Recenzie~ Cismigiu & Comp. de Grigore Bajenaru

Iata o carte pe care a trebui sa o citeasca oricine, la orice varsta! Fie ca esti inca in generala, la liceu, ori ai terminat cu scoala, sunt sigura ca Cismigiu & Comp. te va face sa te gandesti cu drag si, poate, cu mai multa sau mai putina nostalgie la viitoarea, actuala sau trecuta viata de liceu.

Autorul-personaj, Grigore Bajenaru, ajungand mai devreme la reuniunea de 15 ani, se aseaza pe o banca in Cismigiu, privind spre liceul sau Gh. Lazar si incepe a-si depana in minte amintiri din adolescenta. Si cam asta e toata actiunea principala a cartii. Autorul isi tot aminteste si povesteste ce tampenii facea prin liceu, ce farse le juca profesorilor, cum chiulea cu colegii in Cismigiu, cum a fost prima lui iubire si tot felul de alte intamplari. Sunt sigura ca dupa ce cititi si voi cartea imi veti da dreptate cand spun ca nu exista nicio diferenta intre atitudinea liceanului de acum 100 de ani si a celui de acum – adolescentii tot adolescenti sunt, indiferent de vremea in care au trait. Desi am zambit mare parte din timpul in care am citit, m-am amuzat copios cand am descoperit ca si colegii lui Bajenaru aveau aceeasi tactica de copiat pe foile semnate de profesor pe care o practica si mai bine de un sfert din clasa mea la testele la romana:)).

Desi poate nu pare cine stie ce, farmecul cartii consta tocmai in simplitatea ei, puterea de a te tine cu zambetul pe buze pe tot parcursul lecturii si sentimentul de bucurie lipsita de griji si pofta de viata pe care ti-l insufla. In final, cand povestea revine la prezent si autorul merge la reuniune si povesteste cum si-a revazut fostul liceu, fosta clasa si fostii colegi m-a lovit un sentiment asa puternic de nostalgie ca n-am mai putut sa ma abtin si m-am pus pe plans si-am tot plans pana am terminat cartea si dupa aceea. Nu mai plansesem demult la o carte, dar asta a reusit sa-mi ajunga la inimioara, atat prin tot ce-am spus mai sus cat si prin pasajele in care descria Cismigiul; atat pentru ca v-am mai spus cat de mult imi place parcul asta, cat si pentru ca, desi liceul meu nu e tocmai intr-un parc, parcul e totusi chiar peste drum si daca aveti si voi asa ceva prin preajma liceului, sunt sigura ca stiti cat de incarcat de amintiri poate fi..