Recenzie: Mog, pisica uitucă de Judith Kerr

 photo br4_zps3fv6zdgw.png


Titlu original: Mog the Forgetful Cat
Editura: Pandora M
Format: paperback, 280x 220 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 1970
Număr pagini: 40
O găsești la: Diverta


Oricât de mult mi-ar plăcea mie cărțile pentru copii, trebuie să recunosc că o carte marcată 4+ nu este totuși ceva care să mă artagă în mod normal, fiind ceva prea scurt și prea slab dezvoltat ca să pot găsi acolo plăcerea lecturii – altfel spus, o carte pentru copii prea mici. Însă Mog are o poveste mai specială, mai personală, care nu poate lipsi din recenzia mea, dar peste care puteți sări, dacă așa vă e voia, trecând peste următorul paragraf.

Povestea a început în iarnă, când am citit pe pagina editurii un foarte mic fragment din Crăciunul lui Mog, o altă carte din serie. Era vorba despre prima ninsoare, iar fulgii „cădeau pe acoperiș și cădeau pe Mog” (citat din aduceri aminte). Din oarece motive, exprimarea mi s-a părut atât de amuzantă încât mi-a tot rămas în minte până în primăvară când, observând în fiecare zi un motan alb cu negru, dolofan, care dimineata venea tacticos pe cărare și se cocoța pe un acoperiș unde dormea cu orele până apunea soarele – l-am numit Mog (pentru că am obiceiul ciudat de a pune nume animalelor de pe stradă pe care le văd mereu). Din acel moment am început să-mi doresc din ce în ce mai mult o carte cu Mog și, iată, acum o am pusă pe birou, rezemată de perete, cu Mog privindu-mă cu ochii mari și plângăcioși.
Mai e nevoie să menționez cât de mult îmi plac pisicile?

Mog, pisica uitucă este o cărticică foarte adorabilă
pentru copii mici, de grădiniță, și pentru copii mai măricei care adoră pisicile, cititul și vor să se amuze îmbinându-le pe amândouă; sau pentru copii și mai mari, pe vremea cărora nu existau cărți pentru copii așa frumoase pe toate drumurile și își întregesc acum colecția.

Ce m-a atras cel mai tare la această carte sunt ilustrațiile făcute de autoare, foarte drăguțe și potrivite unei astfel de cărți, având chiar aspectul unor desene de copii.

Scurta acțiune a poveștii se învârte în jurul faptului că Mog este o pisică foarte uitucă, atât de uitucă încât nu mai tine minte, printre altele, nici unde îi este ușița de pisici pentru a putea intra în casă. Din această cauză, Mog ajunge să facă anumite boroboațe pentru care este adesea numită „pisică nesuferită”. Însă Mog suferă că nu îl place nimeni. Dar până la finalul cărții vom afla și cum rezolvă situația și își capătă un bun renume.

Este o poveste foarte simplă, în care ilustrațiile vin în completarea textului scurt de pe fiecare pagină. Este simpatică, amuzantă și cu o oarece morală. Mie mi-a plăcut și cu siguranță e o carte frumoasă atât de citit cât și de afișat în bibliotecă, însă aș recomanda-o mai degrabă de făcut cadou unui copil ”autentic”, nefiind chiar o carte pentru copii de orice vârstă, de la 0 la 99 de ani.



Mulțumiri pentru carte librăriei Diverta! Găsiți toate aventurile lui Mog pe rafturile lor!



DSC_0719

DSC_0688

DSC_0724


Photobucket

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: International Cat Day: Pisici din literatură | Sayuki's blog

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: