Recenzie: Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke

ghe

Titlu original: Childhood's End Editura: Nemira Format: paperback Anul ediției: 2016 Anul primei publicări: 1953 Număr pagini: 240 Comandă la: Nemira, Libris

Titlu original: Childhood’s End
Editura: Nemira
Format: paperback, 200x 130 mm
Anul ediției: 2016
Anul primei publicări: 1953
Număr pagini: 240
Comandă la: Nemira, Libris





Literatura SF nu se află prea des în meniul meu de cititoare, însă iată-mă citind a doua carte de Arthur C. Clarke, autor care a reușit să mă impresioneze foarte tare, întâi cu „2001: O odisee spațială”, iar acum cu „Sfârșitul copilăriei”.

Motivul principal pentru care Clarke m-a atras mai tare decât puținii alți autori SF pe care i-am citit este acela că romanele lui nu urmăresc acțiunea sau personajele și nu se limitează la o perioadă de timp ce poate fi cuprinsă de viața unui om. Clarke merge mai departe, făcând din planeta Pământ sau din rasa umană însăși un personaj într-un roman plin de idei și cu un aer filosofic. Iar asta-mi gâdilă foarte plăcut simțurile de șoarece de bibliotecă.

În „Sfârșitul copilăriei” un grup de nave extraterestre împânzesc cerul celor mai importante orașe de pe glob, urmând zeci de ani în care oamenii se vor afla sub supravegherea acestor ființe venite din alte lumi, numite de ei overlorzi. Ce se întâmplă în acest timp nu face obiectul niciunui scenariu apocaliptic, ci mai degrabă al unei utopii. Tehnologia avansează foarte mult iar oamenii nu mai sunt nevoiți că muncească decât dacă vor și doar pentru a-și procura obiecte de lux. Educația a ajuns în toate colțișoarele lumii, nemaiexistând populație care să nu aibă acces la ea. Crimele, rasismul și toate relele din lume au fost eradicate, cea mai mare problemă rămânând plictiseala. Toate acestea sub privirile atente ale Supraveghetorului Karellen.
Cu toată tendința Pământului de a se transforma într-un tărâm utopic, există totuși și oameni nemulțumiți de supravegherea overlorzilor. Și mulți se întreabă de ce? de ce au venit overlorzii să se îngrijească de Pământ?

Cum spuneam și mai sus, nu acțiunea sau personajele sunt în centrul romanului, ci ideile ce sunt abordate și care mi-au plăcut din aceleași motive pentru care îmi place astrofizica: pentru că multe dintre acele idei le consider mai presus de gândirea umană, care poate pune nenumărate întrebări dar la care poate nu va fi în stare să răspundă niciodată. Un aspect interesant mi sa părut acela al dispariției religiilor după venirea overlorzilor – creaturi aparent atotcunoscătoare care puteau oricând elucida începuturile istoriei și implicit și pe ale oricărei religii. Alt lucru ar fi existența unei memorii a întregii rase umane, care trece dincolo de axa timpului și care a dus la apariția anumitor credințe sau superstiții. Romanul în sine este foarte complex și plin de astfel de lucruri ce te pot lăsa pe gânduri, cu toate că este înghesuit într-un număr relativ mic de pagini.

Există un singur lucru de care nu am fost pe deplin mulțumită, și anume finalul. Ceea ce m-a nemulțumit a fost faptul că ideea din final se regâsește și în finalul celuilalt roman al autorului pe care l-am citit, „2001: O odisee spațială”. Deși primul scris a fost „Sfârșitul copilăriei”, eu le-am citit în ordine inversă și, cu toate că ideea este una foarte interesantă și mi-a plăcut foarte mult atunci când am citit despre ea în odiseea spațială, parcă de data asta aș fi vrut altceva. A nu se înțelege totuși că cele două romane s-ar asemăna prea tare: nu, au subiecte total diferite.
Și că tot vorbeam de „2001: O odisee spațială”, trebuie să spun că acolo tonul narațiunii mi s-a părut mai rece și mai tehnic decât cel din „Sfârșitul copilăriei”, mai asemănător celui din cursurile mele de fizică *a se lua drept compliment* – lucru care mi s-a părut ceva mai particular și care mi-a plăcut un pic mai tare.

Concluzia e că mi-a plăcut foarte mult, deși poate cu un strop mai puțin decât odiseea spațială, și o recomand, nu neapărat ca litaratură SF, cât ca un roman plin de idei interesante.

Îi mulțumesc frumos Editurii Nemira pentru oferirea acestei cărți în schimbul unei recenzii sincere!



 photo 1_zpsnmpcvxam.png

Găsești bărbați ca el în toate religiile lumii. Ei știu că noi reprezentăm rațiunea și știința și, oricât ar fi de siguri pe credința lor, le e teamă că le vom detrona zeii. Nu neapărat prin vreun act premeditat, ci într-un mod mai subtil. Știința poate distruge religia atât ignorând-o, cât și infirmând temeinicia doctrinelor sale.
[…]
Celor ca Wainwright le mai e frică și de faptul că noi știm adevărul despre originile credințelor lor. De cât timp oare – se întreabă ei – ținem noi sub observație omenirea? L-am văzut cumva pe Mahomed în clipa în care și-a început hegira sau pe Moise dându-le evreilor tablele legii? Știm noi oare cât de false sunt poveștile în care cred ei?
(pg. 22-23)

Mințile umane erau prea prețioase pentru a fi irosite pe activități care puteau fi efectuate de câteva mii de tranzistori, niște celule fotoelectrice plus un metru cub de circuite imprimate.(pg. 119)

Photobucket

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. Marian
    Iul 28, 2016 @ 12:14:53

    Felicitari pentru recenzie !

    Mult succes in continuare !

    Răspunde

  2. Trackback: Jurnal de cititoare: Iunie – Iulie | Sayuki's blog

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: