Note despre lectură: Începutul

 photo book_zpsaugedtun.png

     Să citesc am învățat pe când eram la grădiniță, iar în clasele primare am avut, desigur, parte de clasicele lecturi ale acelor vremuri. Împrejurările ce m-au transformat într-o cititoare s-au petrecut însă câțiva ani mai târziu, când m-am trezit cu o etajeră goală deasupra biroului și o pasiune de colecționar.
     Bineînțeles, faptul că am ales să adun cărți și nu altceva n-a fost deloc o întâmplare, ci rezultatul copilăriei mele petrecute alături de biblioteca mamei și de toate cărțile cu coperte colorate pe care ea le-a folosit să mă atragă spre această lume.

     Acum venise însă timpul să-mi aleg propriile cărți „de oameni mari”.

     Au urmat vremurile acelea frumoase în care pândeam cutia de poștă în așteptarea coletelor cu cărți; în care cumpăram câteva cărți noi pe care le citeam pe nerăsuflate, uneori noaptea sub pătură, cu felinarul tatălui meu, și abia apoi comandam altele; vremuri în care încă nu aveam liste interminabile cu titluri de citit și bibioteca mea era tânără și modestă; vremuri în care abia descopeream totul.
Încă o privesc cu uimire pe fetița care eram atunci și care își începea cariera de cititoare dând încrezătoare paginile unor cărți de beletristică stufoase și nicidecum pentru copii, cărți precum seria Avalon a lui Marion Zimmer Bradley, romane de Stephen King sau „Eu, motanul” a lui Natsume Sōseki (căci ce-aș fi putut vrea la vremea aia mai mult decât o carte cu pisici, venită din Japonia?!).

     Acum e 2017, rafturile s-au umplut de multă vreme și spațiul pentru noi locatari ai bibliotecii continuă să scadă invers proporțional cu pasiunea lecturii, cu lungimea listelor cu titluri de citit și cu cantitatea de fericire depozitată pe rafturi.



Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

Photobucket

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. Georgi
    Mar 17, 2017 @ 12:03:43

    Ah, ce amintiri mi-ai starnit!
    Asa au fost si la mine inceputurile. Am inceput sa citesc in generala, manata de fosta mea invatatoare (ii spuneam ca vreau sa citesc dar nu stiu ce. Si ea imi dadea carti). Apoi, la premiere primeam carti, pe langa diplome, pe care ne punea sa le citim in vacanta (Povesti de Fratii Grimm, Pacala, Micul Print, Cartea Junglei- aia nu mi-a placut si nu am putut sa o citesc. Nici acum nu imi place-, Colt Alb -idem-, Huckleberry Finn, Tom Sawyer, Micul Lord, etc.).
    Dar adevarata pasiune a venit cand am implinit 11 ani si am pus mana, din intamplare, pe Harry Potter si Piatra Filozofala. De atunci, a inceput nebunia. Eram asa nebuna cu Harry Potter, ca atunci cand aveam 13 ani, tocmai se lansase cartea 6 (Harry Potter si Printul Semipur). Tin minte si astazi, cum am gasit cartea sub brad, de la parinti. Si cum am bocit de fericire. Si cum am terminat-o in 3 zile.Tin minte ca ai mei au facut un efort financiar destul de mare, ca sa mi-o cumpere. Si tin minte ce mandra eram ca citeam carti care aveau peste 500 de pagini :)))) Eram mega mandra, lol.
    Evident, ca nu prea am avut bani de carti, provenind dintr-o familie modesta. Tot ce am citit in liceu (inclusiv Twilight), am imprumutat de la alte fete. Mi se dusese reputatia, ca dau cartile inapoi la timp si intacte. Asa ca nu aveam probleme in a face rost de ele.
    Apoi a venit facultatea si toti banii mei se duceau pe manuale scumpe si alte balarii. Am facut o pauza de citit de aproximativ 3 ani. Apoi am terminat facultatea, jobul meu a inceput sa fie mai banos, iar eu imi continui, in sfarsit, pasiunile din liceu. Am bagat tot ce era la moda si trebuia citit (Hunger Games, The Maze Runner, Divergent, Cronicile Wardstone). Acum sunt tot la capitolul fantasy sau thriller/ horror. Inca copilaresc cu carti din astea comerciale.
    Am pe wishlist si carti mai serioase, puse dupa ce am citit recenzii de la tine. Dar mi-e naspa sa ies din lumea asta fantasy. Dupa o saptamana la servici si probleme specifice vietii de adult, e bine sa ma intorc inapoi in timp si sa ma simt adolescenta, cateva ore, timp in care sa citesc ceva care nu necesita prea multi neuroni :)))))))))))
    O sa ma apuc de citit carti serioase cand oi fi gravida. Poate iese copilul vreun pui de geniu, lololololololoooll :))))))

    Răspunde

    • Sayuki
      Mar 17, 2017 @ 13:21:10

      Ai scris un comantariu mai lung decât articolul meu :))
      Mă bucur că am lovit unde trebuie și că s-a simțit nostalgia articolului :D
      Și eu începusem să citesc la îndemnurile învățătoarei și ale mamei, dar în clasa a 5-a am cunoscut-o pe profa de română care mi-a omorât pasiunea abia născută pentru citit. M-am regăsit abia printr-a 7-a – a 8-a… Ca dovadă am urât Harry Potter atunci când am încercat să-l citesc într-a 6-a și nici măcar n-am reușit să termin volumul 2 atunci (începusem cu 2, că nu-l găsisem pe primul. Acum îmi amintesc că a vrut mama să mi-l ia și am stat la o coadă gigantică în Carrefour pentru o carte:) )
      Eu am avut norocul să găsesc la bibliotecă mare parte a cărților pentru adolescenți pe care voiam să le citesc, până au început să apară multe reduceri la cărți în online :)
      E bine și că citești cărți d-astea „care nu necesită mulți neuroni”, că până la urmă citim ca să ne simțim bine și eventual ca să ne refugiem undeva sau să găsim ceva ce-n viața reală nu avem dar ne trebuie.

      Mersi pentru comentariul gigantic, apreciez că-ți răpești atâta timp pentru asta! :)

      Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: