Citește românește #2 Scrisoare de dragoste

 photo citeste2_zps463b8c9d.png

Iată-ne astăzi și la a doua ediție „Citește românește”:). Încep prin a-mi cere scuze pentru întârzierea cam de-o săptămână… N-am prea fost în apele mele și recenzia asta mi-a dat foarte multe bătăi de cap. Și încă îmi dă. Îmi pare rău dacă dezamăgesc, dar de vreo două săptămâni tot încerc să scriu ceva și nu puneam pe hârtie decât aberații, așa că până la urmă am zis că n-are rost să mai amân atât și să scriu alea două rânduri pe care am reușit să mi le storc din căp’șor.

0Scrisoarededragoste0-picCele trei romane celebre ale lui Drumeș, „Invitația la vals”, „Scrisoare de dragoste” și „Elevul Dima dintr-a șaptea”, urmează în linii mari tipare destul de asemănătoare, urmărind mereu povești de dragoste mai mult sau mai puțin tragice, fiind ușor de recunoscut autorul lor, dar diferențiindu-se însă prin tipologiile de personaje care dau viață întâmplărilor, fapt care, după părerea mea, reprezintă și punctul forte al scrierilor lui Drumeș.
Lăsând la o parte celelalte romane, de data aceasta ne vom lega doar de povestea Andei și a lui Dinu, protagoniști în „Scrisoare de dragoste”.

Am avut impresia că o aumită parte din roman personajele sunt învăluite, ascunse în spatele unor imagini magice, unori iluzii numite Ghiocela și Ivar (că doar se spune că dragostea e oabră..). Iar aceste iluzii au fost brusc sfărmate o dată cu revenirea lor la o realitate crudă, în care Ivar își dezbracă hainele de făt-frumos și devine Dinu, un tip arogant, avar, care merge până acolo unde se desparte de fata pe care o iubește pentru a se cărăstori cu o alta..sau, mai bine spus, cu banii alteia. Povestea nu abundă deloc de originalitate, mi-a părut un „Ion” transferat pe străzile Bucureștiului. Totuși mi-a plăcut felul în care Drumeș și-a conturat personajele și replicile lor pline de magie..e posibil ca scena din tren să fie preferata mea.

Romanul e ușor, emoționant, fără a avea însă iz de telenovelă siropoasă. Cu toate că preferatul meu în ceea ce-l privește pe Drumeș rămâne „Invitația la vals”, mi-a plăcut și acest roman. Totuși, fără farmecul și magia Andei, cred că e destul de probabil să nu mă fi impresionat cu nimic. Dar dacă există personaje pentru care să merite să citești un roman, atunci Anda, sau Ghiocela, trebuie să fie unul dintre ele.

Fetele hărnicuțe cu recenzii sunt Larisa Oana, Bianca, Krisz, Anca și Cristina. Trebuie să aruncați măcar un ochi și pe la ce au scris ele! Mă bucur mult că de data asta s-au strâns mai multe recenzii decât la prima ediție:). Încă mai puteți scrie, nu-i timpul pierdut, rog doar să mă anunțați, chiar și acum, dacă am ratat pe cineva, ca să pot menționa pe toată lumea.

Și dacă nu sunteți prea convinți dacă să citiți sau nu „Scrisoare de Dragoste”, Diana Lupu vă dă 10 motive s-o faceți!

Acestea fiind spuse, eu vă aștept cu comentarii și între timp încerc să fac și semnele de carte (în ultima săptămână Anna Karenina mi-a stors cam orice poftă de a face ceva care necesită să cobor din pat..)

Dacă încă nu știi care-i treaba cu clubul de lectură, aruncă o privire la pagina clubului.

Photobucket

9 comentarii (+add yours?)

  1. Cristina♡
    Sep 06, 2014 @ 22:29:17

    Uhu ,frumoasa recenzia!:))Mi-a placut ca ti-ai spus tare si car parerea despre personaje.
    Cat despre recenzia mea,care sigur o fac,o sa mai sufere o mica amanare,deoarece am fost plecata si nu am putut scrie nimic:((Dar sper ca pot sa mai particip…nu?:3

    Răspunde

  2. Anca
    Sep 06, 2014 @ 23:05:39

    Anda este un personaj minunat! Foarte bună recenzia; am înțeles perfect ce ai vrut să spui. I-a lipsit ceva, dar a fost și o lectură plăcută.

    Răspunde

  3. Lavinyaa @ Booking Another Page
    Sep 06, 2014 @ 23:21:27

    Am citit ‘Scrisoare de Dragoste’. Am scris si eu o recenzie, e via Goodreads.
    Cartea este minunata si meritata citita. Drumes este unul dintre cei mai buni scriitori pe care tara aceasta i-a avut si ar trebui tratat ca atare.

    Multumesc mult pentru promovare cartii pe blogul tau, Sayuki! :)

    Răspunde

  4. Loreen G
    Sep 07, 2014 @ 00:31:39

    Am citit ,,Scrisoare de dragoste” acum doi ani şi mi-a plăcut mult, mult. De fapt, acesta a fost romanul care mi-a demonstrat că literatura românească poate fi extrem de frumoasă şi tot cartea asta a reuşit să mă facă să lecturez mai departe şi opere ale autorilor de pe aceste meleaguri…Şi pentru că mi s-a părut că acest roman de Mihail Drumeş e magic, nu am vrut să-l recitesc pentru această ediţie a clubului de lectură, întrucât mi-a fost teamă că a doua oară nu o să mai aibă la fel de mult farmec precum a avut prima oară când m-am apucat de el.
    Aici e un citat simpatic pe care l-am extras din carte: ,,Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel care a călcat greşit pierde totul.”

    Răspunde

  5. BuburuzaBia
    Sep 09, 2014 @ 23:56:42

    Imi place mult recenzia ta. Da, suna a telenovela, dar nu e, este mult mai profunda. Stau si ma minunez de faptul ca autorii, barbatii sunt in stare sa creeze eroine atat de profunde si de bine ‘construite’ precum Anda, ne putem aminti aici de Maitreyi a lui Eliade, Lorelei a lui Teodoreanu, Tess d’Urberville a lui Thomas Hardy sau Veronika lui Coelho si lista poate continua. :)

    Răspunde

  6. Cristina
    Sep 26, 2014 @ 12:15:38

    superba carte, mai buna decat invitatie la vals

    Răspunde

  7. Madeline McKaler
    Ian 12, 2015 @ 14:29:40

    Inițial nu am vrut sa particip la aceasta inițiativa. Nu imi plac autorii romani, pentru ca nimeni nu mi-a recomandat vreodată ceva care chiar merita citit. Doar baliverne obligatorii pentru Bac.
    Am terminat Scrisoare de dragoste acum o săptămana si de abia astept sa ma apuc de celelalte doua carti ale lui Drumes, iar daca imi permiți, voi lua si eu banner.ul si voi face parte din aceasta inițiativa pentru ca am observat ca se merita. Se merita sa citești românește!

    Răspunde

    • Sayuki
      Ian 13, 2015 @ 21:11:05

      E chestie de gusturi, plus că în general ”balivernele pentru bac” tind să nu placă tocmai pentru că sunt obligatorii. Eu nu cred că-s cărți proaste, însă sunt excepții cei care ajung să prindă drag de autori români sau de lectură prin metoda asta..
      Mă bucur că ți-s plăcut Drumeș, dacă ești puțin deschisă vei vedea că sunt mulți autori români cu cărți frumoase:).

      Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: