Europa-n cărți #4 Aprilie: Austria – Lumea de ieri. Amintirile unui european de Stefan Zweig

La început de ianuarie, atunci când mi-am propus proiectul „Europa-n cărți” și am început să scotocesc după autori și cărți din țările pe care urma să le abordez, l-am descoperit pe Stefan Zweig, autor austriac, cu a sa carte Lumea de ieri. O carte de memorii a unui scriitor născut spre sfârșitul secolului XIX, îndrăgostit de Europa în care a trăit și-a călătorit până spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial – deja din descriere era exact ce-mi doream mai mult să descopăr prin proiectul ăsta.

Cartea lui Stefan Zweig este o privire aruncată pe sub fustele Austriei de sfârșit de secol XIX – început de secol XX, o istorie mai umană decât am întâlnit vreodată, dincolo de pretextele și faptele din manuale, și o călătorie printre oamenii de cultură ai Europei.

Autorul își începe memoriile cu anii lui de școală, urmând apoi universitatea și concentrându-se în cea mai mare parte a cărții pe cele două războaie și pe viața sa de scriitor în acele vremuri. Fiind un scriitor evreu, a suferit foarte mult atunci când, spre sfârșitul vieții, a fost alungat din iubita sa Europă, fapt ce se simte în toate capitolele. Fantoma celui de-al doilea război mondial bântuie prin tot volumul, provocând contrastul și parcă făcându-l pe autor să-și iubească și mai mult viața de dinainte. Mi s-a părut foarte impresionantă această traumă a sa, care provoacă senzații tot mai dureroase pe măsură ce te apropii de finalul cărții.

Memoriile nu sunt unele foarte personale, ci mai degrabă, așa cum spune și titlul, memoriile unui european. Sunt povestite numeroase călătorii și întălniri cu o mulțime de oameni de cultură ai vremii, de la scriitori, poeți, la sculptori, pictori, actori, filozofi, etc. I-am întâlnit pe Rilke, H. G. Wells, James Joyce, o amintire a lui Tolstoi și foarte mulți alții. Pe de altă parte, de lucruri personale nu vorbește decât despre cele legate de scris sau de călătoriile, locuințele și pasiunile sale, ignorând cu desăvârșire evenimente cum ar fi căsătoria. Doar în două dăți îmi amintesc să-și fi menționat soția, câte o dată pe fiecare dintre ele, mai degrabă ca note de subsol.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că a prezentat istoria într-o formă foarte umană. Mi-a plăcut cum a prezentat viața în Viena la începutul secolului trecut, dragostea și goana după cultură din acele vremuri. De asemenea a dat explicații uname pentru ambele războaie, forfota, vrajba și dorința de putere ce a dus la primul război și felul în care acesta a contribuit la contextul social din Germania în care Hitler a prins avânt și a dus la al doilea război, manipularea și dezinformarea care erau la ordinea zilei.

Un șoc destul de puternic mi l-a provocat chiar prefața, „Cuvânt înainte”, în care te izbește dragostea lui Stefan Zweig pentru Europa și pentru popoarele ei, dragoste care se simte pe tot parcursul volumului, împreună cu suferința sa profundă pentru ceea ce s-a întâmplat în cele două războaie, pentru faptul că atâția oameni nevinovați au fost dezbinați și aruncați unii împotriva celorlalți, pentru devastarea Europei în locul unificării ei, în locul păcii și iubirii între popoare. În mare parte nereferindu-se însă explicit la cel două războaie, mi-a fost foarte ușor să-i aduc discursul în zilele noastre, în relație cu ceea ce se întâmplă astăzi, care poate e și mai trist și dureros decât ceea ce s-a întâmplat deja. Recunosc că am lăcrimat puțin în metrou la paginile astea.
Un alt șoc l-a reprezentat faptul că există norme sau obiceiuri sociale despre care autorul scrie și pe care le-a trăit în urmă cu mai bine de 100 de ani, dar care încă sunt ceva actual ori apus de puțină vreme la noi, în România secolului XXI. Eram conștientă că suntem mai înapoiați față de alte țări europene, dar, cel puțin din punct de vedere social, n-am știut niciodată exact cât de mult. 100 de ani mi se pare de-a dreptul grotesc.

Deoarece autorul mi-a părut a avea o personalitate destul de asemănătoare cu a mea, am putut empatiza foarte bine cu el, fapt ce m-a făcut să iubesc și mai mult această carte. Mi-a plăcut extrem extrem de mult. Aveam așteptări destul de mari de la ea, însă a reușit chiar să le întreacă cu mult.
Recomand oricui își dorește o călătorie în „lumea de ieri” a Europei.

Mulțumesc pentru carte Libris, librărie online unde găsiți o gamă largă de biografii, memorii, jurnale, precum și multe alte genuri.

„Când încerc să găsesc o caracterizare succintă pentru anii dinaintea Primului Război Mondial, ani în care am devenit matur, mi se pare că formula cea mai pregnantă ce li se poate aplica este aceea de vârstă de aur a statorniciei. În aproape milenara noastră monarhie austriacă, totul părea să se sprijine pe temelii de granit, statul însuși fiind chezășia supremă a acestei trăinicii.” (pg. 15)

„Ce-i drept, ne gândeam din când în când la război, dar nu altfel decât cum te gândești uneori la moarte – ca la ceva posibil, dar totuși îndepărtat. Parisul era prea frumos în acele zile, și noi eram prea tineri și prea fericiți.” (pg. 230)

„Dar la 28 iunie 1914 a șuierat acel glonte la Sarajevo, iar lumea statorniciei și a rațiunii creatoare, în care fuseserăm crescuți, educați și asimilați, s-a făcut într-o secundă țăndări, ca un vas de argilă gol pe dinăuntru.” (pg. 231)