Recenzie: Watership Down de Richard Adams

Titlu original: Watership Down
Editura: Humanitas
Format: hardback, 240x 170 mm
Anul ediției: 2012
Anul primei publicări: 1972
Număr pagini: 400
Comandă la: Libris

Am citit Wathership Down, sau „cartea cu iepuri”, așa cum îmi place mie să-i spun, în urmă cu aproape un an, ba chiar am scos-o și-n parc la o mini-ședință foto, căci tare frumoasă e. Din motive necunoscure însă n-am apucat încă să-i fac o recenzie, dar m-am gândit că ce moment ar fi mai potrivit să-i scriu una dacă nu săptâmâna dinaintea Paștelui, că tot există cultul ăsta al iepurelui, și poate fi un cadou drăguț și totodată asortat cu sărbătoarea care vine.

Ca să încep cu începutul, menționez că am pândit ediția în română a acestei cărți timp de multe luni înainte s-o cumpăr, pentru că mi se părea mult mai frumoasă decât cele în engleză dar în celași timp era destul de scumpă. Practic, am pândit luni bune o carte scumpă numai pentru că avea copertă frumoasă și era o poveste cu iepuri (cam ăsta-i maximul meu de superficialitate). Totuși n-o văzusem niciodată în realitate și nu știam că va fi una dintre cele mai frumoase cărți ale bibliotecii mele: ediția de la Humanitas este într-un format mult mai mare decât mă așteptam, cartonată, cu pagini grosuțe și ilustrații colorate foarte detaliate, însă din păcate acum e mai ușor de gâsit o ediție în engleză decât aceasta.

Watership Down este o poveste cu iepuri; iepuri în adevăratul sens, foarte puțin personalizați, iepuri care ies la silflai, adică să mănânce în afara vizuinei, iepuri care țopăie pe imaș, iepuri care fug speriați din calea câinilor și a oamenilor. Tocmai acest din urmă eveniment, și anume apariția oamenilor, este cel ce declanșează fuga unui grup de iepuri în căutarea unei noi vizuine, departe de orice pericol, într-un loc numit Watership Down. Povestea îi urmărește pe Alună, Ulcică, Argintiul, Barosanul, Păpădie și alți câțiva iepuri ce își lasă deoparte instinctele ce le spun să nu-și părăsească actuala casă și se încred în presimțirile lui Ulcică, ce simte că acolo se va petrece ceva cu adevărat rău, plecând în călătoria spre Watership Down, pe un drum presărat cu obstacole.

Este o carte stufoasă și destul de greoaie, care necesită răbdare, dar totodată o carte frumoasă și neobișnuită. Richard Adams povestește totul din perspectiva unor iepuri obișnuiți, înzestrați doar cu darul vorbirii, în care folosesc anumite cuvinte din limba iepurească, precum cel menționat mai devreme: silflai. Mi s-a părut foarte interesant că autorul a creat această limbă a iepurilor, care cuprinde cuvinte care pentru oameni nu ar avea sens (noi nu iesim din vizuină să mâncăm, deci n-avem nevoie de un cuvânt pentru asta) ori cuvinte pentru lucruri specifice oamenilor dar neînțelese de iepuri (cum ar fi „hurdudu” – tractoare/mașini/trenuri, ori „bețigașele albe”, de care mi-a luat ceva să mă prin că-s țigări). De asemenea, în carte este creată o adevărată civilizație a iepurilor, cu povești și legende și inclusiv cu un „iepure originar”, ai cărui descendenți sunt toți iepurii.

Povestea este foarte complexă, plină de detalii și de episoade dramatice și pline de suspans în care iepurii ajung în situații nemaiîntâlnite în poveștile neamului iepuresc – situații care, din perspectivă umană sună banal, dar care povestite din perspectiva unor iepuri arată cu totul diferit.

Nu este neapărat o carte pentru copii; aș recomanda-o cuiva cu răbdare, indiferent de vârstă, sau cuiva foarte pasionat de iepuri, căriua sunt sigură că-i va plăcea foarte mult.