Recenzie~ Daca ti-as spune ca te iubesc, ar trebui sa te omor de Ally Carter

Okay, am sa incep direct, spunand ca mi-a placut cartea asta. Mult! Desi miroseam eu ca are sa-mi placa, tot a reusit sa imi intreaca asteptarile. Ma asteptam la o carte draguta, vesela, poate si amuzanta, dar nu ma asteptam chiar sa-i dau 5 stelute. Si inca nu-mi vine sa cred ca am dat eu 5 stelute unui roman chick-lit pentru adolescenti. Pentru ca eu nu-s fana chick-lit, si cand mi-am dat seama ca le ador pe Fetele Gallagher, mai ca ma asteptam sa se invarta Pamantul invers O.o

Ce mi-a placut cel mai mult a e stilul lui Ally Carter. Care da, e usor, placut si alte alea, dar partea interesanta e ca m-a facut sa rad. Ca atunci cand cineva imi spune o gluma buna. Iar eu nu, nu rad la carti. In cel mai bun caz zambesc *okay, oricum eu cand rad pare doar ca zambesc mai larg..dar..nu conteaza asta:))*, iar singura autoare care a mai reusit sa ma faca sa rad e Cecelia Ahern. In putinele romane chick-lit pe care le-am mai citit, chestiile amuzante mi se pareau fortate, ca si cum cereau sa te faca sa razi, vroiau asta, pe cand in romanul de fata toate intamplarile si comparatiile si exprimarile amuzante pareau…naturale…ca si cum autoarea nu o face intentionat, ci pur si simplu asta e felul ei de a vorbi/scrie :). Nu mai zic de ‘rapoartele’ pe care le scriau fetele spioane, care mi se pareau cele mai amuzante, cand urmareau bietul baiat, ii scotoceau prin gunoi si alte alea si apoi scriau totul in termeni de spionaj:)). Si pe langa asta, bineinteles ca mi-a placut si subiectul cartii. Spioane in devenire, mereu sub-acoperire, genii chiar, inventeaza tot felul de chestii, sparg coduri, etc., etc. iar cand vine vorba de baieti…nimeni nu s-a gandit sa le predea vreodata si materia asta:)). Am *da, inca am* o pasuine pentru spioane de cand eram mica si ma uitam la desenul animat cu Spioanele *haide, stiu ca si voi va uitati:)*. Si cartea asta aduce oarecum cu desenul ala, cel putin in privinta gadget-urilor ascunse in accesorii:). Si daca la toate astea mai adaug si romance-ul, iese una dintre combinatiile alea perfecte<3.

Sfarsitul a fost…nici nu stiu sa spun cum a fost, dar m-a dezamagit putin..parca i-a lipsit acel ceva..Dar astept cu (mare) nerabdare volumul urmator sa aflu prin ce aventuri mai trec Cammie si prietenele ei. Desigur, va recomand si voua cartea, fie ca ati luat-o deja cu revista, fie ca nu *inca mai aveti timp*, ca o pauza de la…de la orice:).

"– Mi-a zis ca am o pisica norocoasa, am zis. Ce inseamna asta?
– Tu n-ai pisica.
– Neesential. Am dat din mana, trecand peste asta. Deci, ce inseamna?
– Suna ca si cum ar vrea sa nu se piarda cu firea… Ca s-ar putea sa te placa si vrea sa-si lase optiunile deschisse, in caz ca tu hotarasti ca nu-l placi, sau daca el hotaraste ca nu te place.”

„– Thailanda e foarte frumoasa.
– Uau!
– Asta s-a intamplat demult. N-a fost mare lucru.
– Dar acum locuiesti aici?

Subiectului ii place sa afirme evidenta, ceea ce ar putea insemna o deficienta a abilitatilor de observatie si/sau o memorie scurta.

-Da, am incuviintat din cap.”