Europa-n cărți #6 Iunie: Croația – N-ar face rău nici unei muște de Slavenka Drakulić

 photo europe-in-books2_zpslozsldvx.png



Titlu original: They Would Never Hurt a Fly
Editura: Curtea Veche
Format: paperback, 180x 130 mm
Anul ediției: 2008
Anul primei publicări: 2003
Număr pagini: 200
O găsești la: Libris


Știu că este iulie iar eu vin abia cu cartea pe luna trecută, și nici nu vreau să vorbesc de faptul că despre cartea pe luna mai n-am pomenit deloc, deși ea a fost citită acum două luni, la timpul cuvenit, însă încerc să mă adun, căci tare răvășit e totul de vreo două luni încoace și am deja o listă prea lungă de lecturi ce se așteaptă recenzate. Așa că haideți să mai bifăm astăzi o călătorie literară într-o țară a Europei.
Stația de luna aceasta: Croația.
De când am făcut lista cu țările din care urma să aleg câte o carte spre lectură am fost hotărâtă ca pentru Croația să aleg ceva cu subiectul războaielor din Iugoslavia, ca ecou al dezinformării pe care am suferit-o prin clasele mici și care mai târziu s-a transformat într-o mică traumă legată de războaie.

Când am învățat eu pentru prima oară la școală vecinii României, Iugoslavia se afla printre ei. Când s-a repetat lecția, în anul școlar următor, nu mai exista Iugoslavia. Încă țin minte cum învățătoarea ne-a spus că Iugoslavia s-a despărțit în mai multe țărișoare. Și asta a fost toată explicația, motiv pentru care, în naivitatea mea, am crezut că acea „despărțire” s-a produs pe o cale foarte amiabilă, că totul e bine și floricele roz înfloresc pe câmpiile lor. Și am crezut asta până în liceu, când am devenit fană U2 și am aflat despre ce cântă în Miss Sarajevo. Și am fost șocată să aflu că un război atât de sângeros s-a petrecut chiar în contemporaneitatea mea și chiar „în vecini”, pentru că până atunci am fost convinsă că un război e doar ceva ce s-a petrecut demult, despre care se învață la istorie și care nu se va mai întâmpla niciodată. Și cel mai trist e că foarte mulți oameni încă mai cred aceste lucruri.
(introducere lungă încheiată)

În acest fel își începe și Slavenka Drakulić romanul, vorbind despre felul în care războiul este fie negat în totalitate, fie glorificat sub aspectul unui război „pentru patrie”, un război de apărare împotriva oponenților nemiloși și barbari (bineînțeles că și în țara dușmană se afirmă același lucru), iar oamenii trăiesc cu impresia că un nou război este ceva inimaginabil, fantastic, o idee scoasă din cărți sf, refuzând să accepte realitatea până când este prea târziu pentru a se mai putea opune. Aceleași idei le-am sesizat și în Lumea de ieri a lui Stefan Zweig, aceiași oameni care nu credeau în izbucnirea războiului nici în 1914 și nici chiar în ’39.

N-ar face rău nici unei muște este un roman de nonficțiune scris de autoare pe baza proceselor criminalilor de război din fosta Iugoslavie la care a asistat. Judecățile au avut loc la Haga, în Olanda, din cauza faptului că țările rezultate în urma destrămării Iugoslaviei refuzau să-și judece proprii criminali de război, ei fiind considerați eroi naționali.

Nu mă așteptam ca lectura să fie altceva decât un documentar destul de obiectiv pus pe hârtie, însă am fost surprinsă într-un mod foarte plăcut de stilul cald și personal de a scrie al autoarei, precum și de faptul că nu s-a oprit doar la a înșira numele și faptele prezentate la tribunal, ci a prezentat întregul ansamblu. Fiecare capitol este destinat unui criminal de război, fie el conducătorul Croației sau un pescar oarecare din Bosnia ajuns soldat peste noapte. După prezentarea sentinței si a acuzărilor, autoarea ne introduce în viața acuzatului de dinainte de război, viață care, de cele mai multe ori, este una foarte obișnuită, încercând apoi să analizeze felul în care omul obișnuit a putut ajunge în situația de a fi judecat la Haga pentru crime de război și chiar crime împotriva umanității.

Autoarea încearcă să scoată la lumină faptul că, deși opinia pubică tinde să-i considere pe criminali niște monștrii, monștrii putem fi cu toții dacă suntem puși în contextul potrivit; că răul nu este ceva patologic sau cu care te naști, că cineva despre care se spune că „n-ar face rău nici unei muște” se poate transforma într-un ucigaș sângeros dacă un superior îi pune pistolul în mână și îi dă mână liberă să-l folosească.
Mi-a plăcut foarte mult că a făcut această analiză, că a „studiat” diverse tipologii și contexte de viață ale celor acuzați, în încercarea de a răspunde la întrebarea ce ar putea transforma un om obișnuit – un prieten apropiat, un bun vecin, un tip lângă care te-ai așeza fără griji în autobuz – într-un criminal fără scrupule.

Este o carte interesantă atât din punct de vedere istoric cât și psihologic, care mi-a plăcut foarte mult și care cred că, asemenea Jurnalului Annei Frank, este genul e carte pe care ar trebui s-o citească toată lumea.
Totuși sunt puțin reticentă în a recomanda exact această ediție apărută la noi la Curtea Veche. Din pricina greșelilor apărute în traducere, înclusiv cuvinte precum „vroia” sau „de loc”, scrise în acest fel, ce mi-au zgâriat mintea în mod repetat, tind să spun că, dacă aveți posibilitatea, ar fi ideal să căutați o ediție în engleză (de altfel și limba în care a fost scrisă cartea, deși autoarea e croată).
Lăsând însă deoparte eșecul editurii la capitolul redactare, cartea o recomand fără dar și poate!



Mulțumesc pentru carte Libris, librărie online unde găsiți și alte cărți de nonficțiune sau istorie, precum și multe alte genuri, oricare ar fi cele pe placul vostru.



Photobucket

Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. Yk's
    Iul 17, 2017 @ 20:13:22

    Salut. Din cate stiu eu, ai putin peste 20 de ani, iar Iugoslavia s-a dus dracu’ prin ’90 si ceva, deci nu inteleg cum de ai invatat de Iugoslavia ca vecina a Romaniei. Poate ma insel. Am dormit la orele de istorie. Aveam o harta din ’70 si ceva, pe care scria Iugoslavia. Trebuia noi sa stim ca acolo e de fapt Serbia. Un cacat, stimabila, un cacat!
    Parca Alexandra te numesti, nu? Oh, de cat timp n-am mai scris un comentariu pe aici..
    La ce faculta esti? E ceva de capu’ ei? Planuiesti sa ajungi ceva anume? Si, cel mai important, esti bine? Ajungem sa ne cramponam in discutii despre cariera si neglijam sufletul. Nu ma refer la noi doi, ci la noi…aia 7 miliarde. Suntem atat de prosti, domnisoara! Atat de prosti..

    Răspunde

    • Sayuki
      Iul 18, 2017 @ 23:00:16

      Din câte îmi amintesc, războaiele iugoslave s-au terminat în jur de ’95, dar a existat o Iugoslavie, rămasă după războaie, până prin 2000 și un pic, când a devenit Serbia si Muntenegru. De-asta învâțasem eu inițial de Iugoslavia în vecini :). Sincer nu cred că somnul tău e de vină, eu nu-mi amintesc să se fi abordat vreodată la istorie ceva mai recent de al doilea război mondial, cel puțin la profilul real.
      Așa mă cheamă :)) Fac calculatoare la Poli, e ceva de capul ei. Zvonurile spun că-i grea, realitatea e că-i abordabilă, dar nu prea lasă loc de ieșit prea mult din casă. Trec și de asta, mai e un pic. Sunt foarte bine, mulțumesc.
      Comentariul tău mi-a dat o stare bună, mulțumesc frumos :)

      Răspunde

  2. Mihaela Grigoras
    Iul 17, 2017 @ 20:26:56

    M-ai facut curioasa, abia astept sa o gasesc si sa o citesc si eu !

    Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: