Recenzie: Fantoma de la Operă de Gaston Leroux

Titlu original: Le Fantôme de l’Opéra
Editura: Corint
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 1910
Număr pagini: 320

E posibil ca „Fantoma de la Operă” să fie cartea care a petrecut cel mai mult timp la mine în bibliotecă înainte să pun mâna s-o citesc: mai bine de 5 ani şi jumătate. În general, dacă nu citesc o carte într-un an, maxim doi, mi-am pierdut interesul pentru ea şi nici c-o voi mai citi, însă cumva cartea lui Gaston Leroux a fost mereu într-un colţişor al memoriei mele ce purta eticheta „o s-o citesc…cândva”. Şi iată că vremea a sosit!

Impresia mea e că „Fantoma de la Operă” e una dintre acele cărţi de care toată lumea a auzit şi are o impresie vagă despre ce-i vorba, dar pe care nu mulţi au şi citit-o (ha! precum Biblia), astfel că nu vreau să vă spun mai mult despre poveste în sine decât că are loc la Opera din Paris şi că urmăreşte un triunghi amoros format din 3 personaje: Christine Daaé, cântăreaţă la operă, Raoul de Chagny, prietenul ei din copilărie, şi, desigur, fantoma care bântuie clădirea Operei.

Confesiunile unui șoricel de bibilotecă #13 – Frumoasele trase prin inel

Un punct şi virgulă

Salutări cititori!

Am poposit aici în această seară din poftă şi nevoie, însă şi cu un pic de forţare. În ultimele 3 luni s-a aşternut un strat de praf peste blog dar şi peste partea livrească a vieţii mele, căci am citit mult mai puţin decât obişnuiam şi n-am mai verificat reducerile online şi noile apariţii de nici nu mai ştiu când. Poate ştiţi, poate nu ştiţi, motivul a fost licenţa, care s-a terminat cu mult bine dar care timp de o lună şi jumătate mi-a acaparat complet cam orice urmă de viaţă.

În ultimele 2 săptămâni am părăsit Bucureştiul, am poposit temporar înapoi acasă şi am făcut o curăţenie generală în care-am aruncat vreun sfert din lucrurile din cameră, care mi-am dat seama că doar mă împovărau. Mi-am reunit toate cărţile pentru prima dată în ultimii 4 ani, ceea ce mă face să-mi doresc să fac un tur al bibliotecii (cu atât mai mult că cât au trecut 4 ani de la ultimul, timp în care s-au schimbat foarte multe).

Tot în ultimele 2 săptămâni am tot încercat să mă fac să revin aici, căci unul dintre motivele pentru care aşteptam cu nerăbdare să termin cu licenţa era ca să pot scrie iar articole pe blog. Dar ştiu din experienţele trecute că-i greu să te reapuci de scris după pauze lungi. M-am hotărât să-mi fac totuşi curaj şi să pun acest punct şi virgulă, acest articol de revenire care să mâzgălească un pic foaia albă, să nu mai fie aşa de intimidantă. Mintea mea n-a abandonat de tot blogul în ultimele luni, astfel că am o listă cu idei de articole care sper să vă placă. Şi, desigur, sper să vă regăsesc aici sau, poate, în vacanţă, dar bine.

Pe curând!

Câștigător concurs „Vise întunecate”

Sper că ați avut un 1 Mai fericit și plin de voie!
Dar o dată cu luna mai și cu ziua liberă a venit și vremea să încheiem concursul și să aflăm la cine vor merge cele două volume ale seriei „Vise întunecate” de N. K. Jemisin!

Concurs fantasy: duologia Vise întunecate de N. K. Jemisin

Cărțile cu animăluțe ale lui Jill Tomlinson

Recenzie: O singurătate prea zgomotoasă de Bohumil Hrabal

Titlu original: Příliš hlučná samota
Editura: Art
Format: hardback, 180x 110 mm
Anul ediției: 2015
Anul primei publicări: 1976
Număr pagini: 176
O găsești la: Libris

În urmă cu un an vă povesteam despre prima mea lectură semnată de Bohumil Hrabal, „L-am servit pe regele Angliei”, și vă spuneam că mi-a plăcut și că mai vreau. Mi-a tot revenit periodic această poftă de Hrabal de-a lungul ultimului an, poftă care iată că s-a materializat și a condus la mine povestindu-vă azi despre un alt titlu al acestui autor, „O singurătate prea zgomotoasă”

În cazul primei mele întâlniri cu autorul, vă spuneam că cel mai tare m-a surprins stilul său de scriere îmbârligat și fără prea multe semne de punctuație, dar totuși natural și ușor de urmărit. Din acest punct de vedere l-am regăsit pe Hrabal neschimbat în romanul de față: aceleași propoziții care par că nu se mai termină, același flux al conștiinței care se revarsă neîntrerupt dinspre personajul principal.

5 cărți pentru o călătorie în Praga

Rezumat livresc pe 2017