Recenzie: Numele trandafirului de Umberto Eco

 photo br5_zps7ggn3qcl.png

Titlu original: Il nome della rosa
Editura: Polirom
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2013
Anul primei publicări: 1980
Număr pagini: 576
O găsești la: Libris


Numele trandafirului” este, așa cum spuneam acum nu multă vreme și despre „Un veac de singurătate”, una dintre acele cărți arhicunoscute, al cărei autor nu mai are nevoie de nicio introducere și care s-a aflat în wishlistul meu mult prea multă vreme. Din nefericire însă n-am fost foarte inspirată atunci când am ales să citesc această carte pe la începutul lunii mai – nu pentru că nu mi-ar fi plăcut ci din cauză că e destul de greoaie și avea să mă apuce presesiunea și apoi sesiunea iar lectura ei ajunsese în mare parte doar încă unul dintre lucrurile ce par interminabile în această perioadă.

Am sentimente destul de contradictorii în legătură cu această carte, de altfel prima pe care o citesc de la Umberto Eco. Pe de o parte poate fi privită ca un roman polițist, parte pe care am adorat-o și aș fi citit-o pe nerăsuflate. Pe de altă parte a o privi doar ca pe un roman polițist este o limitare, deoarece avem aici de față o carte foarte complexă, ce abordează o mulțime de teme atât religioase cât și sociale. Acestea din urmă, în special temele religioase, nu prezintă un prea mare interes pentru mine, mai ales la un asemenea grad de detaliu cum sunt prezentate în carte, fiind motivul pentru care „Numele trandafirului” mi-a părut nu doar o carte frumoasă, ci și una interminabilă.

Acțiunea îi urmărește pe Guglielmo, călugăr franciscan, și pe Adso, însoțitorul său, un tânăr novice benedictin, ce ajung la o abație din nordul Italiei, în anul 1327, unde vor avea ca scop rezolvarea unei crime; sau cel puțin așa se crede inițial: că este doar o crimă.

Mi-a plăcut foarte mult puzzle-ul creat pentru rezolvarea crimelor, felul în care, cu fiecare pas, Guglielmo, acest Sherlock Holmes de mânăstire, avea noi ipoteze și te ținea la curent cu tot, spre deosebire de alte romane polițiste în care ai impresia că personajele ți-o iau brusc înainte și-ți servesc vinovatul pe tavă.
Dar cel mai și cel mai tare am adorat episoadele petrecute în bibliotecă! Cea mai minunată și mai bogată în volume bibliotecă din acele vremuri, ale cărei cărți sunt ținute sub cheia regulilor stricte conform cărora numai bibliotecarul și ajutorul său au voie în bibliotecă, păzită de fantomele călugărilor morți și situată într-un labirint în care, dacă ai curajul să te avânți, pare că nu vei mai ieși vreodată. Bineînțeles că interdicția nu este ascultată și misterele bibliotecii sunt descusute unul câte unui de Guglielmo și ajutorul său, spre marele meu deliciu. Sincer, mi-au pălcut atât de mult acele descrieri ale bibliotecii și aventurile petrecute acolo, încât aș reciti cartea, cu toate discuțiile ei interminabile despre eretici și călugări, doar pentru ele.

Finalul a fost unul foarte potrivit, mi-a plăcut extrem de mult și mi-a creat o senzație foarte puternică.
Nu sunt sigură dacă să spun sau nu că recomand această carte. Este cu siguranță o carte foarte bună, foarte complexă și bine scrisă, însă nu cred că este o carte pentru oricine. În plus, un lucru ce m-a deranjat foarte tare la ediția de față, este acela că nu sunt traduse, în notele de subsol, citatele în latină. Textul abundă de așa ceva, ceea ce mi s-a părut în regulă, contibuind la atmosferă – mi se părea însă de datoria traducătorului să adauge și o notă cu traducerea, latina nefiind deloc o limbă la îndemână pentru mare parte a populației. Așa se face că la um moment dat am ajuns pur și simplu să sar acele pasaje.

Mulțumesc pentru carte Libris, librărie online unde găsiți o gamă largă de cărți polițiste, beletristici, precum și multe alte genuri.



Photobucket

Anunțuri

5 comentarii (+add yours?)

  1. Admin
    Iun 12, 2017 @ 13:20:15

    Nu este vina traducătorului, autorul a impus să nu fie traduse, deoarece a vrut să stârnească interesul cititorilor încât să caute singuri, să îi implice în acest mod în dezlegarea misterului. ;-)

    Răspunde

    • Sayuki
      Iun 12, 2017 @ 14:41:07

      Oh, atunci îl absolvim pe traducător de vină, dar tot nu-mi place ideea. Sunt mult prea multe replici sau fragmente de replici în latină, iar cartea e și așa greoaie, fără să mai stai cu traducătorul lângă tine. Dacă era vorba doar de indiciile ce duceau la dezlegarea misterelor, parcă mai margea, însă alea erau explicate (din fericire). Pe mine nu m-a convins să învăț latină :).

      Răspunde

  2. carti177
    Iun 12, 2017 @ 15:58:39

    Am citit si eu cartea acum multi ani, tot intr-o vara si tot in perioada sesiunii. Nu imi mai amintesc cum era cu cu citatele din latina, insa imi amintesc descrierile cartilor cu multimea de animale fabuloase desenate in ele si imi amintesc senzatia de claustrofobie pe care am incercat-o atunci cand eroii se plimbau noaptea prin biblioteca labirint. Si acum cand vad fotografii cu biblioteci de aiurea de prin lume, primul gand e sa fac comparatie cu imaginea pe care mi-am creat-o eu atunci in minte cand am citit romanul.

    Răspunde

    • Sayuki
      Iun 13, 2017 @ 12:37:35

      Exact aceeași senzație am avut-o și eu! Încă nu pot spune cum va trece testul timpului în cazul meu, dar sunt destul de sigură că imaginile acelea îmi vor mai rămâne cel puțin o vreme în minte.

      Răspunde

  3. Dorina Danila
    Iun 12, 2017 @ 16:30:38

    E o carte greoaie, nu mi-a prea plăcut.

    Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: