forlorn books

Sunt sigură că majoritatea aveți în bibliotecă un anumit număr de cărți „triste”, cărțile acelea care, indeferent dacă le-ai citit sau nu, nu simți niciun îndemn de a-ți mai arunca ochii pe ele, nu ești în niciun fel atașat de ele – pe scurt, îți sunt total indiferente, dar nici nu poți să le arunci sau să renunți la ele fără sa-ți pese ce soartă le așteaptă.
Eu aveam – o grămadă mare: majoritatea cărți primite sau câștigate ori pur și simplu cărți care nu sunt genul meu, care nu-mi plăceau și față de care nu simțeam nimic – zise fata care de câte ori ajungea pe-acasă, după o zi de facultate și o călătorie cu trenul, ștergea praful în bibliotecă și-și aranja cărțile cu rigla – chestie care mă făcea să mă simt ca o mamă denaturată. Îmi apăsau de ceva vreme conștiința, apoi am citit pe undeva pe plaiurile internetului un articol despre „cărămizile” reprezentate de cărțile necitite din bibliotecă ce apasă conștiința unui șoarece de bilbliotecă, și uite-așa m-am hotărât să scap de ele.

Librăria mea online ideală

Miercuri, pe 21, Libris sărbătoreşte 5 anişori de când s-a lansat pe plaiurile internetului, aşa că s-a gândit să ne paseze nouă, bloggerilor, o provocare:).

Precum s-a întâmplat şi la ultimul concurs organizat, deşi atunci nu am participat, şi de data aceasta am nimerit pe aceeaşi lungime de undă cu domnul sau doamna care a venit cu ideea concursului. Dacă data trecută am scris un articol (care încă zace undeva printre ciorne…) despre ce înseamnă pentru mine o carte bună, chiar cu câteva zile înainte ca Libris să lanseze aceeaşi întrebare, acum Libris întreabă cum arată librăria online perfectă, iar eu îmi prezint marţi atestatul la informatică, unde mi-am ales ca temă de proiect realizarea site-ului unei librării online, care, cel puţin ca aspect, se pliază pe idealul meu.

Leoaica tânără, iubirea

Azi am recapitulat la ora de română (iar) poezia lui Stănescu, „Leoaica tânără, iubirea”. Nu vă speriaţi însă, o fi bac-ul aproape, dar Sayuki încă nu-şi încurcă blogul cu caietul de comentarii. Nu despre poezie vreau să vorbim azi, ci despre „leoaica tânără”:). Deşi în mod normal mă limitez la a vorbi despre cărţi, cu mici excepţii ocazionale pentru lepşe şi posturi îmbibate în nostalgie, în seara asta mă simt îndemnată să tastez ceva mai diferit…
Menţionez că acest articol este un ecou al unei scurte discuţii cu colegul de bancă în timpul aceleiaşi ore, în care el a întrebat-o pe Sayuki de ce e „leoaica tânără”, dacă iubirea există de atât de mult timp? Mi-a plăcut întrebarea:).

„Maitreyi” la teatru

Marţi, de 1 aprilie, a fost pusă în scenă, la Casa de Cultură din Constanţa, piesa Maitreyi, după cartea lui Eliade, desigur, dar şi cu intervenţii din ‘replica’ ei, scrisă chiar de Maitreyi, Dragostea nu moare *click pe poster pentru detalii despre piesă*. A fost şi Sayuki, evident, că altfel nu se mai apuca de scris postul ăsta, şi dacă la început existau oarece ezitări, atât în ceea ce priveşte piesa, preţul biletelor (care am înţeles că au fost mai scumpe decât în capitală, la acelaşi spectacol, acum câteva săptămâni >.> ) cât şi ideea de a merge la teatru (a se citi frica de a încerca chestii noi), acum cu siguranţă aş mai merge să-l văd o dată! Am rămas foarte plăcut impresionată!

Întrebare-ntrebătoare: club de carte românească?

Astăzi pe Sayuki a trăsnit-o ideea unui club online de lectură..de cârţi autohtone. Mereu mi-am dorit un club de lectură şi îmi pare rău că mi-a venit prea târziu ideea de a organiza eu unul şi că termin liceul, pentru că altfel aş fi făcut unul la şcoală. Dar mi-am zis să vă întreb pe voi dacă veţi vrea să participaţi la unul online, pentru că aici e necesară şi prezenţa voastră:).
Scopul e promovarea literaturii române, dar şi să schimbăm faţa înfricoşătoare şi respingătoare pe care o au în general cărţile semnate de autori români în concepţia noastră, a tinerilor, cu una mai prietenoasă, să descoperim împreună că şi cârţile româneşti sunt frumoase şi că de cele mai multe ori doar şcoala şi profesorii sunt cei care ne fac să le respingem automat *am trecut şi eu pe-acolo..*
Mă gândeam să alegem printr-un sondaj o carte pe care să o citim…să spunem într-o lună jumate, să aibe toată lumea timp să găsească şi citească până la capăt cartea. Şi la final să ne adunăm ideile în recenzii şi comentarii, postate fie aici, fie pe blogurile voastre, dacă aveţi. Şiii, de asemenea m-am mai gândit că poate reuşesc să vă motivez măcar un piculeţ şi la fiecare ‘întrunire’ a clubului să acord câteva premii constând în semne de carte făcute de mânuţa lui Sayuki, de genul ăstuia sau celui pe care i l-am dăruit Lissei, sau cum îl vreţi voi.
Acum v-aş ruga să-mi spuneţi dacă sunteţi intersaţi sau nu şi, de asemenea, dacă aveţi alte idei. Sunt deschisă la propuneri:)

Dragă eu-din-trecut,

Îmi lipseşti. Mult.
Dar nu sunt sigură că te vreau înapoi. Nici că ţie ţi-ar plăcea aici.

Eu-din-prezent.

Da, asta e una dintre aberaţiile mele sentimentale şi da, azi sunt nostalgică..dar…dar… Ieri seară mi-am răsfoit junralele. Am început să scriu într-un jurnal când am terminat clasa a 5-a, adică acum 6 ani, şi de atunci am tot continuat să scriu. La început se voia a fi un jurnal de vacanţă, început la sugestia dirigintei, în care scriam în fiecare zi de vară câteva rânduri despre ce s-a petrecut în ziua aia. Dar apoi s-a terminat vara şi totuşi aveam întâmplări de povestit, întâmplări pe care nu vroiam să le uit, aşa că am început să scriu şi în restul anului. Mai rar, dar scriam. Şi acum fac la fel, doar că acum, pe lângă faptul că îmi povestesc acolo toate ‘peripeţiile’, îl folosesc şi pentru a mă descărca de toate sentimentele şi tot ce-i în mintea şi inimioara mea. Uneori mă simt ca şi cum în jurnalele ăstea sunt eu în stare pură, neinfluenţată de nimic altceva, pentru că ma aştern direct pe hârtie, fără să mă gândesc exact la ce sau despre ce scriu. Iar dacă la început scriam în fiecare zi câteva rânduri, acum scriu cam o dată pe lună şi în jur de 10 pagini.

Cartea de pe drum

Mergand in fiecare zi cu autobuzul la liceu, dau peste tot felul de oameni – stiti si voi, probabil, cum e cu naveta. Totusi, uneori poti avea si surprize placute, ca de exemplu sa dai peste cineva care citeste in masina.

Voua cat de des vi se intampla sa dati peste lume care citeste in autobuz? Dar voi practicati asta? :)

Voi de ce cititi?

Probabil stie toata partea asta a blogosferei de concursul organizat de Libris in care bloggerii trebuiau sa scrie articole cu motivele pentru care citesc ei.
Ei, eu n-am participat, dar totusi mi-a placut intrebarea si de cand s-a dat startul concursului am intrat intr-un lung proces de a incerca sa-mi raspund mie de ce citesc. De ce? Pai uite d-aia:
La inceput, am inceput sa citesc de plictiseala; la tv nu ma prea uit de ani buni, la pc nu fac mare lucru in afara de a pierde vremea, de desenat desenez cam rar, deci imi trebuia si mie o activitate pentru acasa si-am zis hai sa citesc ceva :-??
Uneori mai citesc si acum din pura plictiseala, dar cu timpul s-au mai inmultit motivele. Acum am nevoie de carti.

Blog discussion #9 Ultima data cand ai facut ceva pentru prima data

Saptamana trecuta, intr-una dintre lungile mele excursii pe taramurile blogosferei, am dat peste un articol care mi s-a parut tare dragut pe blogul Tinei, articol pornit de la imaginea de alaturi.
Initial nu-mi veneau in minte decat balarii de genul saptamana trecuta am facut un puzzle de 1000 de piese, acum vreo cateva saptamani i-am spus tipului pe care e posibil sa inca-l mai plac ca e naspa si am vorbit serios, in ultima zi de scoala inainte de saptamana altfel am sfeclito in asa hal la un test la bio ca nu sunt sigura ca iau 5-ul…si lista poate continua tot asa…dar, cum spuneam, astea-s maruntisuri, lucruri pe care o sa le uit cat de curand, dar altceva nu-mi venea in minte. Apoi i-am pus intrebarea asta si unui prieten, care mi-a spus ca vara trecuta, cand a baut votca..siiii mi s-a aprins beculetul:).