Recenzie: Pânza Charlottei de E. B. White

 photo br4_zps3fv6zdgw.png

Titlu original: Charlotte’s Web
Editura: Arthur
Format: paperback, 180x 130 mm
Anul ediției: 2015
Anul primei publicări: 1952
Număr pagini: 192
O găsești la: Libris


Pânza Charlottei este unul dintre romanele clasice ale copilăriei, pe care mi-l doream de multă vreme și pe care am ajuns în sfârșit să-l citesc, măcar mai târziu, dacă nu chiar la vârsta copilăriei, însă cu aceeași plăcere și entuziasm ca la 10 ani.

Este un roman foarte simpatic, în care oamenii au mai degrabă un rol secundar, fiind eclipsați de Wilbur, un porcușor sensibil și, desigur, de Charlotte, o păienjeniță elegantă și foarte inteligentă.

Prietenia dintre cei doi se înfiripă încet, din momentul în care Charlotte propune acest lucru văzându-l pe Wilbur foarte întristat pentru că nu are prieteni și pentru că nimeni nu vrea să se joace și să-și petreacă timpul cu un porc, nici măcar celelalte animale ori chiar Templeton, șobolanul grajdului. Cu toate că este foarte bucuros să aibă pe cineva care să-i fie alături, Wilbur este totuși un pic sceptic la început, obiceiurile de păianjen ale lui Charlotte părându-i-se destul de crude și înfiorătoare. Păienjenița se dovedește însă o prietenă adevărată atunci când îi promite purcelușului că-l va salva de proaspăt descoperita oroare: urma să fie făcut friptură de Crăciun.

Cartea abordează în principal tema prieteniei ce nu ar trebui să aibă granițe, însă vorbește și despre alte lucruri interesante cum ar fi viața la fermă ori ciclul de viață al păianjenilor. Charlotte este un personaj foarte simpatic și cu multă personalitate, cum de altfel sunt și celelalte animale de la fermă. Mi-au plăcut foarte mult discuțiile profunde dintre Charlotte și Wilbur, precum și descrierile feerice ale zilelor calde de vară, când parcă simțeam soarele încălzindu-mă și iarba grasă printre degetele picioarelor.
Interesant a fost de asemenea felul în care E. B. White a portretizat sau, mai bine spus, a ironizat oamenii în această poveste. Cu excepția lui Fern, fetița care l-a crescut pe Wilbur, nimeni altcineva nu credea că animalele pot vorbi sau pot fi inteligente și nici măcar nu încearcă să le asculte pentru a afla dacă este într-adevăr așa. Felul în care Charlotte reușește să-i păcălească pe oameni pentru a-l salva pe Wilbur spune multe despre specia noastră și despre cât de creduli, iraționali și închiși la minte putem fi.

Mi s-a părut o poveste foarte frumoasă, scrisă foarte bine și foarte ușor de citit. Eu am citit-o într-o călătorie cu trenul de la București la Sibiu și am terminat-o puțin înainte să ajung, cu toate că nu am un ritm prea rapid al lecturii. Mi-a super plăcut! Recomand! :)


Mulțumesc pentru carte Libris, librărie online unde găsiți și alte titluri din colecția Cărțile de aur ale copilăriei, precum și multe alte cărți pentru copii sau orice alte genuri sunt pe placul vostru.

Photobucket

Anunțuri

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: