Recenzie: Behind the scenes at the museum (În culisele muzeului) de Kate Atkinson

Editura: Black Swan
Format: paperback
Anul ediției: 1998
Anul primei publicări: 1995
Număr pagini: 512
Comandă la: Libris, Okian

        „Behind the scenes at the museum” (la noi apărută cu titlul „În culiele muzeului”) este cartea de debut a autoarei Kate Atkinson și totodată prima carte semnată de ea pe care o citesc. Îmi doaream să citesc ceva scris de această autoare, însă probabil n-aș fi ales acest roman dacă nu aș fi dat peste varianta lui într-o ediție foarte drăguță în engleză pe raftul cu cărți de schimb ale librăriei Okian din București (pentru cei ce nu știau de asta – da, există acolo câteva rafturi de unde poți lua ce poftești și să lași și tu ceva, pentru alți doritori – foarte drăguț!).

Am mai citit saga de familie, nu multe – le număr pe degetele de la o mână -, însă toate mi-au plăcut și au avut ceva aparte. Este cazul și romanului de față, care m-a impresionat în mod foarte plăcut, atât prin scriitura lui Kate Atkinson, plină de o ironie și-un sarcasm delicioase, cât și prin misterul poveștii și atmosfera mohorâtă și nostalgică precum o zi ploioasă.

Protagonista, cea care narează întreaga istorie a familiei sale, este Ruby Lennox. Mi s-a părut foarte interesant că romanul începe exact din punctul în care Ruby – nu, nu se naște, ci chiar mai înainte – în momentul conceperii sale. Ai crede că un embrion abia format nu are prea multe de spus – la fel și un copil, căci în mare parte a romanului Ruby e doar un copil; este evident însă tonul unei Ruby ajunse la maturitate, care narează povestea omognizându-și vocea cu cea a eurilor sale mai tinere.

Poate pare un pic ciudat sau nu tocmai incitant, însă cam de pe la jumătatea cărții am început să mă gândesc la ea ca la o carte cu o mulțime de personaje și în care subiectul principal e felul în care toate mor (a nu se confunda cu GoT). Și într-adevăr, romanul trece în revistă membrii a 4 generații ale aceleiași familii, povestind mai succint sau mai în detaliu viața și moartea fiecăriua, precum și relațiile dintre ei. 4 generații pare destul de mult și, într-adevăr, sunt o mulțime de personaje însă cumva am reușit să nu mă pierd în ele.

Pe tot parcursul sunt alternate capitole din prezent, din viața familiei Lennox – a lui Ruby, a părinților, surorilor și altor rude apropiate care se întâmplă să se afle în cadrul evenimentului povestit – cu capitole întitulate „Footnote x” (Notă de subsol x) – x fiind un număr. În acestea din urmă este mereu abordat trecutul, diferite evenimente încheiate mai recenti sau mai demult, din viața membrilor familiei – în general evenimente la care se face o oarece referire în capitolele ce tratează prezentul.
Capitolele prezentului au un fir narativ continuu, întâmplările succedându-se în ordine cronologică. Pe de altă parte, capitolele Footnote nu urmează un fir anume, apărând ca niște piese ce completează puzzle-ul poveștii într-un mod foarte frumos, dezvăluind secrete și elucidând mistere.

Întreaga acțiune se întinde cam pe tot secolul XX, trecând prin toate evenimentele importante ale acestei perioade, cum ar fi cele două războaie mondiale. De asemenea, cartea e plină de referințe la diverse romane celebre, cântăreți, actori, trupe etc., lucru care mi-a plăcut foarte mult.

Acest gen de carte se potrivește bine gusturilor mele; îmi place să aflu poveștile de viață a diverși oameni mai mult sau mai puțin uitați, nu neapărat mari personalități ale trecutului. De asemenea cartea mi s-a părut și foarte bine scrisă și, cum spuneam și mai devreme, de o ironie și-un sarcasm delicioase, plină de mister și nelipsitele secrete de familie. Mi-a plăcut foarte mult și, dacă vă plac genul acesta de povești, v-o recomand cu mare drag și vouă.

„If the Germans had used Bunty and Babs instead of the Enigma coding machine they would probably have won the war.”
(Bunty – mama lui Ruby, Babs – mătușa)

„On a day like this, when the sky is a limpid blue and the only cloud is a wisp of chiffon in the distance, it’s easy to be in love with the world. What would I put in my bottom drawer? I would put the horizon, and some snatches of birdsong, the blossom-like snow in the garden of the Treasurer’s House and the white ruined arches of St Mary’s Abbey below, like petrified lace.”

„What would it be like to fall? To go down, down, down, to plummet like a stone down into the little landlocked sea of the Dean’s Park below to splash into the green grass like a stricken bird? If you lean over the parapet far enough, as far as a gargoyle water-spout, you can feel the force of gravity tugging at you, inviting you to taste the air –”