Europa-n cărți #3 Martie: Ungaria – Turneu la Bolzano de Sándor Márai

Ungaria pe luna martie a fost o chestie de moment și pe final de lună. A fost mult mai greu decât mă așteptam să găsesc ceva interesant scris de un autor ungur și publicat și la noi. Singurii autori pe care i-am pus pe listă sunt Sándor Márai și Mór Jókai, ambii clasici, dar nici de la ei n-am găsit ceva care să mă facă să vreau neapărat să-i citesc.
Întâmplarea a făcut ca săptămâna trecută să ajung pe lângă Universitate, să fie o vreme d-aia foarte primăvăratică care-mi face poftă de umblat aiurea pe străzi și să am acasă teme la care nu voiam să mă

întorc, fapte ce au concluzionat cu mine intrând pe ușa primului anticariat din cale. Și acolo am dat peste Sándor Márai la 5 lei. Alegerea a fost între două titluri despre care nu știam nimic, Moştenirea Eszterei și Turneu la Bolzano, dintre care l-am ales pe cel din urmă din simplul motiv că avea mai multe pagini (vreo 250).

Vrând să fac o călătorie în Ungaria, Sándor Márai m-a luat și m-a dus în Italia, la Bolzano și la Veneția, unde am ajuns chiar în momentul în care Giacomo Casanova evada din închisoare, stârnind râsete și veselie în toate casele în care ajungea vestea, ca o dovadă grăitoare că omul este și va fi mereu liber, oricât ar încerca alții să-l îngrădească.

Inițial romanul mi-a părut o frescă a societății din acele vremuri și a omenirii în general, căci multe nu s-au schimbat de atunci, și totodată o declarație de dragoste adresată Veneției. Pe parcurs însă am simțit cum accentul se mută tot mai mult spre personajul principal, Casanova, și spre povestea de dragoste dintre el și Francesca, singura femeie pe care chiar a iubit-o. Nu știu cât este ficțiune și cât adevăr, autorul spune că din celebrele Memorii ale personajului nu a preluat decât partea cu evadarea din închisoare, însă mi-ar fi plăcut mai mult dacă Francesca ar fi fost lăsată deoparte și ar fi continuat în stilul mai puțin dramatic al primei jumătăți. Cu toate acestea, și această a doua parte a cărții este una interesantă din perspertiva faptului că este arătată o latură mai umană de-a lui Casanova, față de seducătorul pe care-l știm cu toții.

Cu toate că n-am prea multe de spus despre carte, mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, ba chiar m-a prins așa tare c-am citit-o într-o singură zi și aș fi vrut să fi cumpărat și celălalt volum al autorului, pe care spuneam că l-am găsit la anticariat. Mi-a plăcut mult stilul de scriere și cel mai puternic m-a impresionat descrierea făcută de Casanova Veneției, care m-a făcut să-mi doresc o călătorie acolo și în afara cărților. Nu e o lectură excepțională, dar cu siguranță mă bucur c-o am pe lista mea.