Recenzie: Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie

Titlu original: Hercule Poirot’s Christmas
Editura: Litera
Format: hardback, 180x 110 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 1938
Număr pagini: 349
O găsești la: Libris

Anul acesta am decis să-mi încep seria lecturilor de sărbătoare nu cu cel mai „crăciuniferic” roman posibil, ci cu unul numai bun de făcut această tranziție și totodată unul ce se afla de destulă vreme în wishlistul meu (el și restul de vreo 40 de romane pe care nu le-am citit de la Agatha Christie). Dacă nu l-am întâlnit pe micul detectiv belgian, Hercule Poirot, în „Zece negri mititei”, așa cum îmi doream, am zis ca măcar Crăciunul să-l fac cu el, astfel încât am pus mâna pe „Crăciunul lui Poirot”, în această ediție de un roz care dacă se forțează puțin reușește să-ți rănească retina.

Volumul este unul un pic mai stufos decât sunt în mod obișnuit romanele autoarei, însă se devorează la fel de repede și cu la fel de mult nesaț, ba poate chiar cu un pic mai mult, căci a fost una dintre puținele cărți ale Agathei Christie cărora le-am dat mai mult decât obișnuitele 4 steluțe, și anume 5, nota maximă pe Goodreads.

Reclame

Recenzie~ Maria Tudor. Povara frumuseţii de Jean Plaidy

Când citeam din „Surorile Boleyn” de Philippa Gregory, printre numeroasele personaje prezente la Curtea lui Henric al VIII-lea, era din când în când menţionată o figură ce în acţiunea cărţii nu constituia decât un element de decor: „Maria, regina Franţei”, un personaj despre care nu ştiam decât că-i sora lui Henric şi despre care mă tot întrebam ce caută în Anglia, dacă e regină în Franţa? Fără veun motiv anume, n-am căutat mai multe informaţii despre această „alteţă regală”. Însă acum, când s-a ivit ocazia de a o cunoaşte mai bine dintr-o carte ce o are pe post de protagonistă, nu doar un personaj pe fundalul peisajului dominat de fratele său şi ale sale multe neveste, n-am putut refuza.

Recenzie~ Când inima dictează de Johanna Lindsey

Mi-era dor să citesc un roman de dragoste, aşa că am aşteptat cu nerăbdare să pun mâna pe volumul Johannei Lindsez. Dar, când l-am început, am constatat cu dezamăgire că nu e decât un mare clişeu şi probabil o să mă dezamăgească. Clişeu încă este, dar odată ce am mai înaintat printre pagini şi m-am afundat în poveste am descoperit că nu-i atât de rea, chiar îmi place şi că are acel ceva care nu mă lasă să o pun jos aşa că, dacă în primele două zile n-am citit decât în jur de 80 de pagini, în a treia n-am putut să nu le citesc pe toate celelalte, până la 300.

Când împlineşte 18 ani, Alana află că nu este doar o fată ce a primit educaţia unei prinţese, acum pe cale să îşi face intrarea în societatea londoneză, ci chiar prinţesa unui regat îndepărtat numit Lubinia, de unde a fost răpită când era doar un bebeluş tocmai de cel pe care timp de 18 ani l-a crezut unchiul său.

Recenzie~ Tacere de Becca Fitzpatrick

In sfarsit, mult asteptata Tacere; pentru ca sunt sigura ca nu sunt singura care astepta cu nerabdare sa citeasca acest volum. Mi-era dor de Patch si Nora, precum si de Vee si de Scot dar, din pacate, aceasta “reintalnire” nu s-a ridicat tocmai la asteptarile mele. Ori cartile clasice m-au facut sa diger mai greu romanele young-adult, ori Tacere a fost intr-adevar mai slabuta decat primele doua volume ale seriei; sau poate amandoua…

Dupa cum stim *probabil*, volumul 2 a avut un final mai mult decat plin de suspans. In Tacere, Nora se trezeste singura in cimitirul orasului, fara sa stie cum a ajuns acolo. Afla ca e luna sepembrie, ca ultimile 3 luni fusese data disparuta si constata ca ultimile amintiri pe care le are sunt din urma cu 5 luni. Evident, firul memoriei sale se rupe in ziua in care l-a cunoscut pe Patch, nemaiamintindu-si-l nici pe el nici, ei bine, tot ce stim ca s-a petrecut in primele doua carti ale seriei. Si, bineinteles, Nora incearca sa-si recapete amintirile, fapt ce o conduce direct in centrul confruntarii dintre nefilimi si ingerii cazuti.

Recenzie~ O zi de David Nicholls

De data asta scriu o recenzie cu o structura usor diferita fata de obicei; adica va pun descrierea direct de pe sit-ul editurii iar in recenzie scriu doar parerea mea. De ce? Pentru ca asa mi-a iesit recenzia cand am scris-o: fara nici un pic de descriere :)). Nu respect un tipar anume cand scriu recenziile, pur si simplu asa imi vin ideile si se pare ca de data asta mi-au venit in mod mai…diferit :).

15 iulie 1988. Emma şi Dexter se întâlnesc în noaptea de după absolvirea universităţii. A doua zi, fiecare va porni pe propriul drum. Unde vor fi în această zi peste un an? Dar peste doi? Şi în fiecare an care va urma?

Em şi Dex, Dex şi Em – speranţe şi oportunităţi ratate, zâmbete şi lacrimi, certuri şi împăcări, succese şi eşecuri – o relaţie dezvăluită prin frânturi de viaţă surprinse în aceeaşi zi de 15 iulie.

Douăzeci de ani, doi oameni. O ZI.

Acum cateva saptamani am vazut flimul O singura zi si mi-a placut. Asta a fost si motivul pentru care am vrut sa citesc cartea. Din pacate am ramas cam dezamagita, pentru ca filmul mi-a placut mai mult; si e prima data cand spun eu asta…

Aproape Casatoriti de Jane Costello

De n-ar fi fost la promotie cu revista, nu cred ca as fi ajuns sa citesc Aproape Casatoriti. Desi nu m-a atras doar pretul ci si faptul ca e o comedie romantica (pentru ca eu ador comediile romantice) imi pare rau sa spun ca, totusi, a fost sub nivelul asteptarilor mele.

Chiar daca nu pot spune ca nu a fost o carte draguta, mi s-a parut cam….seaca ; adica nu a fost nici emotionanta dar nu a avut nici cine stie ce actiune, doar intamplari care pareau neinsemnate si peste care treceam foarte usor, chestie care n-ar fi trebuit sa se intample. Acum probabil va intrebati de ce spun ca e totusi draguta si nu plictisitoare cartea lui Jane Costello. Si chiar de nu va intrebati asta, eu va spun oricum ca ceea ce mi-a placut a fost felul in care povestea Zoe, fie ca facea haz de necaz, fie ca doar spunea una dintre replicile ei amuzante (de ex „Raman acolo cu gura cascata, ca un calcan uimit.”

Trandafiri de Leila Meacham

Deşi după ce am cumpărat-o nu eram chiar sigură dacă am, făcut bine sau nu (că de, ieftină nu e…), acum nu regret deloc; chiar şi-a meritat toţi banii :).

Leila Meacham ne spune povestea tragică de iubire dintre Mary Toliver şi Percy Warwick ce încă stârneşte ecouri două generaţii mai târziu. Şi ce mi se pare mie cel mai trist în povestea asta e că nimeni nu a stat în calea iubirii celor doi şi chiar a fost un şoc pentru ceilalţi când fiecare şi-au găsit pe altcineva cu care să se căsătorească, deşi nu din dragoste. Mândria a fost singura care le-a stat în cale. Şi ce s-a întâmplat?
„Somerset s-a întâmplat.”