Blestemul din Sarnath de H. P. Lovecraft

Am multe cărți care mi-au plăcut foarte mult, cărți din diferite genuri cărora n-am nimic să le reproșez, cărți care mi-au părut perfecte. Totuși, mereu am căutat o anume carte, cartea ideală în viziunea mea de cititoare, care să se plieze perfect pe toate metehnele mele de șoarece de bibliotecă. Când am început să-i dau târcoale lui Lovecraft, am îndrăznit să-mi fac speranțe că mi se va încheia căutarea; a fost în același timp foarte aproape și foarte departe.

Mi-a plăcut cartea lui Lovecraft, a fost ceva diferit de tot ce-am citit până acum (căci n-am prea explorat partea asta a literaturii) și m-a impresionat într-un mod plăcut. DAR -există un mare „dar”- prefer, fără dar sau poate, romanele, mai mult sau mai puțin stufoase, în detrimentul povestirilor scurte. Dacă Lovecraft af fi ținut cont de acest capriciu al meu atunci când s-a apucat de scris, acum multă vreme, probabil că l-aș fi adorat.

Din punct de vedere al conținutului, volumul are 30 de povestiri, unele foarte scurte, altele mai lungi, unele pline de suspans, altele nu la fel de interesante, majoritatea avand ca temă visul, subconștientul uman, lumea viselor ori alte lumi aparent ascunse.

Recenzie~ Întuneric de John Saul

Motivul pentru care am vrut să citesc Întuneric este că mi-era dor de ceva horror, dar nu eram prea sigură că vreau totuşi ceva de Stephen King, din care am mai citit. Aşa că, dându-l la o parte pe regele horror-ului, am ajuns la John Saul, supranumit ‘maestrul genului horror’.

Întuneric spune povestea Omului Negru şi a „copiilor” săi, ale căror suflete şi tinereţe o fură plin de lăcomie. Cu alte cuvinte, e o poveste despre oameni al căror egoism dus la extreme îi determinră să folosească ştiinţa în scopuri malefice, persecutând copii nevinovaţi, timp de ani de zile; nimic prea supranatural, deci. Totul se desfăşoară sub masca unui cult, a Cercului, ascuns de nămolul unei mlaştini întunecate.

Salem’s Lot

Au trecut aproximativ 4 luni de când am citit ultima dată un volumul de Stephen King, aşa că am considerat că a trecut destul timp şi când am mers la bibliotecă m-am îndreptat spre raftul cu romanele lui. Erau mai multe titluri dintre care să aleg, dar am decis să iau Salem’s Lot, pentru că în urmă cu un an am vrut să o cumpăr dar cei de la Nemira nu o mai aveau în stoc (sau ceva în genul acesta).

Începutul a fost unul obişnuit, în care o poveste de dragoste vrea să prindă formă între un scriitor nu foarte îndrăgit de criticii literari şi o tânără, fană a romanelor lui. Dar apoi a început să se lungească (cum face în toate volumele, din câte am citit eu) şi să ia la rând fiecare locuitor şi locuşor din oraş, ceea ce m-a plictisit mai tare decât de obicei, aşa că voi trece peste asta. Ţin să menţionez doar că mi-a plăcut foarte mult cum descria oraşul, păstrător al tuturor secretelor, faptelor şi istoriilor petrecute vreodată pe acele pământuri.

Cimitirul animalelor – Stephen King

Dupa ce am luat cartea de la biblioteca si ma indreptam spre casa, mi-a cazut privirea peste textul de pe coperta din spate. Hmm…deci King era asa speriat de propria lui carte ii era frica sa o mai scrie. Exagerare ! mi-am zis. Poate. Dar la un moment dat mie sigur imi era frica sa mai citesc. Dar nu a fost acea frica pe care o simti cand te uiti la un film horror sau iti spune cineva o poveste de groaza ; acolo, frica e amestecata cu suspansul si curiozitatea de a afla ce se va intampla mai departe. In „Cimitirul animalelor”, pur si simplu imi era frica de ceea ce statea scris pe pagini , de cuvintele , de literele de acolo. Cred ca eram pe la jumatatea cartii cand am inchis-o si am aruncat-o pe raftul de deasupra biroului spunand ca nu mai vreau sa citesc vreodata ceva de Stephen King. Dar am deschis-o iar peste doua zile…

“Christine” – Stephen King

Christine” este prima carte a lui Stephen King pe care am citit-o , si nu stiu de ce am asteptat atat. E o adevarata capodopera a genului horror.

Volumul este structurat in trei parti. Prima parte este povestita din perspectiva lui Dennis , cel mai bun prieten al lui Arnie Cunningham. In partea a doua , King reuseste sa schimbe perspectiva astfel incat faptele dupa cum se vad prin ochii lui Arnie , ca in final , in ultima parte , sa se foloseasca iar de Dennis pentru a relata intamplarile. Aceasta trecere , dintr-o perspectiva in alta si iar la cea initiala , pare atat de “ normala ” incat cititorul abia daca sesizeaza vreo schimbare.

Prima parte nu prezinta decat un fragmentel dintr-o viata normala de adolescent american  , in timp ce pregateste terenul pentru urmatoarea parte , in care cosmarul se dezlantuie.