Recenzie: Lunea începe sâmbăta de Arkadi & Boris Strugațki

 photo br5_zps7ggn3qcl.png

Titlu original: Понедельник начинается в субботу
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 1965
Număr pagini: 264
Comandă la: Nemira, Libris



Lunea începe sâmbăta este o carte plină de absurdități și nonsensuri, care-ți sucește mintea și care, luată ca atare, este doar o carte foarte dubioasă. Însă e greu să citești așa ceva fără să începi să sapi după ce se află dedesubt.

Am fost foarte entuziasmată când am primit această carte și, aflându-mă într-un reading slump, am început imediat s-o citesc. M-am trezit în Soloveț, pe vremea Uniunii Sovietice, înconjurată de un motan vorbitor cu memorie defectă, o știucă, și ea posesoare de grai omenesc, ce trăiește într-o fântână și-l cunoștea pe peștișorul de aur, un divan ce provoacă vise ciudate, o mașină care călătorește în timp în literatură și o mulțime de oameni de știință (printre care și celebrul Merlin) ce își spun magi și care lucrează într-un institut ce are ca scop studierea fericirii umane.

Mi-ar fi plăcut tare mult ca aceste personaje stranii să aibă roluri mai însemnate în poveste, însă scopul autorilor pare să fi fost altul. Știam de la început că romanul este o critică la adresa comunismului, însă s-a dovedit a fi mult mai mult de atât. Personajele sunt foarte plate, majoritatea abia dacă sunt stereotipuri, amestecându-se și formând împreună un fel de ghiveci ciudat și ale căriu acțiuni sau scop nu-l înțelegi. Astfel se creează principala imagine pe care am văzut-o eu în Lunea începe sâmbăta, și anume imaginea omului de știință văzut din perspectiva omului de rând: un magician (ei înșiși se numesc, în carte, magi), un om ale cărui acțiuni au o explicație incertă (științifică) așa că poate fi ușor numită magie. Se mai detaliază un pic acest subiect, și avem omul de știință care face mici „trucuri” inutile și fascinează omul de rând, și, pe de altă parte, omul de știință ale cărui cercetări ating niveluri așa de înalte încât nu pot fi înțeleși și nu pot stârni admirație decât printre cei aflați în același domeniu.

Privind însă romanul din perspectiva unei satire la adresa comunismului, nu pot spune că am prins mai mult decât niște mici „hint-uri”, unul dintre ele aflat direct în titlu și făcând referire la dăruirea sinelui pentru bunăstarea societății, lucru tradus în cazul de față printr-un entuziasm neobișnuit pentru munca nu doar peste orele de program, ci zi și noapte, fie luni sau sâmbătă sau chiar de sărbători. Probabil că sunt mult mai multe idei pe această temă, însă am nevoie să mă mai documentez un pic legat de comunism și de situația Uniunii Sovietice până să le prind.

Cel mai tare mi-a plăcut întâmplarea dinspre final, ce pornește cu un papagal ce moare și este incinerat, pentru ca a doua zi să fie viu și să moară încă o dată, totul sfârșind prin a da o explicație, sucită și fascinantă în același timp, a meteoritului căzut în 1908 la Tunguska (lucru pe care l-am realizat abia săptămâna trecută, după ce am aflat de existența meteoritului citind o cu totul altă carte și mai multe pagini de wikipedia).

Carte de citit și digerat pe termen lung, eventual de recitit. Mi-a plăcut mult, ba chiar acum, recenzând-o și fiind în consecință obligată s-o analizez mai bine într-un timp mai scurt, am impresia că-mi place și mai tare decât când doar ce o terminasem. Asta numesc eu carte bună. Recomand!

Mulțumesc frumos Editurii Nemira pentru oferirea acestei cărți în schimbul unei recenzii!



 photo 1_zpsnmpcvxam.png

M-am trezit din cauza unei dureri și am văzut alături un țânțar bărbos și posomorât, care încercă să-și înfigă în gamba mea trompa groasă cât un stilou.
„Zât”, am țipat la el și l-am lovit cu pumnul peste ochiul holbat.
(pg. 155)

Motanul Vasili și-a luat concediul de primăvară în vederea căsătoriei. În curând vor apărea din nou în Soloveț pisoiași vorbitori, cu memorie sclerozată pe fond congenital.(pg. 177)

Construise o mașină de călătorit în timpurile descrise de literatură. După spusele lui, exista cu adevărat și o lume în care trăiesc și acționează Anna Karenina, Don Quijote, Sherlock Holmes, Grigori Melehov, ba chiar și căpitanul Nemo. Această lume își are legile și proprietățile ei foarte curioase, iar oamenii care o populează sunt cu atât mai reali, mai vii și mai individualizați, cu câr autorii lucrărilor respective i-au descris mai veridic, mai cu talent și pasiune.(pg. 181)

Mai existau regiuni cucerite de paraziți raționali, plante raționale, minerale raționale și, de asemenea, de comuniști. Și în sfărșit, dincolo de munți existau regiuni asuprite de cineva despre care deocamdată doar circulau diferite povești și pe care niciun om serios nu le putea crede…(pg. 194)



Photobucket

Anunțuri

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: