Nou în bibliotecă…(2)

Hehe, şi în postul trecut din această categorie mă plângeam că nu am prea des ceva nou în bibliotecă :). Cred că soarta a ţinut să mă contrazică…nu că m-ar deranja cu ceva asta, din contră :))

Ei bine, să trec la subiect. Vineri am avut „lansare de carte” la romana :). În fine, ideea e că erau zilele liceului iar profesoara de romana ne-a îndemnat să scrie fiecare din clasa câte o poveste fantastică, pe care le-am pus intr-o carte (sau 33 de cărţi, câte exemplare au fost în total), iar vineri am avut lansarea (pentru că a ţinut neapărat să nu vedem carţile până atunci) şi festivitatea de premiere, ca doar trebuia sa ne rasplatească munca :). Cu povestirea mea, am reuşit să iau un loc III, de care sunt mulţumită, şi am primit cartea Poveşti şi legende indiene , dar pe care încă nu am citit-o. Şi cum o carte e mai frumoasa cu desene în ea, am fost 4 fete care am desenat pentru fiecare poveste în parte, şi ne-a premiat şi pe noi, iar eu am luat aici locul II :). Am primit cartea Lapte de mamă, pe care am citit-o şi mi s-a părut drăguţă, cu toate că nu e chiar genul meu.

Luni, adică ieri, mi-am cumpărat şi Cu fiecare zi de Danielle Steel, cu revista Libertatea pentru femei. Am început să citesc din ea şi mi se pare tare drăguţă :). Plănuiesc să îmi iau revista şi lunea viitoare, cu volumul Vis în alb de Nora Roberts.

Ei bine, voi ce mai aveţi nou prin bibliotecă? :)

Photobucket

P.S.: Staţi pe-aproape, mâine va fi prima zi de vară atât teoretic cât şi practic şi am o surpriză :) (Nu, nu o surpriză legată de vară, dacă asta vă întrebaţi.)

2 comentarii (+add yours?)

  1. deea
    Mai 31, 2011 @ 21:21:54

    Eu ador cartea Cu fiecare zi.Mai am cam 100 de pagini si o termin.Rar mi se intampla sa ma gandesc atat demult la o carte:D

    Răspunde

Lasă-mi o părere :) Comentariul tău va fi vizibil după aprobare.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: