Trista piață de carte românească

 photo books_zps4ealkgfm.png

Pentru că Marketing este numele unei materii din anul 3 secția Calculatoare, așa am ajuns eu ca pentru o temă să fac un fictiv plan de marketing pentru promovarea cărților Nemira (că de, tema proiectului era la alegere). Trecând de partea cu descrierile produselor, a metodelor de promovare și altele de genul, trebuia analizată și piața, în cazul meu piața de carte din România. Scotocind internetul după informații, citind diverse articole și interviuri cu Ana Nicolau și alți oameni din domeniu, nu neapărat din cadrul editurii Nemira, nu pot spune decât că situația e extrem de tristă și nu pare decât că se înrăutățește.

Dacă înainte de ’90 și chiar până în 2000 cărțile erau ceva deosebit, pe care-l cumpărai orice titlu ar avea pe copertă, doar pentru că-l găseai, iar cărțile aveau tiraje de zeci, chiar sute de mii de exemplare, în ultimii ani tirajul mediu a ajuns la doar 600 de exemplare. Pe de o parte scăderea tirajului cred că poate fi văzută și ca o consecință a diversității cărților pe care le avem acum la dispoziție – un bun exemplu pot să-l dau chiar din biblioteca mamei: când mi-a spus că nu-i place Rebreanu, am întrebat-o de ce are atunci vreo 5 cărți de-ale lui în bibliotecă; mi-a răspuns că le-a luat pentru că le-a găsit – lucru destul de incomprehensibil pentru o bibliotecă din zilele astea: nimeni nu mai cumpără cărți care nu se așteaptă să-i placă, pentru că nu poate găsi altele. Pe de altă parte, scăderea atât de drastică a tirajului nu poate să nu însemne și o scădere la fel de drastică a numărului de cititori.

Altă chestie pe care-am aflat-o și care a fost și ceea ce m-a determinat să scriu acest articol este faptul că în România există în jur de 260 de librării și tot atâtea orașe. În condițiile în care un sfert spre o treime dintre ele se află în București, rezultă că, dacă excludem capitala, la nivel de țară avem sub o librărie/oraș. Și totuși lucrul ăsta poate fi înțeles dacă ne uităm la faptul că piața de carte se ridică abia la vreo 60 de milioane de euro (în comparație să spunem cu cea de flori, care ajunge la 200), cifră pe care dacă o împarți la numărul populației rezultă că un român cheltuie în medie pe an (!) 3-4 euro pe cărți. Păi dar cum să nu dea faliment librăriile în condițiile astea?

Judecând acum din prisma amintirilor mele pe ultimii vreo 15 ani, realizez aceeași împuținare a numărului librăriilor. Când eram în clasele primare, la fiecare sfârșit de ani, pentru că învățam bine, mama mă răsplătea ducându-mă într-o călătorie la Constanța (asta-i ca-n D-l Goe, deși orășelul meu e practic lipit de Constața, în acele vremuri care acum îmi par parcă dintr-o altă epocă, era mare lucru să mergi până la Constanța). Scopul era o plimbare în care să ne facem mofturile și să dăm o tură prin librăriile din centrul vechi, care pe atunci existau. Între timp le-am privit împuținându-se constant, și cred că Prăvălia cu Cărți a rămas cam singura de acolo. Și printre singurele din Constanța, care în afară de-o Diverta și-un Cărturești care se străduiesc să supraviețuiască nu sunt prea multe alte locuri din care să poți cumpăra o carte. Și totuși, în condițiile în care se spune că există chiar județe întregi fără măcar o librărie, Constanța e un caz fericit.
Faptul că în București sunt concentrate în jur de 30% dintre librăriile României se observă imediat. Încă dinainte să locuiesc aici, când am venit pentru câteva zile cu ocazia admiterii la facultate, m-am simțit copleșită de faptul că pe aici găsești o librărie sau măcar o papetărie care să aibă și câteva cărți la orice colț de stradă. Nu știu dacă studenții veniți aici în căutarea unei facultăți mai bune sunt cauza faptului că-n București se citește mai mult (mă întreb dacă prin Cluj, Iași sau Timișoara o fi la fel), însă aerul diferit se simte e la o poștă. Dacă pe când stăteam încă acasă, cu excepția prietenei mele și a mamei nu cunoșteam pe nimeni care să citească constant și de plăcere, de când am venit aici situația este cu totul alta – și chiar în mediul real în care mă învărt eu, am întâlnit foarte mulți oameni care citesc. Lucru frumos și care mă bucură și-mi spune că poate mai există o speranță, căci încă există cititori.

Photobucket

Anunțuri

6 comentarii (+add yours?)

  1. Dorina Danila
    Mai 10, 2017 @ 21:07:56

    Se pare ca Aradul sta bine, avem 4 librarii :).

    Răspunde

  2. Madalina Iliuta
    Mai 10, 2017 @ 22:12:08

    Probabil ca un „cui in talpa” librariilor clasice il reprezinta si librariile online. Acum nu stiu cat de mare e cuiul asta, dar stim ca preturile cartilor din librariile online sunt semnificativ mai mici pentru ca nu au costuri asa de mari pt inchirierea spatiului, pun probabil presiune pe edituri si negociaza la sange pretul de achizitie, probabil ca si cheltuielile cu salariile si taxele aferente acestora sunt mai mici. Eu recunosc ca vanez reducerile din online si nu pt ca as cheltui mai putin, ci pentru ca de banii aia imi pot cumpara mai multe carti.
    Totusi atmosfera din libraria reala e unica, asa ca din cand in cand mai fac cate un drum pe acolo.

    Răspunde

  3. Alexandra
    Mai 11, 2017 @ 08:09:09

    Și Clujul stă bine. 3 librării Cărturești, 2 Librarium, avem și Diverta și librării mai micuțe… Aș spune că sunt mai mult de 15 per total, dar suntem un caz fericit.

    Răspunde

  4. Georgi
    Mai 17, 2017 @ 22:04:10

    Si librariile online au „contribuit” la disparitia librariilor fizice.
    Este mult mai comod sa stai acasa si sa citesti si sa te informezi despre o carte, ca mai apoi sa o comanzi si sa iti vina la bot. Ceea ce nu e un lucru rau.
    Faza e ca, ar trebui sa creasca vanzarile, avand in vedere ca sunt niste preturi destul de mici la carti, in zilele de promotii… Dar, da.. csf, n-ai csf :)).

    In orice caz, in Romania, nu prea se citeste. din lipsa timpului, din lipsa banilor, din lipsa interesului, din lipsa informarii si din lipsa educatiei.
    Sunt foarte multi factori la mijloc, care tin oamenii departe de carte. Si asta se vede si in rezultatele la BAC, in politica din tara noastra si in faptul ca biserica este prezenta peste tot.
    Pai du-te in sat si cere donatii pentru biserica si apoi pentru o librarie. Pentru biserica, se scormonesc babele si in fund sa gaseasca un leu, dar pentru librarie iti inchid poarta in nas si ti-o baga pe-aia cu „n-am bani/ n-am chef/ nu ma intereseaza/ la ce imi foloseste”…

    Tara ne vrea prosti, asta e clar. Un popor cultivat nu accepta magarii si nu ar accepta ce se intampla la noi. Nu vrea nimeni, de acolo de sus, sa aiba o tara de capete luminate.
    Sper doar ca noile generatii de copii, sa fie altfel. Deja, ii vad mult mai inteligenti. Accesul la internet chiar face minuni si trag speranta ca „influencerii” din online, or sa inceapa sa promoveze si carti si sa deschida apetitul pentru citit, acolo unde nu prea bate soarele, adica, in mediul rural.

    Sunt multe de discutat pe subiectul asta, din pacate, este un subiect trist iar realitatea e sumbra.

    Singurii care sufera (din cauza asta), la noi in tara, sunt autorii romani. Cei din afara nu plang din cauza vanzarilor slabe de la noi. Inca se fac bani frumosi din carte (pe plan mondial), mai ales daca acea carte are sansa de a fi transpusa pe marele ecran.

    Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: