Recenzie: Ready Player One de Ernest Cline

Titlu original: Ready Player One
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 2011
Număr pagini: 456
Comandă la: Nemira

Ready Player One este un roman young adult, sf și distopic. Genul YA nu mă mai atrage de multă vreme, însă cartea de față s-a dovedit un caz fericit pentru mine, căci nu se avântă în toate acele clișee ale genului cu care eram obișnuită, ba chiar mai mult, am întălnit o abordare și-o premisă a poveștii cu totul nouă și care mi-a plăcut de la prima pagină.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care resursele planetei au fost epuizate, realitatea este o imagine urâtă, murdară și fără speranță. Pentru a evada, majoritatea populației duce o viață virtuală, în interiorul SISAO, un complex joc de realitate vitruală în care poți fi oricine sau orice îți dorești.

Recenzie: Fata cu toate darurile de M. R. Carey

Titlu original: The Girl With All The Gifts
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 2014
Număr pagini: 416
Comandă la: Nemira, Libris

„Fata cu toate darurile” este o distopie cu zombi văzuți dintr-o perspectivă nouă, diferită față de cea arhicunoscută a filmelor clasice. Romanul oferă explicații logice și biologice pentru existența și comportamentul acestor creaturi, ceea ce mi s-a părut atât o idee interesantă cât și ceea ce a transformat povestea în ceva bun de citit.

Încă de la primele capitole am fost destul de sceptică în ceea ce privește romanul lui M. R. Carey. L-am tot văzut lăudat prin blogosfera românească în ultima vreme, așa că aveam oarece așteptări, însă per total mi s-a părut o carte medie.

O mie nouăsute optzeci și patru de George Orwell

„Războiul este pace
Libertatea este sclavie
Ignoranța este putere”

Ultimul și cel mai cunoscut roman satiră al lui George Orwell, alături de „Ferma animalelor”,„O mie nouăsute optzeci și patru” e demult o lectură ce nu mai are nevoie de introducere. Distopie în toată puterea cuvântului, romanul a avut o puternică influență, introducând noi termeni în vorbire, precum noulimbă/nouvorbă (newspeak), dublugândit (doublethink) sau, cel mai adesea întâlnit, Fratele cel Mare (Big Brother).

Într-o societate londoneză controlată și supravegheată în deplinătate de „partid”, în care Poliția Gândirii îți poate intra oricând în casă, iar afișele cu Fratele cel Mare sunt răspândite peste tot, personajul nostru, Winston Smith, conștientizează putreziciunea regimului.

Recenzie~ Divergent de Veronica Roth

Am sa-mi incep recenzia prin a spune ca Divergent se numara printre putinele carti de la care nu aveam cine stie ce asteptari dar care, dupa ce le-am citit, au ajuns printre cele mai bune carti citite de mine (de fapt, singura data cand s-a mai intamplat asta cred ca a fost la Ingerul Noptii..). Si totodata se mai numara si printre la fel de putinele carti la care prima jumatate m-a cam plictisit, pe cand a doua jumatate mi s-a parut…wow!. Aici nu mi-a placut prima parte din simplul motiv ca nu m-am regasit absolut deloc in ce citeam. Totul mi se parea stupid, iar eu n-as alege niciodata factiunea pe care a ales-o Tris. Ma bucur ca mi-am schimbat parerea despre carte pe parcurs, desi treaba cu ce factiune as alege a ramas la fel :). Prietenie scrie pe mine:)).

N-am de gand sa va mai povestesc despre actiune, intai pentru ca probabil deja stiti despre factiuni si despre Tris (fie ca ati citit cartea, fie din alte recenzii ori din descrierea cartii) si in al doilea rand pentru ca nu asta mi s-a parut important la Divergent.

Eve de Anna Carey

Am mai citit până acum şi alte câteva cărţi distopice, dar niciuna nu a fost ca Eve. Şi nu spun asta în sensul că mi-a plăcut extraordinar de mult faţă de celelalte. Volumul Annei Carey este diferit deoarece în acest viitor creat de ea încă sunt prezente urmele trecutului care, deşi pentru eroina noastră nu înseamnă chiar aşa de mult, pe mine cel puţin nu m-a lăsat deloc indiferentă. Ceea ce cu ani în urmă fusese un oraş plin de viaţă, acum nu e decât o pustietate invadată de sălbăticie. Imaginaţi-vă o junglă, apoi un oraş aglomerat. Acum scoateţi toţi oamenii din oraş, distrugeţi-l şi suprapuneţi imaginile; cam aşa arată în mintea mea lumea în care ajunge Eve.

Declaraţia

Am luat-o de la bibliotecă pentru că tot ce vroiam în mod special să citesc era deja împrumutat, pentru că acum ceva timp am văzut-o pe sit-ul editurii Rao şi mi-a atras atenţia copeta ei draguţă (mda..are fluturaşi…), pentru că m-am gândit la o declaraţie de dragoste, pentru că ultima dată când al luat de la bibliotecă o carte fără să am cea mai mică idee despre ce se povesteşte în ea (Casa de sticlă) a ieşit ceva frumos…cred că sunt detule motive…şi am aberat destul… Revenim la cărţile noastre…

Anna locuieşte la Grange Hall. O cheamă Surplus Anna. Surpluşii nu au dreptul la un nume; prenumele alături de cuvântul ce îi denumeşte pe toţi e de ajuns. Defapt, au surpluşii dreptul la ceva ? Desigur că nu ; de aia sunt numiţi surpluşi.Ei trebuie să muncească din greu pentru ca şterge păcatele părinţilor lor, păcate fără de care ei nu s-ar fi aflat aici, la un centru pentru surpluşi. Nu, surpluşii nu au nici măcar dreptul la viaţă.

Sfidarea

Am vorbit despre Jocurile foamei , acum sa vedem si ce e cu Sfidarea . Chiar daca dupa ce am citit primul volum abia asteptam sa pun “ gheruta” si pe al doilea , ma cam indoiam de faptul ca povestea o sa fie la fel de buna . Desigur ca m-am inselat. Dar atunci gandeam altfel ; Ce putea sa faca ? Sa o duca iar pe Katniss in arena? Ar fi aiurea. Dar daca vor fi alte personaje in arena iar Katniss si Peeta raman pe planul doi? Atunci nu ar mai avea atata farmec…Si totusi trebuie sa fie ceva legat de arena , ca doar seria se cheama “Jocurile foamei”. Oricat mi-am batut capul , nu am reusit sa intuiesc nimic…

Mai intai titlul. Sfidarea. De ce Sfidarea ? De ce nu Jocurile foamei II Sau de ce nu orice alt titlu ? Ei bine , la intrebarile astea poate respunde numai cineva care a citit primul volum ; si sunt sigura ca cine a facut asta stie foarte bine ca titlu mai potrivit nu e. In fond asta este si tema acestui volum – Sfidarea Capitoliului.

“Jocurile Foamei” – Suzanne Collins

O carte obsedanta , care te tine in suspans si nu iti da voie sa o lasi din mana pana nu mai citesti inca o pagina…si inca una…si vrei sa te opresti…dar mai citesti una …doua…trei… ;asa as descrie cartea lui Suzanne Collins  , « Jocurile Foamei » , primul volum din seria cu acelasi nume. De indata ce apuci sa citesti primele pagini  , e ca si cum ti-ar fi teama ca nu ai destul timp sa citesti tot si te grabesti sa o termini ; dau dupa ce realizezi ca s-au terminat paginile , o singura vorba iti vine in minte « Atat… ? ».

Sa ma leg putin si de continut :) . Jocurile foamei nu sunt nimic altceva decat un concurs sangeros in care 24 de copii cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani sunt obligati sa se omoare intre ei intr-o arena imensa , neavand incotro. Sunt alesi , prin tragere la sort , cate o fata si un baiat din fiecare cele 12 districte. Eroinei noastre , Katniss , nu i-a fost tras biletul cu numele sau  , dar va las pe voi sa aflati cum a ajuns ea sa participe la aceste « jocuri ».