Europa-n cărți #1 Ianuarie: Olanda – Următoarea poveste de Cees Nooteboom

Am făcut, în luna ianuarie, un prim popas în periplul literar în jurul Europei, ce reprezintă rezoluția mea literară pe 2017. Prima oprire a fost în Olanda, de unde n-am mai citit niciun autor, poate doar dacă o punem la socoteală pe Anne Frank.

Nu am avut un motiv anume pentru care autorul olandez ales să fie Cees Nooteboom, în afara faptului că am descoperit că e destul de greu să găsești la noi traduceri ai unor autori din anumite țări inclusiv Olanda, așa că, atunci când am găsit mai multe cărți de-ale dânsului apărute și la noi, a rămas doar să aleg titlul. Cum am ales „Următoarea poveste” e și mai și: tocmai voiam să dau o comandă pe târgulCărții și iaca îmi iese în cale această cărticică (de numai 100 de pagini) la numai 99 de bani, într-o ediție care a apărut prin 2006 cu Cotidianul. 99 de bani! Oficial e cel mai ieftin locatar al bibliotecii mele.

Să nu mai lungim vorba și să trecem la impresiile de călătorie.

Find o carte de care nu am mai auzit și de un autor de care nu am mai auzit și chiar și cu un conținut despre care nu știam absolut nimic atunci când am început lectura, mă cam îndoiam că o să fiu foarte impresionată de această cărticică. Nici prima ei jumătate nu a părut să vrea să mă contrazică în vreun fel. Părea genul acela de carte contemporană, fără dialog, în care personajul principal bate câmpii amintindu-și de vremurile apuse, după care se oprește din povestit din cine știe ce motiv obscur și se termină cartea. Din fericire n-a fost așa și mi-a plăcut mult mai mult decât mă așteptam.

Monologul interior, căci aceasta este forma sub care ne e prezentată povestea, este susținut de Herman Mussert, zis și Socrate, un fost profesor, în prezent scriitor de ghiduri turistice ieftine.
Aș încadra această poveste în realismul magic, cu toate că în aparență este mai mult o înșiruire de amintiri ale lui Socrate. Spun totuși realism magic în primul rând datorită motivului declanșator al poveștii: personajul se culcă la el acasă, în Amsterdam, iar a doua zi, în primele rânduri ale cărții, se trezește la Lisabona, trăind parcă o amintire din urmă cu 20 de ani și având impresia că este mort.
Premisa mi se pare că sună destul de interesant, însă nu am înțeles cu adevărat sensul tuturor celor întâmplate până spre final, atunci când și Socrate înțelege (sau decide să dezvăluie) sensul lor. Cartea e presărată cu tot felul de indicii care sugerează finalul, însă abia în ultimul sfert de carte toate încep să se lege, creând idei foarte frumoase (după gusturile mele un pic morbide).
Nu vreau să spun mai multe despre conținut, căci e destul de greu s-o fac fără să dau spoilere.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, chiar am luat în considerare lecturarea și altor cărți ale lui Cees Nooteboom (sau recitirea acesteia). „Următoarea poveste” mi-a amintit din destul de multe puncte de vedere de serialul animat „Over the Garden Wall”, pe care l-am văzut de o grămadă de ori și de care nu mă mai satur. Cele două se aseamănă atât din punct de vedere al temei „ascunse” într-o poveste aparent inocentă, cât și ca idei și atmosferă – inițial una obișnuită, devenind tot mai întunecată pe măsură ce se apropie finalul.

În concluzie, cartea și autorul aleși pentru Olanda au fost un succes. Vi-i recomand cu drag și vouă, dacă vreți să încercați, poate, ceva mai diferit și mai în afara zonelor obișnuite de confort.