Cărțile cu animăluțe ale lui Jill Tomlinson
15 apr. 2018 Un comentariu
in Cărți ilustrate, Cărți pentru copii, Recenzii Etichete:autor britanic, Editura Nemira, Jill Tomlinson, Nemi
Recenzie: Cronici din Subpământ #1 – Gregor Pământeanul de Suzanne Collins
19 nov. 2017 Un comentariu
in Cărți pentru copii, Fantasy, Recenzii Etichete:autor american, Editura Nemira, Nemi, Suzanne Collins

Titlu original: Gregor the Overlander
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 2003
Număr pagini: 320
O găsești la: Nemira, Libris
Nu știu cum reușește Suzanne Collins de scrie niște cărți ce inițial nu mă atrag mai deloc, nici prin descriere nici prin titlu și, prin coincidență, nici măcar prin coperta care le este dată, dar când mă hotărăsc să le dau o șansă mă trezesc citindu-le până la cine știe ce ore mici ale nopții. Citind săptămâna aceasta din „Gregor Pământeanul”, în pat, înainte de culcare, și văzând cum tot continui să-mi încalc promisiunile cum că „ăsta e ultimul capitol și mă culc”, mi-am amintit cu oarece nostalgie de vremurile de acum vreo 7 ani când făceam același lucru cu volumele din „Jocurile foamei”, dar pe vremea aia citind până târziu cu felinarul pe sub pătură. Și mi-a mai amintit de ceva acest volum: de cartea „Tunele” de Roderick Gordon & Brian Williams. Ba chiar am avut ceva emoții la început, când tot dădeam peste elemente comune ambelor cărți (deși Gregor a fost publicat înaintea Tunelelor), însă pe măsură de înaintam în lectură diferențele se tot accentuau și m-am liniștit.
Recenzie: Aleasa dragonului de Naomi Novik
08 oct. 2017 Un comentariu
in Fantasy, Recenzii, Young Adult Etichete:autor american, dragon, Editura Nemira, Naomi Novik, vrajitoare

Titlu original: Uprooted
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 2015
Număr pagini: 448
O găsești la: Nemira, Libris, Diverta
Am cunoscut-o pe Naomi Novik în urmă cu mai mulți ani, în vacanța de vară de dinaintea primului an de liceu, și mi-a lăsat o amintire plăcută cu a ei ”carte cu dragoni”, și anume „Dragonul Maiestății Sale”. M-am bucurat așadar s-o reîntâlnesc într-o altă carte ce promitea dragoni, magie și domnițe într-un decor medieval.
Inițial am avut o mică reținere știind că este totuși un roman young adult, acesta nemaifiind de ani buni un gen pe care să-l abordez fără să mă gândesc de două ori înainte. Când însă autoarea m-a apucat de mână la prima pagină și a început să mă fugărească prin poveste de parcă îi era teamă că nu ar fi avut suficiente pagini în care să se desfășoare, am lăsat rapid în urmă orice reținere legată de acest volum. De altfel cred că această ”grabă”, acțiunea ce se desfășoară într-un ritm foarte foarte alert, este însușirea cea mai pregnantă a cărții. …READ MORE!
Recenzie: Tărâmul poveștilor #1 – Vraja dorințelor de Chris Colfer
20 aug. 2017 Un comentariu
in Cărți pentru copii, Recenzii Etichete:autor american, Chris Colfer, Editura Nemira, Nemi

Titlu original: The Wishing Spell
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 2012
Număr pagini: 472
O găsești la: Nemira, Libris, Diverta
Voi recunoaște de la început că motivul pentru care am citit această carte este coperta, că nu auzisem de ea până să o publice Nemira și că nici până în prezent nu m-am deranjat să citesc descrierea ei. Însă când spun coperta, nu mă refer la faptul că este una foarte frumoasă, căci la astfel de ispite pot rezista, ci la faptul că, dacă arunci o privire mai atentă, ilustrațiile alea frumoase, de altfel foarte potrivite conținutului pe care îl îmbracă, fac o descriere mai bună și mai atractivă cărții decât ar putea-o face orice cuvinte. Doar aruncând o privire fugară, fără a mai cerceta și minunățiile din fundal, deja vedem două binecunoscute prințese, pe lupul cel rău, un domn broscoi și două zâne ce se ceartă pe pantoful de cleștar al Cenușăresei. Fie descrierea aceasta îți va ajunge ca să vrei s-o citești, fie pur și simplu nu e genul tău de carte.
Recenzie: Cum să-ți dresezi dragonul de Cressida Cowell
29 apr. 2017 2 comentarii
in Cărți ilustrate, Cărți pentru copii, Recenzii Etichete:autor britanic, Cressida Cowell, dragon, Editura Nemira, Nemi

Titlu original: How to Train Your Dragon
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 2003
Număr pagini: 232
O găsești la: Nemira, Libris
Fiind o fană a animațiilor, am văzut și mi-a plăcut foarte mult filmul How to Train Your Dragon, motiv pentru care mi-am dorit cartea din momentul în care am aflat că se va publica și la noi. Am fost foarte entuziasmată atunci când a ajuns și la mine să m-a încântat felul în care arăta, ilustrațiile amuzante făcute de autoare, chiar și ”scrisoarea” de la Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea care a căzut din paginile cărții în timp ce o răsfoiam.
Greșeala mea față de cartea aceasta a fost totuși faptul că n-am citit nici-o descriere ori recenzie de-a ei, astfel că n-am știut că filmul se aseamănă doar foarte puțin cu ea. Dacă aș fi știut, mi-aș fi fixat niște așteptări mai realiste și probabil că n-aș fi pus nici-un „ , dar” după „mi-a plăcut”.
Recenzie: Lunea începe sâmbăta de Arkadi & Boris Strugațki
17 mart. 2017 3 comentarii
in Recenzii, Science-fiction Etichete:Arkadi Strugatski, autor rus, Boris Strugatski, Editura Nemira, Nautilus

Titlu original: Понедельник начинается в субботу
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2017
Anul primei publicări: 1965
Număr pagini: 264
Comandă la: Nemira, Libris
Lunea începe sâmbăta este o carte plină de absurdități și nonsensuri, care-ți sucește mintea și care, luată ca atare, este doar o carte foarte dubioasă. Însă e greu să citești așa ceva fără să începi să sapi după ce se află dedesubt.
Am fost foarte entuziasmată când am primit această carte și, aflându-mă într-un reading slump, am început imediat s-o citesc. M-am trezit în Soloveț, pe vremea Uniunii Sovietice, înconjurată de un motan vorbitor cu memorie defectă, o știucă, și ea posesoare de grai omenesc, ce trăiește într-o fântână și-l cunoștea pe peștișorul de aur, un divan ce provoacă vise ciudate, o mașină care călătorește în timp în literatură și o mulțime de oameni de știință (printre care și celebrul Merlin) ce își spun magi și care lucrează într-un institut ce are ca scop studierea fericirii umane.
Recenzie: Outlander #1 – Călătoarea de Diana Gabaldon
25 feb. 2017 Lasă un comentariu
in Fantasy, Historical Romance, Recenzii, Romance Etichete:autor american, calatorie in timp, Diana Gabaldon, Editura Nemira, Nautilus fantasy, Outlander

Titlu original: Outlander
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2015
Anul primei publicări: 1991
Număr pagini: 800
Comandă la: Nemira, Libris
Călătoarea, primul volum al seriei Outlander, este, pentru mine, una dintre acele rare cărți care-mi plac foarte mult dar pe care le consider foarte departe de a fi vreo capodoperă literară. Într-o recenzie pe Goodreads cineva spunea „Just read it for what it is: ludicrous, well-written, humorous, delicious TRASH”. Cu toate că nu aș numi romanul chiar „un gunoi”, tind să fiu de acord cu afirmația – este ca un roman YA paranormal romance care era la modă acum câțiva ani și toată lumea îl citea pentru că da, era captivant și interesant și ne plăcea: același lucru și cu Outlander, dar în varianta pentru adulți, mai complexă și mult mai bine scrisă.
Recenzie: The Witcher: #1 Ultima dorință + #2 Sabia destinului de Andrzej Sapkowski
19 feb. 2017 4 comentarii
in Fantasy, Recenzii Etichete:Andrzej Sapkowski, autor polonez, basme repovestite, Editura Nemira, Nautilus fantasy, The Witcher
Încep prin a menționa că aceasta este o recenzie a primelor două volume ale seriei The Witcher, însă fără a conține vreun spoiler, indiferent dacă ai cițit sau nu vreunul dintre volume.
![]() |
![]() |
---|---|
Titlu original: Ostatnie życzenie | Titlu original: Wiedzmin Miecz Przeznaczenia |
Editura: Nemira | Editura: Nemira |
Format: paperback, 200x 130 mm | Format: paperback, 200x 130 mm |
Anul ediției: 2015 | Anul ediției: 2016 |
Anul primei publicări: 1993 | Anul primei publicări: 1992 |
Număr pagini: 296 | Număr pagini: 352 |
Comandă la: Nemira, Libris | Comandă la: Nemira, Libris |
Comentarii recente