Ploaie, ciocolată caldă şi citate…

E răcoare şi picură. Sau, acum probabil ar spune Ionel Teodoreanu, plouă naiv. Adică e vremea perfectă să stau înconjurată de cărţi şi cu o cană de ciocolată caldă<3 E vremea când simt căldurică multă în inimioară şi când mă simt mai aproape de 'vremurile apuse', de copilărie, decât de obicei.
Astăzi, Sayuki s-a gândit să-şi scoată jurnalul de lectură din dulap şi să transcrie de acolo citate din două cărţi pe care le iubeşte, dar cărora nu le-a putut scrie recenzii, pentru că de câte ori încerca, era doar..
untitledf

Una e Hotarul nestatornic, primul volum din La Medeleni de Ionel Teodoreanu, o carte despre copilărie, plină de inocenţă. A doua e Sub aceeaşi stea a lui John Green, cartea care-mi frângea câte puţin inimioara de câte ori mă gândeam la ea, chiar şi înainte să o fi citit.
Am să încep cu Medelenii, de unde din păcate am doar două citate..

Când eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale… Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi… Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!…

Dănuţ oftă – şi începe din nou lectura, cu cinci rânduri mai sus, cum un îndrăgostit aşteaptă trenul nu pe peron, ci în sala de aşteptare, fiindcă-i ceva mai aproape de casa iubitei şi ceva mai departe de ultimul prag al despărţirii.

Cât despre Sub aceeaşi stea, aici am depăşit recordul scriind 4 pagini în jurnal, ţineţi-vă bine:)

large1Apoi există cărţi ca ‘O durere supremă’, despre care nu le poţi spune oamenilor, cărţi atât de deosebite şi rare şi care îţi aparţin, astfel încât să-ţi faci publică afecţiunea pare o trădare.
Nici măcar nu se punea problema că ar fi fost o carte aşa de bună sau ceva de genul; pur şi simplu autorul, Peter Van Houten, părea să mă înţeleagă în moduri ciudate şi imposibile. ‘O durere supremă’ era cartea mea, asa cum trupul meu era trupul meu şi gândurile mele erau gândurile mele.




-‘Mereu’ era o promisiune! Cum poţi să-ţi încalci promisiunea?
– Uneori, oamenii nu-şi înţeleg promisiunile pe care le fac atunci când le fac, i-am spus.
Isaac m-a fulgerat cu privirea.
-Da, bine, cum să nu. Dar îţi ţii oricum promisiunea. Aşa e în dragoste. A iubi înseamnă a-ţi ţine promisiunea oricum.

Aşa stă treaba cu durerea. Cere să fie trăită.

large2Pe măsură ce el citea, m-am îndrăgostit în felul în care adormi: lent, apoi, deodată, brusc.

Sunt îndrăgostit de tine şi nu am de gând să-mi refuz simpla plăcere de a spune lucruri adevărate. Sunt îndrăgostit de tine şi ştiu că iubirea e doar un strigăt în neant şi că uitarea este inevitabilă şi că suntem cu toţii condamnaţi şi că va veni o zi când toată munca noastră se va fi prefăcut în pulbere şi ştiu că sorele va înghiţi unicul pământ pe care-l vom avea vreodată şi sunt îndrăgostit de tine.

Acest roman, draga mea, a fost alcătuit din mâzgălituri pe hârtie. Personajele care îl populează nu au nicio viaţă în afara mâzgălelilor. Ce li s-a întâmplat? Au încetat cu toatele să mai existe în clipa în care romanul s-a încheiat.

Lumea nu este o fabrică de îndeplinit dorinţe.

Am început să derulez pozele din telefonul meu, un flip-book al ultimelor câteva luni […] Părea să fi trecut o veşnicie, ca şi cum avuseserăm această veşnicie scurtă, dar totuşi infinită. Unele infinităţi sunt mai mari decât altele.

Nu sunt matematician, însă asta o ştiu: între 0 şi 1 există numere infinite. Există 0,1 şi 0,12 şi 0,112 şi o colecţie infinită de alte numere. Desigur, există un set infinit mai mare de numere între 0 şi 2, sau între 0 şi un milion. Unele infinităţi sunt mai mari decât alte infinităţi. Există zile, multe dintre ele, când îmi displace mărimea setului meu nemărginit. Vreau mai multe numere decât voi căpăta probabil şi, Doamne, vreau mai multe numere pentru Augustus Waters decât a primit. Însă Gus, iubirea mea, nu-ţi pot spune cât de recunoscătoare sunt pentru mica noastră infinitate. N-aş schimba-o pentru nimic în lume.. tu mi-ai oferit o veşnicie în interiorul zilelor numărate şi pentru asta îţi sunt recunoscătoare.

‘Aşa se duc zorile’, a scris poetul. Nimic preţios nu poate să rămână.

Fără durere, cum am putea şti ce e bucurie?
Acesta este un vechi argument din domeniul Gândirii despre Suferinţă, iar stupizenia lui şi lipsa de sofisticare ar putea fi înţelese timp de secole, dar ajunge să spun că existenţa broccoliului nu afectează în niciun fel gustul ciocolatei.

Photobucket

Anunțuri

17 comentarii (+add yours?)

  1. Roxana
    Iul 01, 2013 @ 15:24:42

    Frumoase citatele! Pun si eu cartile pe wishlist!! :D

    Răspunde

  2. Lissa <3
    Iul 01, 2013 @ 17:04:55

    Uhh… M-ai facut sa vreau „Sub aceasi stea”. Abia astept sa pun si eu mana pe carte. :))

    Răspunde

  3. Simona Husaru
    Iul 01, 2013 @ 18:29:38

    Daaa…azi chiar poate fi considerată o zi numai bună pentru citit <3…şi eu m-am cocoloşit în pat şi am citit dintr-o carte până când era să adorm de la răcoarea care venea de afară.

    Foarte frumoase citatele <3..de mult vreau să citesc cărţile în cauză ^^…mi se par foarte frumoase!

    Răspunde

  4. TheoRyaMarya
    Iul 03, 2013 @ 19:29:37

    Superbe citatele, vreau si eu Sub aceeasi stea…
    Voiam sa te intreb, stiu ca tu erai la filologie, cam care ar fi facultatile cele mai potrivite (1-2?) care se pot urma si cu care poti sa ai ceva succes? Merci :) trebuie sa pun optiunile vineri si acum m-am gandit si la asta :D deci sunt intre filo si mate info :D

    Răspunde

    • Sayuki
      Iul 03, 2013 @ 21:52:56

      Nu nu nu, eu sunt la mate-info, n-am absolut nici o treaba cu filologia si nici n-am avut vreodata:)) Din cate stiu cu filologia poti merge la orice facultate de uman, asa cum cu mate-info poti merge la orice de real *defapt de la mate-info poti merge oriunde, dar e putin aiurea sa te chinui 4 ani la mate-info si apoi sa dai la ceva uman..* Daca mergi la uman pe urma poti sa dai la Litere, Jurnalism, chestii de-astea..scuze, nu sunt prea informata aici, latura umanista nu m-a atras niciodata :-s..

      Răspunde

    • krisszu95shinny
      Iul 04, 2013 @ 10:15:10

      pai ca si facultati poti alege arhitectura , arte si design (dizain) ,poti alege psihologia , jurnalismul , poti alege arheologia , poti alege literele de unde pooti deveni profesor, ai ceva optiuni

      Răspunde

  5. krisszu95shinny
    Iul 04, 2013 @ 23:13:40

    Felicitări! Blogul tău a fost nominalizat pentru ” A Bouquet Of Three Awards”, premiu simbolic pentru activitatea în blogosferă. Pentru detalii intră aici:http://krisszu95shinnygirl.wordpress.com/2013/07/04/random-post-3/

    Răspunde

  6. larisaoana
    Iul 05, 2013 @ 14:07:07

    O nominalizare pentru un premiu simbolic al activitatii tale. Daca il accepti, uite aici linkul: http://oanabooks.wordpress.com/2013/07/05/nominalizare-oo-multumesc/

    Răspunde

  7. TheoRyaMarya
    Iul 06, 2013 @ 13:02:51

    Buna! Ai o nominalizare de la mine la „A bouquet of three awards”
    http://justmejustforever.wordpress.com/2013/07/06/nominalizare-a-bouquet-of-three-awards/

    Răspunde

  8. Claudiu15 (@Claudiu15)
    Iul 10, 2013 @ 17:21:51

    Bună! :) http://cartialese.blogspot.ro/2013/07/provocarea-verii-cititorii-sunt-rugati.html O campanie/provocare numai bună vara. Dacă vrei să te înscrii, ai detaliile acolo.

    Răspunde

  9. edward
    Iul 13, 2013 @ 10:17:45

    „e vremea cand simt caldurica multa in inimioara” ..bleah. patetic

    Răspunde

  10. Rachel
    Iul 18, 2013 @ 13:00:53

    Congratulations

    I have nominated your blog for the Shine On Award.

    More about this nomination is at

    http://dearkitty1.wordpress.com/2013/07/18/shine-on-award-thanks-rabirius/

    Răspunde

  11. Luiza
    Iul 27, 2013 @ 01:31:11

    O carte mai mult decat atractiva, cu un titlu excitant, scrisa intr-un stil perfect este Mireasma trandafirilor salbatici de Sorina Popescu.
    http://www.librarie.net/carti/189247/Mireasma-trandafirilor-salbatici

    Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: