Tara Duncan ~ Magicienii sortitori (vol.1)

De ceva timp imi doream sa citesc seria Tara Duncan, cam de prin primavara-vara as zice. De ce am asteptat atat ?; vesnica intrebare fara raspuns… Intr-un final, m-am hotarat sa iau de la biblioteca primul volum, Magicienii Sortitori. Cum am ajuns acasa, am inceput s-o „devorez”.

Tara era o fata obisnuita, crescuta de bunica sa si care isi petrecea timpul liber jucandu-se cu cei mai buni prieteni ; cel putin asa parea din exterior. Defapt, acei prieteni mentionati, Bety si Fabrice, erau singurii care stiau adevarul despre Tara, si anume ca avea puteri magice. Stia asta inca de la 9 ani, dar a reusit sa pastreze secretul ; pana intr-o zi, cand intreaga ei viata se schimba dupa ce conacul in care locuia a fost atacat de Sangavi. Atunci, totul a izbucnit : a aflat ca si Fabrice si-a descopeit puteri ca ale ei, ca Manitou, cainele, era defapt strabunicul ei, ca ea, ca si bunica ei, erau sortitoare, l-a cunoscut pe magul Chemnashaovirodaintrachivu (uf, daca am gresit ceva…macar m-am straduit :) ) si a ajus in AltaLume, unde incepe intreaga aventura.

AltaLume era o alta lume (mda…) foarte diferita de Pamant, unde se intalneau toate civilizatiile posibile : de la pamanteni si vampyri, pana la elfi, pitici, uriasi, chiar si dragoni sub forma umana, ceea ce era defapt si maestrul Chem (sic, ca nu-i mai scriu inca o data numele intreg). Si nu am spus ca acest taram era fosrte deosebit de lumea noastra numai pentru diversitatea speciilor. In AltaLume totul era viu : palatul, usile, paturile si mai spre final gasim si o piatra vie. Dar, cu toata aceasta minunata lume nou descoperita, Tara nu trebuia sa uite ca fortele raului pandesc din intuneric si asteapta momentul oportun pentru a ataca…ceea ce au si facut ; si ma indoiesc ca ar fi cineva care sa nu se fi asteptat la asta sau la faptul ca in final Tara si prietenii ei vor invinge, ca doar e primul volum al seriei, zau asa, cum putea continua seria Tara Duncan fara Tara Duncan ? Dar, ca in toate cartile de acest gen, partea interesanta consta in peripetiile petrecute pana sa se ajunga la un rezultat final, si nu rezultatul in sine, care e intotdeauna acelasi, ca si in basme.

Avand in vedere ca e o carte pentru copii, mi-a placut (nu asa spun in toate recenziile ? :)) ; slabe sanse sa scriu despre o carte care nu mi-a placut). La sfarsit mi-a provocat totusi un sentiment de melancolie; mi-a adus aminte de ce citeam prina clasa a VI-a (si singurul an de gimnaziu in care am citit :| ) si in special de Poveste fara sfarsit de Michael Ende. Asemanarea dintre ele consta numai in faptul ca in ambele aventurile se petrec pe un alt taram populat de creaturi fantastice ; numai ca in Poveste fara sfarsit era doar imaginatia pustiului in timp ce citea :) . Probabil daca as fi citit Magicienii sortitori in clasa a VI-a , mi-ar fi placut mai mult si s-ar fi numarat printre preferatele mele de atunci, dar tot nu o pot compara cu povestea lui Michael Ende, pe care am motive bine intemeiate s-o numesc cartea copilariei mele.