Dragă eu-din-trecut,

Îmi lipseşti. Mult.
Dar nu sunt sigură că te vreau înapoi. Nici că ţie ţi-ar plăcea aici.

Eu-din-prezent.

largeDa, asta e una dintre aberaţiile mele sentimentale şi da, azi sunt nostalgică..dar…dar… Ieri seară mi-am răsfoit junralele. Am început să scriu într-un jurnal când am terminat clasa a 5-a, adică acum 6 ani, şi de atunci am tot continuat să scriu. La început se voia a fi un jurnal de vacanţă, început la sugestia dirigintei, în care scriam în fiecare zi de vară câteva rânduri despre ce s-a petrecut în ziua aia. Dar apoi s-a terminat vara şi totuşi aveam întâmplări de povestit, întâmplări pe care nu vroiam să le uit, aşa că am început să scriu şi în restul anului. Mai rar, dar scriam. Şi acum fac la fel, doar că acum, pe lângă faptul că îmi povestesc acolo toate ‘peripeţiile’, îl folosesc şi pentru a mă descărca de toate sentimentele şi tot ce-i în mintea şi inimioara mea. Uneori mă simt ca şi cum în jurnalele ăstea sunt eu în stare pură, neinfluenţată de nimic altceva, pentru că ma aştern direct pe hârtie, fără să mă gândesc exact la ce sau despre ce scriu. Iar dacă la început scriam în fiecare zi câteva rânduri, acum scriu cam o dată pe lună şi în jur de 10 pagini. Şi uneori, aşa cum spuneam că am făcut şi aseară, mai răsfoiesc paginile pe care deja le-am citit şi răscitit de o grămadă de ori, fie din perioada când eram în generală, fie mai recente, de prin liceu, dar niciodată pe toate; ar fi prea mult. Şi citesc despre vechea eu, despre cine eram eu în anii trecuţi şi mi se face dor, foarte dor de vremea când mergeam în fiecare weekend la bunica, cu vara-mea şi stăteam treze până noaptea târziu, de vremea când mă uitam în largegfiecare zi la animeuri, iar când dădeam peste unul cu final trist plângeam de-mi săreau capacele, de vremea când citeam manga şi visam ca într-o zi să ajung în Japonia, de vremea când luam cursuri de japoneză, de vremea când am pătruns în lumea cărţilor, altele decât cele pentru copilaşi, şi eram în stare să dorm lângă cutia de poştă, doar să fiu acolo când vine poştăriţa cu avizul pentru coletul cu noile mele cărţi, chiar şi de vremea când eram îndrăgostită până peste cap de Sam din Fior:)..şi lista poate continua. Şi nu mi-e dor doar de acele perioade, ci şi de cine eram atunci pentru că, deşi încă sunt o colpilă care se bucură de chestii neînsemnate *lucru care sper să se întâmple mereu*, totuşi m-am mai maturizat şi eu între timp. Şi aşa îmi dau seama că, în ciuda faptului că mie, ca persoană, nu mi se pare că m-am schimbat prea mult, totuşi schimbarea e inevitabilă, iar eu cea din prezent sunt doar o suprapunere a tuturor eu-rilor mele trecute; o amestecătură de soartă şi conştiinţă. Ca o carte. Fiecare pagină nouă e construită pe baza celor trecute, dar adaugă şi ceva nou poveştii. Şi totuşi am vrut de atâtea ori să mă opresc, să recitesc aceeaşi pagină iar şi iar fără a trece mai departe şi fără a-mi păsa ce e mai departe, doar pentru că atunci eram fericită la timpul prezent…dar aia n-ar mai fi viaţă. Viaţa e genul de carte pe care o citeşti o singură dată, fără a putea reveni să reciteşti anumite pasaje, poţi doar păstra citate, amintiri pe care să le depeni cu drag mai târziu. Sunt curioasă ce părere va avea eu-din-viitor despre aberaţiile mele de acum.

Voi ţineţi un jurnal? Şi vi se face uneori dor de eu-ruile voastre trecute?

P.S. O problema pe care o au atât toate eu-rile mele trecute de când am blogul, cât şi eu-ul meu prezent e că oricât de lung sau scrut aş scrie postul, niciodată nu ajung să-mi scriu în el toate ideile şi sentimentele. Dar asta e o problemă de care eu-rile mele din viitor trebuie să se ocupe.

Photobucket

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. larisaoana
    Mai 25, 2013 @ 13:56:29

    Da, tin un jurnal in care scriu periodic lucrurile cele mai mportante de cateva ori pe luna. Am acelasi obicei de a citi din jurnalul deja plin si din cel abia inceput pentru a imi aduce aminte de clipele din trecut. Astfel, uneori rad fara niciun motiv serios, iar alteori rabufnesc prin lacrimi de tristete datorita versurilor sau pentru ca imi e dor de acele vremuri, sunt o antologie de sentimente nedescifrabile. Insa, privind la eu-rile mele trecute, nu imi doresc sa refiu acea persoana. M-am maturizat intr-un scurt relativ scurt, dar pentru mine schimbarea inseamna maturitate, iar maturitatea este un lucru pe care mi-l doresc. Reflectand asupra persoanei din trecutul meu, imi dau seama ca uneori poti deveni persoana ce nu credeai ca vei fi vreodata si singura decizie te poate schimba. Insa, chiar daca nu a fost cea mai corecta decizie, a fost cea care m-a ajutat cel mai mult in schimbarea mea si pentru mine schimbarea petrecuta intre eu din trecut si eu din viitor e un lucru bun.

    Răspunde

  2. Anca
    Mai 25, 2013 @ 15:26:36

    Și eu țin un jurnal de mult și obișnuiesc să citesc tot ce am făcut. Înainte nu mă interesa, dar acum mi-aș dori să pot să îmi aduc aminte fiecare moment trăit.
    Mi-e dor de mine din trecut… rău. Cu toate că îmi place mai mult cea de acum, îmi e dor de unele lucruri pe care nu le mai am… prieteni, gusturi muzicale, cărți, obiceiuri, hobbyuri.
    Îmi place mult postarea ta. M-a făcut să mă gândesc unde mi-am ascuns vechile jurnale.

    Răspunde

    • Sayuki
      Mai 30, 2013 @ 13:50:01

      Da, le fel simt si eu..imi place mai mult de mine din prezent, dar mi-e dor de multe lucruri din trecut. Nu neaparat in sensul ca le-as vrea inapoi, caci am trecut demult peste, dar devin melancolica de cate ori ma gandesc la ele..

      Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: