Recenzie~ Oksa Pollock #1 Taramul invizibil

Oksa Pollock se consideră o adolescentă ca toate celelalte. Adoră astronomia, rockul şi mersul pe role. Urăşte culoarea roz, insectele şi să se remarce în public. Până aici, nimic neobişnuit. Numai că, într-o seară, totul se schimbă: Oksa descoperă, uluită şi înspăimântată, că are puteri supranaturale! Şi încă nu e tot. În aceeaşi seară, pe trupul ei apare o cicatrice cât se poate de stranie. Bunica Dragomira, confidenta ei excentrică, însoţită de o suită de creaturi nemaivăzute, îi dezvăluie marele secret al originii lor: familia Pollock vine din Edefia, o lume invizibilă aflată în pericol, iar Oksa este ultima speranţă de salvare a acestui ţinut mirific. Dar va avea oare curaj să se lanseze în această aventură grandioasă? Şi cine îi va sta alături?

Atenţie, carte magică! După ce veţi face cunoştinţă cu Oksa, nu vă veţi mai putea despărţi de ea, de formidabila familie Pollock şi de creaturile extravagante ca Binevoitoarele, Sisizurliii şi Abominarii.

‘Ai grija, Harry Potter! Tocmai a inceput Pollockmania!’ Mda, asta scrie pe spatele cartii. Auzi tu, s-o compare pe Oksa cu Harry Potter! Mare greseala, daca ma-ntrebi pe mine – asta legat strict de carte, pentru ca, pe de alta parte atrage cititorul; la mine chiar a functionat. Motivul principal pentru care mi se pare o greseala sa compare cele doua carti e faptul ca asa, mintea cititorului va fi tentata sa faca mereu o comparative intre ce citeste si ce-a citit/vazut/stie despre Harry Potter. Si avand in vedere faima romanelor lui Rowling, e clar cine va iesi in pierdere.

In fine, trecem peste. Nu pot spune ca primul volum al seriei Oksa Pollock este o carte rea, desi nu pot spune nici ca mi-a placut. Sunt destul de sigura ca mi-ar fi placut daca as fi citit-o cu cativa ani in urma, inainte sa ma intalnesc cu adolescenta, pe vremea cand inca nu stiam ca lumea e rea –desi nici acum nu pot spune ca n-am impacat cu ideea. Si spun asta pentru ca, pe de o parte, este o carte pentru copii si, pe de alta parte, e plina de personaje foarte dulci si grijulii unele cu celelalte si care isi dau mangaieri si imbratisari dragastoase si da, se poarta si vorbesc in felul ala ireal de plin de bunanate pe care il mai intalnesti doar in alte carti pentru copii.

Cat despre actiune, a demarat foarte greu si a continuat sa se miste la fel de greu, desi undeva, nu stiu exact unde, intre jumatate si sfarsit a inceput sa se mai dezghete – semn bun pentru urmatorul volum, probabil-. Totusi, am impresia ca s-a terminat cartea exact cand mai era putin sa inceapa adevarata actiune, ca si cum tot volumul nu a fost decat o introducere mai (foarte) lunga, pentru ca in astea 450 de pagini personajele nici macar n-au ajuns sa fie macar aproape de a patrunde in acest ‘taram invizibil’ numit Edefia, desi asta e cam singurul lor scop. Ah, da, mai trebuie si sa se fereasca de personajul negative, sau cel putin asta spun ei ca fac, pentru ca mie imi pare mai degraba ca se baga singuri in gura lupului.

In concluzie, mi-a placut idea principala, dar nu mi-a placut felul in care a fost tratata si scrisa. Repet, daca as fi citit-o mai demult probail mi-ar fi placut mai mult. Dar ca sa spun si un detaliu care chiar mi-a placut mult, va spun despre creaturile magice de care sunt pline paginile. Mi s-au parut toate interesante si simpatice in felul lor ciudat, mai ales Sisizurlii:).

Articolul face parte din campania vALLuntar, initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. La 15 comentarii un copacel va fi plantat, asa ca sper sa ajutati sa strangem acest numar:).