Recenzie: Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie

Titlu original: Hercule Poirot’s Christmas
Editura: Litera
Format: hardback, 180x 110 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 1938
Număr pagini: 349
O găsești la: Libris

Anul acesta am decis să-mi încep seria lecturilor de sărbătoare nu cu cel mai „crăciuniferic” roman posibil, ci cu unul numai bun de făcut această tranziție și totodată unul ce se afla de destulă vreme în wishlistul meu (el și restul de vreo 40 de romane pe care nu le-am citit de la Agatha Christie). Dacă nu l-am întâlnit pe micul detectiv belgian, Hercule Poirot, în „Zece negri mititei”, așa cum îmi doream, am zis ca măcar Crăciunul să-l fac cu el, astfel încât am pus mâna pe „Crăciunul lui Poirot”, în această ediție de un roz care dacă se forțează puțin reușește să-ți rănească retina.

Volumul este unul un pic mai stufos decât sunt în mod obișnuit romanele autoarei, însă se devorează la fel de repede și cu la fel de mult nesaț, ba poate chiar cu un pic mai mult, căci a fost una dintre puținele cărți ale Agathei Christie cărora le-am dat mai mult decât obișnuitele 4 steluțe, și anume 5, nota maximă pe Goodreads.

Recenzie: Zece negri mititei de Agatha Christie

Titlu original: And Then There Were None
Editura: Rao
Format: paperback, 178x 108 mm
Anul ediției: 2014
Anul primei publicări: 1939
Număr pagini: 253
O găsești la: Libris

Îmi pare un lucru cam ciudat faptul că Agatha Christie e autorul meu preferat de romane polițiste, că o citesc cu regularitate aproape în fiecare toamnă de când am cunoscut-o acum 7 ani și că am lecturat vreo alte 16 romane ale sale, dar că până luna aceasta nu citisem cea mai celebră scriere a ei, și anume Zece negri mititei. Nu că nu mi-aș fi dorit s-o citesc, ba din contră, însă cumva mi s-a părut mereu mai greu de obținut față de alte romane de-ale ei: au existat o grămadă de reeditări ale seriilor cu Poirot și cu Miss Marple, însă romanul de față mereu lipsea – lucru frustrant și de neînțeles pentru mine, care, nu știu de ce, credeam că e vorba de o carte cu Poirot. Dar acum că în sfârșit am putut să-mi așez și acest titlul pe rafturile bibliotecii n-am stat prea mult pe gânduri până să mă apuc să-l citesc – o savuroasă lectură perfectă pentru vremea friguroasă de afară, dar și în ton cu Halloweenul care se apropie.

„Elefanții nu uită niciodată” de Agatha Christie

„Elefanții nu uită niciodată” este unul dintre acele romane ale Agathei Chistie în care momentul intrigii, și anume crima, s-a petrecut cu multă vreme înaintea prezentului personajelor. Amintirea tragicului eveniment este reînviată la un eveniment dedicat scriitorilor, când doamnei Oliver îi este pusă întrebarea: „Cine a omorât pe cine?”.

Intrigată ca de obicei de perspectiva elucidării unui mister, madam Ariadne Oliver își îmboldește prietenul detectiv, Poirot, și împreună se angajează în descâlcirea misterului unei crime petrecută în urmă cu 12 ani, pornind pe urmele „elefanților”, din amintirile cărora pot culege ultimele indicii.
Drama s-a desfășurat în jurul unui cuplu, prieteni ai doamnei Oliver, care au fost gasiți morti pe o plajă. A fost o dublă sinucidere sau o crimă, urmată de o sinucidere? Și dacă a fost a doua variantă, atunci cine a apăsat primul pe trăgaci?

„A treia fată” de Agatha Christie

Toamna se numără misterele. Cel puțin pentru mine toamna e vremea perfectă pentru citit romanele Agathei Christie, fiind deja a patra toamnă când fac asta. Aș fi vrut să postez ieri recenzia, din diverse motive însă n-am reușit. De ce ieri, 15 septembrie? Pentru a sărbători 124 de ani de la nașterea doamnei literaturii polițiste și cu siguranță una dintre scriitoarele mele preferate.

„A treia fată” este unul dintre acele romane ale Agathei Christie care se abat de la tiparul clasic, în care întâi este săvârșită o crimă, apoi detectivul vine, adună indicii și rezolvă cazul. De data aceasta elementele, cel puțin aparent, își schimbă ordinea, făcându-mă să cred că Poirot, celebrul detectiv belgian, și prietena sa, madam Oliver, caută misterul cu lumânarea. Totul începe atunci când Poirot este deranjat, în timp ce lua micul dejun, de o fată ce susține că e posibil să fi comis o crimă. Dar ea se răzgândește brusc, acuzându-l pe detectiv că e prea bătrân, și fuge înainte de a oferi orice altă informație.

Recenzie~ Cortina: Ultimul caz al lui Poirot de Agatha Christie

Întâi pentru că e toamnă, iar pe mine mă apucă mereu, toamna, poftele de cărţi poliţiste, apoi pentru că acum ceva vreme am văzut un documentar despre celebra autoare, unde spunea că la un moment dat s-a plictisit de Poirot, aşa că l-a omorât; acestea sunt motivele ce m-au determinat să aleg spre lectură Cortina: Ultimul caz al lui Poirot.

Povestea este relatată de Hastings, care se îndreaptă spre Styles Court, unde a fost chemat de Hercule Poirot pentru a-l ajuta la descoperirea unui criminal şi anticiparea unei noi crime. Ultimul caz al lui Poirot nu este un caz oarecare, ci un adevărat păienjeniş de crime din trecut, care se intersectează la tot pasul, astfel că descoperirea „păianjenului” ce le înnoadă pe toate e o adevărată provocare. Pe lângă aceasta, Styles este locul în care Poirot şi Hastings au devenit prieteni, locul în care au lucrat la primul caz împreună, aşa că romanul e încărcat de nostalgie, provocată atât de multele modificări suferite de conac şi de sat, cât şi de amintirea lui Poirot, acum foarte schimbat, bătrân şi lipsit de puteri.

Recenzie~ Pisica printre porumbei de Agatha Christie

„Cred ca aici este ceva in neregula, zise Eileen Rich incet. Ca si cum printre noi ar fi cineva care nu apartine locului. […] Pisica printre porumbei, genul asta de sentiment. Noi suntem porumbeii, noi toate, si pisica e printre noi. Dar noi nu putem vedea pisica.”

Chestia asta m-a urmarit pe tot parcursul lecturii: pisica printre porumbei. stii ca-i acolo, dar, oricat te-ai stradui, nu o poti vedea.

Pisica printre porumbei mi s-a parut ceva mai..diferit fata de ce-am mai citit de Agatha Christie.
Daca de obicei era vorba de crime ‘in familie’ ori crime pentru a fura averea cuiva, in volumul de fata dam mai mult peste victime colaterale, personaje care se intampla sa fie in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Avem de-a face deci cu un criminal care nu se da inapoi de la a ucide pe oricine i se aseaza in cale. Pe langa asta, si povestea este una mai complexa *as spune si mai imbarligata, dar toate crimele Agathei sunt imbarligate*. Actiunea se intinde pe o perioada mai lunga, din Ramat si pana in Anglia,

Recenzie~ Petrecerea de Halloween de Agatha Christie

Au trecut aproape 2 ani de cand am citit ultima carte de Agatha Christie, mi-era dor de un roman de-al ei. Petrecerea de Halloween mi-a amintit de ce acum 2 ani facusem o obsesie pentru cartile ei si m-a facut sa ma reindragostesc de stilul ei. In curand trebuie sa fac o vizita la biblioteca, sa ma aprovizionez cu mai multe mistere a la Agatha Christie <3.

Nimic nu e mai placut decat un suc de mere englezesc… Dar aici erau mere amestecate cu cozi de matura, vrajitoare, folclor si un copil ucis.

In Petrecerea de Halloween actiunea se invarte mai mult in jurul unei -sau poate mai multor- presupuse crime decat in jurul celei ce declanseaza totul. Woodleigh Common e un satuc aparent linistit in care se organizeaza o petrecere de Halloween. In timpul pregatirilor, o fata marturiseste -sau, mai bine spus, se lauda- ca a fost martora unei crime savarsite cu cativa ani in urma.

Agatha Christie – Ucigasul ABC

Trec putin pe aici cu o recenzie cam scurta, strecurata printre teze, teste si lenevitul in fata calculatorului…Dar las’ ca vine acum vacanta :) .Si apropo: v-am spus vreodata ca iubesc mall-ul din apropierea liceului? O da, chiar il iubesc, pentru ca are acel micut colt de paradis cu fotolii mai mult decat comfortabile, cu muzica linistitoare si , cel mai important, cu rafturi pline de carti. Uf, despre Diverta vorbesc. Si uite un motiv pentru care sa-mi placa sa merg la mall (desi mi se pare putin-mai mult- aiurea ca nu am aflat decat ieri seara de toate astea :| ). Infine , ma entuziasmez foarte usor, dar sa revenim la misterele noastre.
Intr-o zi, detectivul nostru, Hercule Poirot, primeste o scrisoare misterioasa semnata doar cu ABC. In aceasta scrisoare se afla o provocare adresata lui Poirot, care era anuntat ca in curand va avea loc o crima. La inceput, cu totii au crezut ca este doar o gluma proasta,

Agatha Christie – Intalnire cu moartea

Am citit-o doar pentru ca atunci cand am fost la biblioteca eram cam pe fuga si am luat primele 3 carti ale Agathei care mi-au cazut in mana. Nici titlul, nici descrierea nu prea m-au atras si trebuie sa spun ca nici lectura in sine nu s-a dovedit a fi cine-stie-ce. Desi pana acum am citit decat patru carti ale autoarei, pot sa spun ca aceasta nu se compara cu celelalte ; cel putin asta e parerea mea.

In „Intalnire cu moartea”, Agatha ne face cunostinta cu o familie plecata in vacanta la Ierusalim. Da, nimic neobisnuit pana cand nu aflii mai multe despre aceasta familie destul de ciudata, si anume familia Boynton. Pe coperta din spate, in descrierea cartii, (de care, acum, dupa ce am citit cartea, nu sunt prea incantata ; cel putin mie mi-a creat o idee mai diferita fata de ce sta scris in roman) doamna Boynton este caracterizata ca fiind „cea mai detestabila fiinta pe care detectivul (Poirot) a intalnit-o vreodata „. Ei bine, descrierea asta nu evidentiaza adevarata rautate pura a doamnei ;