Recenzie: Fantoma de la Operă de Gaston Leroux

Titlu original: Le Fantôme de l’Opéra
Editura: Corint
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 1910
Număr pagini: 320

E posibil ca „Fantoma de la Operă” să fie cartea care a petrecut cel mai mult timp la mine în bibliotecă înainte să pun mâna s-o citesc: mai bine de 5 ani şi jumătate. În general, dacă nu citesc o carte într-un an, maxim doi, mi-am pierdut interesul pentru ea şi nici c-o voi mai citi, însă cumva cartea lui Gaston Leroux a fost mereu într-un colţişor al memoriei mele ce purta eticheta „o s-o citesc…cândva”. Şi iată că vremea a sosit!

Impresia mea e că „Fantoma de la Operă” e una dintre acele cărţi de care toată lumea a auzit şi are o impresie vagă despre ce-i vorba, dar pe care nu mulţi au şi citit-o (ha! precum Biblia), astfel că nu vreau să vă spun mai mult despre poveste în sine decât că are loc la Opera din Paris şi că urmăreşte un triunghi amoros format din 3 personaje: Christine Daaé, cântăreaţă la operă, Raoul de Chagny, prietenul ei din copilărie, şi, desigur, fantoma care bântuie clădirea Operei.

Cărțile cu animăluțe ale lui Jill Tomlinson

Recenzie: O singurătate prea zgomotoasă de Bohumil Hrabal

Titlu original: Příliš hlučná samota
Editura: Art
Format: hardback, 180x 110 mm
Anul ediției: 2015
Anul primei publicări: 1976
Număr pagini: 176
O găsești la: Libris

În urmă cu un an vă povesteam despre prima mea lectură semnată de Bohumil Hrabal, „L-am servit pe regele Angliei”, și vă spuneam că mi-a plăcut și că mai vreau. Mi-a tot revenit periodic această poftă de Hrabal de-a lungul ultimului an, poftă care iată că s-a materializat și a condus la mine povestindu-vă azi despre un alt titlu al acestui autor, „O singurătate prea zgomotoasă”

În cazul primei mele întâlniri cu autorul, vă spuneam că cel mai tare m-a surprins stilul său de scriere îmbârligat și fără prea multe semne de punctuație, dar totuși natural și ușor de urmărit. Din acest punct de vedere l-am regăsit pe Hrabal neschimbat în romanul de față: aceleași propoziții care par că nu se mai termină, același flux al conștiinței care se revarsă neîntrerupt dinspre personajul principal.

Recenzie: O amintire de Crăciun / A Christmas memory de Truman Capote

Titlu original: A Christmas memory
Editura: Litera
Format: hardback, 230x 180 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 1956
Număr pagini: 88
O găsești la: Libris

N-am stat prea mult pe gânduri înainte să decid că vreau să citesc această poveste: pentru mine a fost combinația de nerefuzat dintre o poveste de Crăciun și un autor de la care am mai citit ceva, iar acel ceva, să-i spunem pe nume „Mic dejun la Tiffany”, mi-a plăcut foarte foarte mult. Totuși n-am avut așteptări, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru bun, pentru că nu, nu cred că „O amintire de Crăciun” se ridică la înălțimea titlului anterior menționat, dar cu toate astea e o poveste frumoasă, bună de citit în vacanța de iarnă.

Recenzie: Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie

Titlu original: Hercule Poirot’s Christmas
Editura: Litera
Format: hardback, 180x 110 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 1938
Număr pagini: 349
O găsești la: Libris

Anul acesta am decis să-mi încep seria lecturilor de sărbătoare nu cu cel mai „crăciuniferic” roman posibil, ci cu unul numai bun de făcut această tranziție și totodată unul ce se afla de destulă vreme în wishlistul meu (el și restul de vreo 40 de romane pe care nu le-am citit de la Agatha Christie). Dacă nu l-am întâlnit pe micul detectiv belgian, Hercule Poirot, în „Zece negri mititei”, așa cum îmi doream, am zis ca măcar Crăciunul să-l fac cu el, astfel încât am pus mâna pe „Crăciunul lui Poirot”, în această ediție de un roz care dacă se forțează puțin reușește să-ți rănească retina.

Volumul este unul un pic mai stufos decât sunt în mod obișnuit romanele autoarei, însă se devorează la fel de repede și cu la fel de mult nesaț, ba poate chiar cu un pic mai mult, căci a fost una dintre puținele cărți ale Agathei Christie cărora le-am dat mai mult decât obișnuitele 4 steluțe, și anume 5, nota maximă pe Goodreads.

Cărți de ascuțit mintea: Challenger Deep de Neal Schusterman

Titlu original: Challenger Deep
Editura: Gama
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 2015
Număr pagini: 334
O găsești la: Gama, Libris

„Challenger Deep” este cartea care îmi atrăsese cel mai tare atenția din oferta Editurii Gama și s-a dovedit că a fost pe bună dreptate, căci mi-a plăcut foarte foarte mult.
Personal n-am avut de-a face, nici în realitate și nici în lecturi, cu bolile mintale, motiv pentru care nu dețin prea multe cunoștințe pe această temă, însă felul în care Neal Schusterman a reușit să o ilustreze în această carte mi s-a părut fascinant și foarte realist, stârnindu-mi interesul pentru lecturi de acest tip.

Caden Bosch este cu adolescent obișnuit de 15 ani, merge la școală, e pasionat de desen, are o soră mai mică și face parte dintr-un clasic trio de prieteni împreună cu care își petrece timpul liber. Sau cel puțin la început crezi că este doar un adolescent obișnuit, până când îți dai seama că acele povești în care el este pe o corabie împreună cu alți marinari, un căpitan cu un sâmbure de piersică în locul unui ochi și un papagal căruia îi lipsește de asemenea un ochi…ei bine, nu sunt chiar povești, ci se amestecă tot mai mult cu realitatea, pe măsură ce mintea lui Caden devine tot mai tulburată.

Recenzie: Cronici din Subpământ #1 – Gregor Pământeanul de Suzanne Collins

Titlu original: Gregor the Overlander
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 2003
Număr pagini: 320
O găsești la: Nemira, Libris

Nu știu cum reușește Suzanne Collins de scrie niște cărți ce inițial nu mă atrag mai deloc, nici prin descriere nici prin titlu și, prin coincidență, nici măcar prin coperta care le este dată, dar când mă hotărăsc să le dau o șansă mă trezesc citindu-le până la cine știe ce ore mici ale nopții. Citind săptămâna aceasta din „Gregor Pământeanul”, în pat, înainte de culcare, și văzând cum tot continui să-mi încalc promisiunile cum că „ăsta e ultimul capitol și mă culc”, mi-am amintit cu oarece nostalgie de vremurile de acum vreo 7 ani când făceam același lucru cu volumele din „Jocurile foamei”, dar pe vremea aia citind până târziu cu felinarul pe sub pătură. Și mi-a mai amintit de ceva acest volum: de cartea „Tunele” de Roderick Gordon & Brian Williams. Ba chiar am avut ceva emoții la început, când tot dădeam peste elemente comune ambelor cărți (deși Gregor a fost publicat înaintea Tunelelor), însă pe măsură de înaintam în lectură diferențele se tot accentuau și m-am liniștit.

Recenzie: Intermitențele morții de José Saramago

Titlu original: Death at Intervals
Editura: Polirom
Format: paperback, 180x 106 mm
Anul ediției: 2013
Anul primei publicări: 2005
Număr pagini: 240
O găsești la: Libris

Iată că în această lună destul de friguroasă de noiembrie 2017 s-a produs în sfârșit și prima mea întâlnire cu numitul José Saramago, scriitor portughez laureat al premiului Nobel pentru literatură prin ’98, căruia îi tot dădeam târcoale de ceva vreme, neștiind ce titlu de-al său să aleg, dacă-mi va plăcea de dumnealui și de scrisul său, dacă o să mă plictisească sau nu, dacă o să am răbdare să-l citesc și alte „dacă”-uri asemănătoare care au pierit subit din mintea mea atunci când mi-am făcut curaj și-am început să citesc „Intermitențele morții”.

M-am oprit asupra acestui volum datorită subiectului, care mi s-a părut foarte interesant: cândva, începând cu prima secundă a anului nou, într-o țară a cărei nume nu îl cunoaștem, oamenii au încetat să mai moară.

Recenzie: Zece negri mititei de Agatha Christie

Titlu original: And Then There Were None
Editura: Rao
Format: paperback, 178x 108 mm
Anul ediției: 2014
Anul primei publicări: 1939
Număr pagini: 253
O găsești la: Libris

Îmi pare un lucru cam ciudat faptul că Agatha Christie e autorul meu preferat de romane polițiste, că o citesc cu regularitate aproape în fiecare toamnă de când am cunoscut-o acum 7 ani și că am lecturat vreo alte 16 romane ale sale, dar că până luna aceasta nu citisem cea mai celebră scriere a ei, și anume Zece negri mititei. Nu că nu mi-aș fi dorit s-o citesc, ba din contră, însă cumva mi s-a părut mereu mai greu de obținut față de alte romane de-ale ei: au existat o grămadă de reeditări ale seriilor cu Poirot și cu Miss Marple, însă romanul de față mereu lipsea – lucru frustrant și de neînțeles pentru mine, care, nu știu de ce, credeam că e vorba de o carte cu Poirot. Dar acum că în sfârșit am putut să-mi așez și acest titlul pe rafturile bibliotecii n-am stat prea mult pe gânduri până să mă apuc să-l citesc – o savuroasă lectură perfectă pentru vremea friguroasă de afară, dar și în ton cu Halloweenul care se apropie.