Europa-n cărți #6 Iunie: Croația – N-ar face rău nici unei muște de Slavenka Drakulić

 photo europe-in-books2_zpslozsldvx.png


Titlu original: They Would Never Hurt a Fly
Editura: Curtea Veche
Format: paperback, 180x 130 mm
Anul ediției: 2008
Anul primei publicări: 2003
Număr pagini: 200
O găsești la: Libris

Știu că este iulie iar eu vin abia cu cartea pe luna trecută, și nici nu vreau să vorbesc de faptul că despre cartea pe luna mai n-am pomenit deloc, deși ea a fost citită acum două luni, la timpul cuvenit, însă încerc să mă adun, căci tare răvășit e totul de vreo două luni încoace și am deja o listă prea lungă de lecturi ce se așteaptă recenzate. Așa că haideți să mai bifăm astăzi o călătorie literară într-o țară a Europei.
Stația de luna aceasta: Croația.
De când am făcut lista cu țările din care urma să aleg câte o carte spre lectură am fost hotărâtă ca pentru Croația să aleg ceva cu subiectul războaielor din Iugoslavia, ca ecou al dezinformării pe care am suferit-o prin clasele mici și care mai târziu s-a transformat într-o mică traumă legată de războaie.
…READ MORE!

Recenzie: Istoria samurailor de Robert Calvet

 photo br4_zps3fv6zdgw.png

Titlu original: Une histoire des samouraïs Editura: Herald Format: paperback, 220x 130 mm Anul ediției: 2015 Anul primei publicări: 2009 Număr pagini: 304 Comandă la: Herald, Libris

Titlu original: Une histoire des samouraïs
Editura: Herald
Format: paperback, 220x 130 mm
Anul ediției: 2015
Anul primei publicări: 2009
Număr pagini: 304
Comandă la: Herald, Libris

Istoria samurailor” este un complex roman de nonficțiune ce are ca temă samuraii, celebrii războinici ai Japoniei, abordând diferite aspecte legate de viața acestora.

Tonul autorului este unul de documentar, destul de rece și impersonal, paginile abundând însă de informații.
Volumul este structurat în trei mari părți, fiecare având la rândul său subcapitole: Samuraii în istorie, Viața și moartea samuraiului, Samuraii ideali.

…READ MORE!

Recenzie: India văzută și nevăzută de Vasile Andru

 photo br4_zps3fv6zdgw.png

India vazuta si nevazuta Vasila Andru

Editura: Herald
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2015
Anul primei publicări: 1993
Număr pagini: 256
Comandă la: Herald, Libris

India văzută și nevăzută este o carte de nonficțiune ce cuprinde idei, dialoguri și însemnări ale autorului, Vasile Andru, din lunile petrecute în India.

Sigur v-am mai spus prin alte articole despre faptul că lumea aceasta orientală, unde includ și India, nu este pentru mine printre cele mai atractive locui de pe glob, în general gusturile mele neîndreptându-se spre exotic. Am reușit totuși să descopăr prin această carte lucruri despre care bănuiam că o să-mi stârnească interesul, și anume un fel foarte diferit de viață și de gândire. Diferit față de occident, bineînțeles. Stilul lor de viață mai simplist și gândirea orientată mai mult către om și natură decât către lucrurile ce ne înconjoară sunt motivele pentru care am admirat de multă vreme Japonia și pe care am început să le descopăr acum, datorită lui Vasile Andru, și în India.

…READ MORE!

Recenzie: Un palid punct albastru de Carl Sagan

 photo br4_zps3fv6zdgw.png

 Titlu original: Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space  Editura: Herald Format: paperback, 200x 130 mm Anul ediției: 2016 Anul primei publicări: 1994 Număr pagini: 352 Comandă la: Herald, Libris


Titlu original: Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space
Editura: Herald
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 1994
Număr pagini: 352
Comandă la: Herald, Libris

Am de multă vreme o mare pasiune oarbă pentru Carl Sagan, încă de când am aflat că l-a inspirat pe Neil deGrasse Tyson în serialul documentar Cosmos: A Spacetime Odyssey – probabil cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată pe un ecran. Iar asta plus faptul că este un om de știință ce are la rândul său un serial și o carte intitulate Cosmos rezumă cam tot ce știam despre Sagan. Până acum, când în sfârșit am pus mâna pe o carte de-a sa și Doamne! – a fost minunată, magnifică, mi-a creat o savuroasă dependență și sete de mai mult Carl Sagan și cu siguranță mi-a justificat pasiunea de până acum!

…READ MORE!

Primul pas într-o limbă străină: Recenzie „Primele mele 1000 de cuvinte în limba germană”

 photo br4_zps3fv6zdgw.png

cover-primele-mele-1000-de-cuvinte-in-limba-germana

Începuturile mele într-ale limbii germane sunt destul de dubioase: până și inclusiv în liceu am făcut doar engleză și franceză, dar la facultate, poate dintr-un noroc, am ajuns să fiu repartizată în singura grupă care făcea germană (dintr-un total de 18 grupe). După doi ani de o oră de germană pe săptămână, și-un curs făcut în afara facultății, am ajuns să știu mai multe timpuri verbale decât am nevoie și chiar și diateza pasivă, dar nu și multe dintre lucrurile cele mai de bază, știți voi, zilele săptămânii, data, ceasul, obiectele cele mai obișnuite din jurul nostru…chestiile alea de le învață copii mici…și cerutul direcțiilor, pentru Dumezeu! că dacă mergi în vacanță în Germania nu te ajută cu nimic că poți conjuga verbe la condițional optativ!

…READ MORE!

Clădiri în acuarelă de Dr. Balogh Istvan

B1-4.indd Mi-am ales această carte cunoscând-o deja pe aceasta, „Bazele anatomiei artistice”, ce m-a impresionat într-un mod plăcut, ambele fiind publicate în aceeași colecție a editurii Casa. De asemenea, unul dintre principalele motive pentru care mi-am dorit această carte este acela că nu prea am mai desenat clădiri, însă ele reprezintă o temă care îmi place foarte mult și pe care aș vrea s-o pot aprofunda.

Ca și cealaltă carte menționată, și aceasta se deschide cu un scurt istorie, de data aceasta al picturii în acuarelă, continuând apoi cu o descriere a mateialelor și instrumentelor necesare acestei arte. Cine a mai pictat și după școala generală probabil știe că-i treabă serioasă cu hârtia și pictatul (în speță apa în care diluezi vopseaua) :). Urmează și un mic capitol de teoria culorilor, după care se ajunge la modelarea clădirilor, începând cu formele de bază și terminând cu detaliile finale.
…READ MORE!

Scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking

scurta-istorie-a-timpului-reeditare-stephen-hawking_131042_1_1359722529 De ceva vreme a început să mă pasioneze astrofizica și să pândesc, în rarele ocazii când mai dau de vreun televizor, tot felul de documentare si emisiuni pe această temă. Era, deci, inevitabil să ajung și la astfel de cărți
Scurtă istorie a timpului”, scrisă de Stephen Hawking -destul de celebră cartea- mi s-a părut a fi un bun început (fapt confirmat după câteva săptămâni, când proful de fizică ne-a recomandat-o la curs:) ).

În „Scurtă istorie a timpului”, Hawking vorbește despre începuturile conștientizării umane asupra universului, despre conceptele din secolele demult apuse și până la ideile actuale (cel puțin din punct de vedere al anului publicării cărții). Capitolele introductive sunt destul de ușoare, deși aportul de informații este destul de mare pe tot parcursul cărții, trecerea de la povestile despre trecut la termenii mai științifici e blândă. M-am amuzat citind despre modelul cosmologic al lui Ptolemeu, …READ MORE!

Bazele anatomiei artistice de Konig Frigyes

690539 După ce am stat cu cartea de față în brațe destulă vreme pe podeaua Cărtureștiului, mica iubitoare de desen din mine nu s-a putut abține să nu pună mâna pe așa ceva pentru propria sa bibliotecă.

Bazele anatomiei artistice” este o carte care descrie destul de detaliat anatomia umană, oasele și mușchii mai exact. Cartea se deschide cu o istorie a anatomiei artistice, începând cu artiștii ce efectuau studii cot la cot cu medicii în antichitate, și descriind totodată importanța studierii anatomiei de către artiști, însă în cuvinte mult mai puțin seci decât ale mele.

Schițele prezentate în carte sunt destul de complexe, necesitând atât cunoștințe de anatomie destul de vaste (pe mine una mă mai depășeau pe alocuri, deși în liceu am făcut anatomie de parcă mergeam la medicină), cât și aptitudini într-ale desenului, …READ MORE!