Recenzie~ Lorelei de Ionel Teodoreanu

Lorelei, Lorelei…nici nu stiu cu ce sa incep… Ce pot spune e ca daca Jane Eyre m-a facut sa renunt la orice prejudecati mai aveam fata de cartile scrise cu prea multe decenii inainte sa ma nasc eu, atunci Lorelei m-a scapat definitiv si de cele legate de autorii romani – deci, pentru mine, ceea ce a inceput Mihail Drumes si a continuat Cella Serghi, a terminat Ionel Teodoreanu.

Pe la sfarsit de a 9-a, o colega cu care mai schimbam ocazional pareri despre carti mi-a spus ca s-a chinuit o gramada de timp sa citeasca Lorelei, ca i s-a parut plictisitoare, imbarligata si cu un final aiurea si lasat in aer. Si mda, m-am cam lasat influentata de parerea ei. Dar acum ca in sfarsit am citit-o, mi-am format o parere pe care pot s-o situez la polul opus fata de cea a colegei sus mentionate. De la prima si pana la ultima pagina, n-a fost niciuna care sa ma plictiseasca, sa n-o inteleg, sa ma lase in aer sau sa nu-mi placa. Lorelei e un amalgam de sentimente si miros de flori de tei. Ati simtit vreodata ca o carte a fost scrisa pentru voi, pentru inima voastra? Eu asta simt despre Lorelei. Simt ca sufletul meu a citit-o mai mult decat mine, caci fiecare capitol insemna o noua explozie de sentimente. Mai mult de jumatate de carte am citit-o intr-o zi mohorata, dar eu pluteam undeva, simtind cum ma incalzeste soarele verii…apoi am trecut pe rand prin toate anotimpurile, intorcandu-ma, in final, la parfumul de tei. Mi-era frica sa continui sa citesc, de teama sa nu ma dezamageasca finalul, dar si pentru ca nu vroiam ca Lorelei sa se termine, dar nu ma puteam opri din citit. Sfarsitul, desi n-a fost unul fericit, nu m-a dezamagit; iar cartea s-a terminat, dar inca n-o pot pune la loc in biblioteca- de doua saptamani asteapta cuminte pe birou.

Despre continut ajunge sa va spun ca este o poveste de dragoste; o poveste de dragoste dintre doi scriitori – unul celebru si iubit de public, celalalt avand un singur cititor.

Stiu ca am vorbit mai mult despre cat de mult iubesc eu cartea asta decat despre carte in sine, dar momentan mai mult de-atat nu pot. Si pentru ca pe tot parcursul lecturii am stat cu creionul langa mine, subliniand citate, trebuie sa impart si cu voi cateva dintre preferatele mele.

„I se parea ca inceputul unei indragostiri e tot atat de greu de fixat ca si inceputul lumii. O prealabila perioada de nebulozitate ii aparea drept conditia insasi a indragostirii.”

„– Gabico, cred ca n-am sa mai scriu…
– Cum, Lorelei? Si ce-ai sa faci?
– Am sa ma bucur de viata.”

„Taceau unul langa altul, mana in mana, lipiti, orbi, fara de gand, fara trecut si fara viitor, fericirea fiind splendoarea unui vid perfect ca si al cerului.”

„Omul e un tesut de contradictii si absurd.”

„Suntem doua libertati. Dragostea noastra nu e o umilinta, e o mandrie. Nu vreau sa te coplesesc, sa-ti limitez viata numai la mine. N-as avea nicio bucurie sa am alaturi de mine un prizonier. Nu-ti cer decat dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o impart cu nimeni. Asa cum nici tu nu vei imparti cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste esti liber de-a trai asa cum crezi. Prietenii tai, profesia ta, scrisul tau, capriciile tale iti apartin. Nu-ti cer niciun sacrificiu. […] Fii alaturi de mine, asa cum ai fost inaine de-a ma cunoaste.”