Persepolis, volumul 1 de Marjane Satrapi

„Persepolis” este al doilea roman grafic pe care îl citesc. Spre deosebire de primul, și anume „Aventuri în Momilandia”, cartea Marjanei Satrapi este una autobiografică, mai profundă și mai gravă și pe care nu i-o pot recomanda unui copil.

Volumul de față are în prim-plan copilăria autoarei, de la revoluția iraniană din 1979 și după ce Iranul a devenit republică islamică. Îmi plac romanele istorice sau orice roman include astfel de referiri la momente din istoria unei anumite țări datorită faptului că ele nu prezintă niște fapte aride, spuse pe tonul sec al unui manual de istorie, ci le redau de cele mai multe ori din perspectiva, reală sau imaginată, a oamenilor care au fost acolo și au trăit acea istorie. Mi se pare o istorie mult mai reală decât cea prezentată în manuale, cu toate că faptele principale sunt aceleași sau că în romane avem de-a face și cu subiectivismul autorului. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut „Persepolis”, la care se adaugă umorul autoarei precum și realismul și naturalețea poveștii.

Romanul începe cu un capitol intitulat „Vălul”, capitol care s-a numărat printre preferatele mele, care mi s-a părut printre cele mai grăitoare și mai pline de substranță. Este vorba, desigur, despre vălul pe care femeile sunt obligate să-l poarte pe cap după revoluția de la 1979. Atât micuța Marji, petrcum și celelalte colege de școală, fiind numai niște copii nu pot înțelege semnificația vălului, de ce până atunci au fost libere să-și arate părul iar acum sunt nevoite nu doar să și-l ascundă sub un văl, ci sunt și despărțite de prietenii lor și foști colegi de clasă, fiind instaurate școlile separate pentru fete și pentru băieți. Vălul este batjocorit, neînțeles și totuși un obiect de vestimentație obligatoriu chiar și în ziua de azi.

Marji este o fetiță curajoasă, ușor rebelă, dornică de a se implica în revoluție și în politica vremii, citind tot ce-i pică în mână pentru a se păstra informată. Ea evoluează mult pe parcurs, trecând de la dorința copilărească de a deveni profet când va fi mare la a fi o mică revoluționară și luptătoare pentru dreptate.

Ceva ce mi s-a părut foarte frumos este faptul că, chiar dacă foarte multe lucruri erau interzise poporului, orice distracție și individualitatea în general, oamenii nu s-au supus, au continuat să dea petreceri pe ascuns, să comunice cu occidentul, să-și lipească în cameră postere cu Michael Jackson și tot felul al alte mici distracții care nouă ni se par ceva obișnuit, de rutină. Mi-a plăcut foarte mult că a fost prezentată și această latură a poporului în carte, deoarece mi se pare cel mai natural și mai uman lucru ca omul să facă ce-și dorește – fie pe față, dacă i se permite, fie pe ascuns, în caz contrar.

Desigur, cartea e plină și de numeroase atrocități și scene destul de dure, însă Marjane Satrapi reușește să împletească foarte frumos tonul grav cu glumele și ironia.

Mi-a plăcut foarte mult această bandă desenată și cu siguranță voi vrea să citesc și următorul volum. O recomand, nu copiilor, însă oricui a trecut de 15-16 ani.

Puteți comanda cartea la Libris, unde găsiți și o gamă largă de biografii, autobiografii, memorii, beletristici, dar și alte genuri, toate cu transport gratuit :).