Recenzie~ Sapte zile pentru o eternitate de Marc Levy

Inca de la inceputul timpului, binele si raul s-au tot luptat pentru suprematie pe Pamant. Pana acum, cand Dumnezeu si Lucifer, amandoi avandu-si biroul undeva in San Francisco, isi lanseaza provocarea ce va hotari cine va stapani Pamantul in urmatorul mileniu. Fiecare isi trimite in aceasta misiune cel mai bun agent: unul pentru a imprastia binele, celalalt – raul, timp de sapte zile. Cel mai bun va castiga. Singurul detaliu neplanificat si la care nici macar nu indraznise vreunul dintre ei sa se gandeasca este ce se va intampla daca cei doi agenti se..indragostesc?

Partea interesanta a cartii incepe abia dupa ce Zofia, ingerul, accepta in sfarsit faptul ca este indragostita de Lucas, despre care inca nu aflase ca este de fapt trimisul lui Lucifer. Si cu asta nu vreau sa spun ca atunci volumul devine si mai interesant, ci ca abia atunci incepe sa imi placa. Prima jumatate m-a cam plictisit si nu m-a atras deloc. Aici, pe de o parte Lucas tot incearca sa faca rau iar Zofia sa repare raul facut de el, iar pe de alta parte tot Lucas incepe sa se indragosteasca si sa o curteze pe Zofia. Si chiar de-au fost doar cateva zile (toata povestea dureaza o saptamana), mi se parea interminabila perioada in care cei doi continuau sa isi vorbeasca pe un ton formal, in timp ce se gandeau mereu unul la celalalt, dar refuzand sa recunoasca faptul ca se indragosteau; iar in mintea mea tot tipam la Lucas “haide, ia-o de brat si spune-i ‘tu’ “. Totusi, a meritat asteptarea, a meritat sa citesc fiecare cuvintel doar pentru a ajunge la a doua jumatate a cartii, in care actiunea pare ca explodeaza deodata. E plin de dragoste, suspans si…chiar si fantasy, ca de’, totusi vorbim e ingeri si demoni aici. Zofia prinde in sfarsit curajul de a iubi si de a se lasa iubita si, impreuna, cei doi afla ce este de fapt dragostea. E ceva pamantean.

In concluzie, cartea mi-a placut foarte foarte foarte mult si singurul motiv pentru care nu ii pot da punctaj maxim e faptul ca ..ei bine, ador doar jumatate de carte, pe cand cealalta jumatate imi e cam indiferenta. Dar daca va plac povestile de dragoste, fie mai mult, fie mai putin, trebuie neaparat sa cititi ‘Sapte zile pentru o eternitate’. E printre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le-am citit <3.

‘Gandul ca tu existi undeva, pe acest pamant, va fi acolo, in infern, coltisorul meu de paradis.’

‘ – Vrei sa renunti la tot ceea ce ti-a dat Tatal tau?
– La ce bun sa-mi dea o inima daca mi-o lasa pustie?’

Photobucket

19 comentarii (+add yours?)

  1. Roxxy
    iun. 05, 2012 @ 09:10:32

    Sigur o s-o citesc si eu . M-ai facut tare curioasa:) E deja adaugata in lista mea.

    Răspunde

  2. Diana M.
    iun. 05, 2012 @ 12:17:57

    Demult vreau să o citesc.. mai e puţin pâna li ziua mea, şi cred că voi avea ocazia atunci :) Sunt foarte curioasă în legătură cu finalul, sper să fie unul fericit.

    Răspunde

  3. Rose
    iun. 05, 2012 @ 12:19:19

    Demult vreau să o citesc.. mai e puţin pâna li ziua mea, şi cred că voi avea ocazia atunci :) Sunt foarte curioasă în legătură cu finalul, sper să fie unul fericit <3

    Răspunde

  4. Ghost Painter
    iun. 05, 2012 @ 13:14:51

    Am citit-o deja :x
    E bestiala! :x

    Răspunde

  5. Pati
    iun. 05, 2012 @ 15:13:43

    O au ai mei in biblioteca , dar nici o data nu m-am gandit sa o citesc … dar au altele prioritate si trebuie sa mai astepte . Oricum frumoasa recenzie , tine-o tot asa :)

    Răspunde

  6. DORICE
    iun. 06, 2012 @ 20:28:15

    Uuuu, suna fosrte foarte bine…
    Hei, fara legatura cu postul vreau sa intreb ceva. Sa nu razi de mine. De obicei tin pasul cu noile abrevieri inventate de „internofili” dar pe asta am scapat-o! Ce inseamna de fapt :-S

    Răspunde

    • Sayuki
      iun. 07, 2012 @ 00:32:49

      Aaa, adica ce inseamna semnul ala? :-S ? Pai e emoticon de la yahoo :). Ala ingrijoratu’ de isi stramba gura in forma de S si priveste in toate partile..Sper ca m-am prins bine si ca asta intrebai de fapt=))

      Răspunde

  7. DORICE
    iun. 07, 2012 @ 11:31:46

    De fapt vroiam sa intreb ce inseamna <3, dar nu stiu de ce nu a aparut…

    Răspunde

    • Sayuki
      iun. 07, 2012 @ 23:27:28

      Bunica lui de html, ca si mie imi taie din scris uneori..de obicei nu apare ce se nimereste sa fie scris intre un semn mai mic si unul mai mare..
      <3 este o inimioara :). Daca iti inclini capul spre dreapta si iti folosesti un piculet imaginatia, chiar seamana cu o inimioara:)). Nu-i abreviere, e emoticon japonez (la fel ca :3 , ^-^ , @__@, xD si multe altele), cel putin din cate stiu eu. Adica il folosesc de multa vreme si il stiu de cand ma uitam la animeuri si aveam o adevarat obsesie pentru tot ce avea legatura cu ele si cu Japonia… Acum vad ca mai toata lumea il foloseste, lucru care nu-mi imaginez cum de s-a intamplat. Oricum, mi se pare trist…si ma intreb cati dintre aia de il folosesc stiu de fapt care-i treaba cu el..

      Răspunde

  8. DORICE
    iun. 08, 2012 @ 21:07:58

    Ok, multam, acum vad inimioara…
    Oh, ca tot vorbin de anime, poti sa imi recomanzi unele dragute? Dar sa mentionez ca nu prea imi plac alea cu monstri, extraterestrii si… nu stiu, nu prea imi plac alea violente. Nu mai prin de mult Animaxul, n-am idee de ce. Oricum, anime gen: Honey and Clover, Sailor Moon, Candy Candy. Am vazut chiar si Vampire Knight si Paradise Kiss, dar cum nu mai prin Animaxul nu mai am de unde sa ma inspir ca sa mai caut animeuri.

    Răspunde

    • Sayuki
      iun. 09, 2012 @ 00:36:53

      Nu-ti face griji, eu nu m-am uitat niciodata la animeuri violente cu monstrii sau alte d-alea:). Nici eu nu mai am Animaxul…presupun ca esti la rds, ei au renuntat la el.. Honey and Clover am vazut doar foarte putin, Sailor Moon imi amintesc doar foarte vag de cand eram la gradinita si de Candy Candy n-am auzit, asa ca nu stiu sa-ti recomand ceva asemanator… Dar iti zic care sunt preferatele mele:) Special A, Lovely Complex, Kaicho wa maid-sama, Toradora, care sunt comedy&romance, genul meu preferat de animeuri <33. Mi-au mai placut si K-on, cu 4, apoi 5 fete zapacite care canta intr-o trupa, RomeoxJuliet, care e un fel de varianta mai sf a romanului lui Shakespeare, Chrono Crusade, Shuffle..astea ultimele 3 sunt mai..dramatice..am bocit destul la ele:)). Sper sa gasesti vreunul care sa te atraga:). Mi-e dor sa ma mai uit la animeuri..n-am mai vazut unul de vreo 2 ani :( La fel si cu manga..

      Răspunde

  9. DORICE
    iun. 09, 2012 @ 09:36:13

    Pai, manga nu prea m-a atras… Am inceput mai demult sa citesc Angel Snactuary dar era destul de complicat sa citesc de la dreapta la stanga in baloanele alea si in plus erau asa multe informatii ca nu am facut fata si am renuntat.
    In afara de animeuri rareori ma pasioneaza serialele, asa ca de obicei le evit, dar am pofta sa vad unul acum
    Merci pentru sugestii. Si ar trebui sa cauti Candy Candy pe youtube, e foarte foarte dragut.

    Răspunde

    • Sayuki
      iun. 12, 2012 @ 23:51:56

      Eu a citit mai mult manga decat am vazut animeuri:) Si m-am obisnuit destul de repede cu cititul, iar acum, chiar daca au trecut vreo 2 ani de cand n-am mai citit asa ceva, de cate ori vad o banda desenata tot de la dreapta la stanga imi vine sa o citesc:)). Eu zic sa mai incerci poate cu o alta manga :). Prima data cand am incercat sa citesc manga si eu am dat peste una care nu m-a atras deloc si asa am ajuns la concluzia ca nu-mi place manga..Apoi mi-a recomandat cineva o alta manga si m-am indragostit de ea <33.

      Răspunde

  10. dark_eyes
    iun. 09, 2012 @ 20:30:29

    Daca iti place cum scrie Marc, nu ezita sa citesti si „Si daca e adevarat…”. Mie mi-a placut foarte mult :) O recenzie bine scrisa!

    Răspunde

  11. vanillamiki
    iun. 10, 2012 @ 21:45:59

    Foarte draguta recenzia, m-ai facut curioasa in legatura cu cartea :)))

    P.S. Ti-am lasat ceva aici ;) http://booksomeness.wordpress.com/2012/06/10/sweet-blog-award/

    Răspunde

  12. Victoria
    dec. 13, 2013 @ 23:17:14

    Am citito in franceza si e usoara de citit,e un roman usor pentru serile linistite sau cum eu o citeam mereu cind eram in drum spre universitate.Sfirsitul mi-a placut cred ca cel mai tare.Imi place cind o roman iti lasa pe buze un zimbet placut.

    Răspunde

Lasă un răspuns către Roxxy Anulează răspunsul