Recenzie: Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak

 photo br4_zps3fv6zdgw.png

Titlu original: The Forty Rules of Love  Editura: Polirom Format: paperback, 180x 106 mm Anul ediției: 2014 Anul primei publicări: 2010 Număr pagini: 420 Comandă la: Libris

Titlu original: The Forty Rules of Love
Editura: Polirom
Format: paperback, 180x 106 mm
Anul ediției: 2014
Anul primei publicări: 2010
Număr pagini: 420
Comandă la: Libris


Mi-am dorit să citesc „Cele patruzeci de legi ale iubirii” neștiind mai nimic despre subiectul cărții, intrigată însă de numeroasele laude la adresa autoarei și de ideea de a citi ceva diferit față de meniul meu obișnuit. Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile orientale, fie ele din Orientul Apropiat sau chiar până-n India (China și Japonia au fost mereu marile excepții) însă ușor văd că lucrurile au început să se schimbe și iată că am fost atrasă de această carte tocmai din speranța de a descoperi lumea orientală a Turciei și a religiei musulmane.

În primele pagini ale cărții ne aflăm în anul 2008 și facem cunoștință cu Ella Rubinstein, o mamă casnică ce-și dă seama că duce o viață nefericită. Recunosc că am fost dezamăgită de acest context și că nici până în final nu a ajuns să-mi placă. Totuși, ceea ce trebuie menționat este că acesta nu e singurul fir narativ al romanului, că Elif Shafak creează un roman în roman punând-o pe Ella să citească „Dulce blasfemie”, un titlu care mi-a sunat cam siropos dar care s-a dovedit a fi titlul romanului care a făcut din „Cele paruzeci de legi ale iubiriio carte care mi-a plăcut foarte mult.

În „Dulce blasfemie” suntem transportați în Turcia secolului al XIII-lea, unde vom urmări povestea unor personaje desprinse din realitate: dervișul Shams din Tabriz și poetul persan Rumi. Această poveste este cea a legăturii spirituale dintre cei doi, fiind presărată cu tot felul de învățături, vorbe de duh și, desigur, cele patruzeci de legi ale religiei iubirii, născocite de Shams. Ceea ce mi-a plăcut așa mult la această parte este felul în care au fost prezentați oamenii și religia: felul în care o văd majoritatea oamenilor, doar la suprafață, felul în care o văd alții, ca pe o afacere sau un zid ce desparte oameni, și felul în care ar trebui de fapt să fie văzută, ca o dorință de a face bine, de autocunoaștere și de împăcare cu sinele și cu lumea, ca simplă iubire. Mi-a pălcut foarte mult această perspectivă conform căreia Allah se află pretutindeni, atât în interiorul tău cât și peste tot în jur și pentru a ajunge la el trebuie nu numai să fii bun și înțelegător și să iubești tot ceea ce e în jur (căci tot ceea ce e în jur e Allah), dar să-ți îndrepți privirea și către sinele tău și să aplici aceleași principii. Nu cunosc nimic despre religia musulmană, nu pot spune cât din ceea ce am citit este adevărat și cât este imaginația autoarei, însă mi-au plăcut foarte mult aceste idei care, deși nu sunt în niciun fel o persoană religioasă, se pliază foarte bine pe ceea ce cred eu că ar trebui să însemne religia.

Capitolele din „Dulce blasfemie” sunt narate din o mulțime de perspective diferite, de la Shams și Rumi până la hoți, bețivi și prostituate, trecându-ne astfel prin perspectiva tuturor claselor sociale, fapt ce mi-a plăcut de asemenea foarte mult. Aceste capitole sunt totodată intercalate cu cele din viața Ellei (din fericire cele din urmă fiind mult mai rare).

Un lucru care mi s-a părut tare ciudat la această carte e discrepanța dintre cele două fire narative, și cu asta mă refer la stilul de scris. Sincer, mi-au părut de parcă ar fi fost scrise de două persoane diferite. Lăsând deoparte temele diferite, povestea Ellei mi s-a părut scrisă pe un ton destul de fals, ca să nu mai spun siropos și nu tocmai plauzibil, pe când Dulce blasfemie are un stil foarte liric, natural, care te prindea imediat și cu care empatizai ușor.

Nu știu dacă romanul ar fi fost mai bun dacă Ella era scoasă cu totul din cadru și erau păstrate doar capitolele petrecute cu multe secole în urmă, însă mi-a plăcut oricum foarte mult. Recomand.


Mulțumesc pentru carte Libris, librărie online unde găsiți și o gamă largă de alte beletristici, precum și alte genuri, toate cu transport gratuit :).



 photo 1_zpsnmpcvxam.png

Ella închise laptopul, mișcată să știe că cineva total străin, într-un colț îndepărtat al lumii, se rugase pentru binele ei. Închise ochii și își imagină numele ei scris pe o bucățică de hârtie legată de un copac al dorințelor, legănându-se în aer ca un zmeu, liber și fericit.(pg. 71)

– Ba da, și îndoielile sunt bune. Asta înseamnă că ești viu și cauți mai departe.(pg. 171)

Anatolia e făcută dintr-o amestecătură de credințe, oameni și feluri de-a găti. Dacă putem să mâncăm aceeași mâncare, să cântăm aceleași cântece, să credem în aceleași eresuri, să visăm aceleași vise noaptea, de ce n-ar trebui să putem trăi laolaltă? [..] Lumea noastră e aidoma unui râu unde totul curge și se amestecă. Dacă există un hotar între creștinătate și islam, atunci trebuie să fie unul mai îngăduitor decât cred învățații de amândouă părțile c-ar fi.(pg. 217)



Photobucket

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. munteanioan
    Aug 20, 2016 @ 20:55:16

    Reblogged this on Cronopedia.

    Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: