Cimitirul animalelor – Stephen King

Dupa ce am luat cartea de la biblioteca si ma indreptam spre casa, mi-a cazut privirea peste textul de pe coperta din spate. Hmm…deci King era asa speriat de propria lui carte ii era frica sa o mai scrie. Exagerare ! mi-am zis. Poate. Dar la un moment dat mie sigur imi era frica sa mai citesc. Dar nu a fost acea frica pe care o simti cand te uiti la un film horror sau iti spune cineva o poveste de groaza ; acolo, frica e amestecata cu suspansul si curiozitatea de a afla ce se va intampla mai departe. In „Cimitirul animalelor”, pur si simplu imi era frica de ceea ce statea scris pe pagini , de cuvintele , de literele de acolo. Cred ca eram pe la jumatatea cartii cand am inchis-o si am aruncat-o pe raftul de deasupra biroului spunand ca nu mai vreau sa citesc vreodata ceva de Stephen King. Dar am deschis-o iar peste doua zile…

Povestea (rezumatul) daca o spui mai pe scurt nu mi se pare cine stie ce, de aceea am fost cam dezamagita dupa ce Louis l-a ingropat pe Church , motanul, iar acesta a inviat si s-a intors acasa si parca nimic nu s-ar fi intamplat vreodata. Nu, nu povestea , ceea ce li se va intampla personajelor m-a speriat atat de tare cat m-a speriat valul de sentimente –durere , teama- care apareau la fiecare pagina.

Inceputul nu parea sa promita prea multe. O familie obisnuita, cu doi copii, se muta din aglomeratia din Chicago intr-un orasel linistit numit Ludlow. Se adapteaza rapid, ba chiar isi fac prieteni in vecini chiar din prima zi ; totul era roz. Louis Creed este director al departamentului de sanatate la Universitatea din Maine, acesta fiind si motivul pentru care el si familia sa s-au mutat. Dar adevarata poveste incepe chiar in prima zi oficiala de munca a lui Louis, prima zi a anului scolar, cand primul sau pacient ii moare in brate. Fantoma acestuia ii apare apoi in vis si il duce pana la cimitirul animalelor, unde ii arata o bariera pe care ii spune sa nu o treaca, orice s-ar intampla ; el a fost trimis sa avertizeze. Desigur, aceasta avertizare va fi incalcata, pentru prima data, cand Church , motanul familiei, este calcat de un camion pe drumul din fata casei. Atunci, Jud, vecinul de peste drum, il duce pe Louis peste bariera din cimitirul animalelor, spre cimitirul indienilor Micmac, unde ingroapa motanul. A doua zi, acelasi motan se intoarce acasa ;viu si totusi mort, mort si totusi viu. Familia lui Louis nu era acasa in acest timp, asa ca adevarul despre Church a ramas un secret intre cei doi. Dupa ce sotia si copii lui Louis au revenit acasa, viata si-a reluat cursul normal…pentru o perioada ; am ajuns cu lectura abia la jumatatea cartii. Sfarsitul a fost groaznic…

A trecut aproape un an de cand am citit prima carte de SK. Acum abia am citit-o pe a doua. Din cate imi dau seama, ar trebui sa ma dureze ceva tinp pana sa o itesc pe a treia…(si psiholoaga liceului mi-a zis ca sunt foarte sensibila emotional si ca trebuia sa am grija…dar cine o asculta…). Oricum, nu regret ca am citit „Cimitirul animalelor”. Atat ca m-a lasat putin dezamagita. Imi doream s-o citesc de aproximativ jumatate de an, dar acum, cand in sfarsit am citit-o, „Christine” (cealalta carte de SK pe care am citit-o) mi-a placut mai mult-a fost horror;horror adevarat- „Cimitirul animalelor” mi s-a parut numai sinistra (pentru mine e o mare diferenta intre astea doua). Concluzia: nu e o carte stralucita, dar nici buna; e undeva intre astea doua :) .