International Cat Day: Pisici din literatură




     Fiind o mare iubitoare de pisici, așteptam de ceva vreme ziua aceasta, pretextul perfect pentru a scrie un articol pe care l-aș fi scris oricum la un moment dat, și anume „Pisici din literatură”.
Mi-am „frunzărit” astăzi memoria și lista de cărți citite de pe Goodreads, în căutarea unor pisici memorabile, de care să vă pomenesc aici. Căutarea s-a încheiat cu succes: am găsit 7 pisici cu care am făcut deja cunoștință și încă 2 (așa, ca să fie 9 în total :D) pe care sper să le cunosc cât mai curând.


Pisica mea preferată este și a fost de multă vreme, de departe, Motanul Cheshire din „Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll, acel personaj ciudat și misterios, al cărui rânjet până la urechi îl cunoaștem cu toții.

De curând v-am povestit și despre Mog, personajul principal al seriei pentru copilași ce se deschide cu „Mog, pisica uitucă” de Judith Kerr. L-am îndrăgit pe Mog încă dinainte să citesc volumul, datorită unei istorioare pe care v-am spus-o deja în recenzie :).

Și dacă tot suntem în sfera cărților pentru copii, am s-o menționez și pe Suzy, personajul principal al cărții „Pisicuta care voia sa ajunga acasa” de Jill Tomlinson (care scrie niște cărticele adorabile cu animăluțe). Ce-i special la Suzy? Este prima pisică despre care am auzit, printre altele, că miaună în franceză și că a trecut Canalul Mânecii în coșul unui balon cu aer cald.

Motanul Vasili nu este neapărat un personaj indispensabil poveștii în „Lunea începe sâmbăta” de Arkadi & Boris Strugațki, însă cu siguranță n-are cum să-ți scape o mâță cu memorie sclerozată, care se apucă să spună tot felul de povești pe care nu le termină niciodată.

Mirciulică este un motan autohton, personaj principal în viața Melaniei Lupu, bătrâna detectivă a Rodicăi Ojog Brașoveanu, din seria cu același nume ce se deschide cu volumul „Cianură pentru un surâs” și continuă cu alte titluri, printre care „320 de pisici negre”, în care Mirciulică, el însuși un motan negru, dispare, fapt ce duce la o căutare plină de disperare și la o situație amuzantă cu foarte foarte multe pisici.

Un motan fără nume este personajul principal și în același timp naratorul romanului „Eu, motanul” de Natsume Soseki – uite că avem și o carte povestită din perspectiva unei pisici: un motan foarte critic, ce-și petrece zilele studiind oamenii și filosofând.

Ultima dar nu cea din urmă pisică pe care o cunosc în această lista este Crookshanks, pisica blănoasă și portocalie a lui Hermione din seria Harry Potter, desigur – pentru că ce este o vrăjitoare fără o pisică?

Din seria mâțe pe care vreau să le cunosc o avem pe pisica din „Maestrul si margareta” de Mihail Bulgakov, o carte pe care-mi doresc s-o citesc de multă vreme, și pe Bob, motanul din „Un motan pe nume Bob” de James Bowen.

Aceasta e lista mea de pisici literare. A voastră care este?

O mâță grasă și portocalie, una dintre pisicile muzeului Brukenthal, Sibiu

Photobucket

2 comentarii (+add yours?)

  1. madalina iliuta
    aug. 08, 2017 @ 23:11:51

    Citeam si ma tot apropiam de ultima pisica si vedeam ca nu apar in lista alte doua mâțe. Pe motanul Behemoth din Mestrul si Margareta am vazut ca intentionezi sa il cunosti, dar cu Motanul Incaltat ce se intampla? :)

    Răspunde

    • Sayuki
      aug. 09, 2017 @ 20:24:56

      Doamne, nu pot să cred că tocmai Motanul Încălțat mi-a scăpat! :( Nu m-am gândit să merg atât de adânc în lista lecturilor mele, însă era una dintre poveștile mele preferate când eram mică :D

      Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.