Recenzie: Zece negri mititei de Agatha Christie

Titlu original: And Then There Were None
Editura: Rao
Format: paperback, 178x 108 mm
Anul ediției: 2014
Anul primei publicări: 1939
Număr pagini: 253
O găsești la: Libris

Îmi pare un lucru cam ciudat faptul că Agatha Christie e autorul meu preferat de romane polițiste, că o citesc cu regularitate aproape în fiecare toamnă de când am cunoscut-o acum 7 ani și că am lecturat vreo alte 16 romane ale sale, dar că până luna aceasta nu citisem cea mai celebră scriere a ei, și anume Zece negri mititei. Nu că nu mi-aș fi dorit s-o citesc, ba din contră, însă cumva mi s-a părut mereu mai greu de obținut față de alte romane de-ale ei: au existat o grămadă de reeditări ale seriilor cu Poirot și cu Miss Marple, însă romanul de față mereu lipsea – lucru frustrant și de neînțeles pentru mine, care, nu știu de ce, credeam că e vorba de o carte cu Poirot. Dar acum că în sfârșit am putut să-mi așez și acest titlul pe rafturile bibliotecii n-am stat prea mult pe gânduri până să mă apuc să-l citesc – o savuroasă lectură perfectă pentru vremea friguroasă de afară, dar și în ton cu Halloweenul care se apropie.

Lectura acestui roman a fost pentru mine o experiență diferită atât față de lectura altor scrieri ale autoarei, cât și față de lectura altor romane în general: știam dinainte ce avea să se întâmple, doar că nu știam cum avea să se întâmple. Cred că intriga acestui roman e una destul de cunoscută: zece oameni ajung să fie izolați pe o insulă mică și pustie – apoi încep să moară, unul câte unul. Cu toate că în mod normal îmi place să știu cât mai puțin posibil despre acțiunea cărții pe care o citesc, de data aceasta mi s-a părut o perspectivă interesantă aceasta a cunoașterii dinainte. Mi-a dat posibilitatea de a privi personajele de undeva mai de sus, asemenea unui narator atotcunoscător, dar aducându-mă din când în când printre ele, făcându-mă părtașă la panica și teama lor, deoarece nici eu nu știam cine și cum avea să moară următorul.

Cu toate că mi-a plăcut cartea, cred că ideea ar fi putut mult mai bine să fie valorificată într-un roman psihologic mult mai dezvoltat, care, scris de cineva potrivit, ar ieși ceva foarte mișto. Cu toate că se întâmplă ca personajele să aibă ocazional câte o cădere nervoasă, atitudinile lor sunt totuși destul de calme, ceea ce e oarecum de așteptat având în vedere stilul Agathei Christie – autoare ce nu se concentrează niciodată prea mult pe personaje, ci mai degrabă pe crime în sine.

Mi-a plăcut romanul și îl recomand dacă îți place Agatha Christie sau chiar dacă n-ai citit nimic de la ea, deși în cazul acesta aș sugera mai degrabă o carte cu Poirot, cum ar fi Crima din Orient Express. Cum am spus și la începutul recenziei, aveam împresia că și acest roman este din seria cu Hercule Poirot, însă vedeam cum se împuținează paginile până la finalul cărții iar el – sau vreun alt detectiv – tot nu apărea. De data aceasta avem un mod mai inedit prin care se elucidează misterul, ceea ce a fost interesant, dar nu pot să nu am un mic regret că nu l-am reîntâlnit pe micul detectiv belgian :).

Mulțumesc pentru carte Libris, librărie online unde găsiți și alte thrillere și mistere, precum și multe alte genuri, oricare ar fi cele pe placul vostru.